Sari direct la conținut

UE impune Statelor Unite taxe vamale de 4 miliarde de dolari, dar vrea remedierea disputelor

HotNews.ro
UE impune Statelor Unite taxe vamale de 4 miliarde de dolari, dar vrea remedierea disputelor

Uniunea Europeană va impune de marţi taxe vamale în valoare de 4 miliarde de dolari la importurile de produse din SUA, în virtutea unei decizii a Organizaţiei Mondiale a Comerţului în litigiul Boeing-Airbus, dar Comisia Europeană speră că disputa va fi depăşită prin cooperarea cu Washingtonul.

„Reglementarea Comisiei Europene prin care sunt majorate tarifele asupra exporturilor SUA în spaţiul UE la nivelul de patru miliarde de dolari va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Măsurile de retorsiune au fost aprobate de statele membre, dat fiind că Statele Unite nu au furnizat o bază pentru o soluţie negociată, care ar trebui să includă eliminarea imediată a taxelor impuse de SUA asupra exporturilor UE în cazul de la Organizaţia Mondială a Comerţului pe tema Airbus. Organizaţia Mondială a Comerţului a acordat permisiunea formală pe 26 octombrie ca UE să impună măsuri de retorsiune împotriva subvenţiilor acordate ilegal de SUA companiei Boeing. Măsurile vor intra în vigoare începând de mâine”, a comunicat luni după-amiază Comisia Europeană, conform Mediafax.

„Comisia Europeană este pregătită să colaboreze cu Statele Unite pentru soluţionarea acestei dispute şi pentru a stabili reglementări pe termen lung în cazul subvenţiilor destinate companiilor care fabrică avioane”, precizează Executivul UE.

„Noi am spus clar, în mod permanent, că vrem să rezolvăm această problemă care durează de mult timp. În mod regretabil, în contextul lipsei de progrese în discuţiile cu SUA, nu avem altă opţiune decât să impunem aceste măsuri de retorsiune. Drept consecinţă, UE îşi exercită drepturile legale în virtutea recentei decizii a OMC. Cerem Statelor Unite să accepte ca ambele părţi să anuleze actualele măsuri punitive cu efect imediat, astfel încât să depăşim rapid această problemă. Anularea acestor taxe ar fi un câştig pentru ambele părţi, mai ales că pandemia afectează grav economiile noastre. Avem acum oportunitatea de a reconfigura cooperarea transatlantică şi de a colabora în sensul intereselor ambelor părţi”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Afaceri Economice şi comisar UE pentru Comerţ.

Uniunea Europeană a primit în octombrie, printr-o decizie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dreptul de a impune tarife punitive în valoare de aproape 4 miliarde de dolari (3,38 miliarde de euro) produselor din SUA, ca reacţie la subvenţii acordate ilegal companiei Boeing, dar Bruxellesul a cerut o soluţie negociată la litigiul de 16 ani. Drepturile de sancţionare primite de UE, în cuantum de 3,99 de miliarde de dolari, sunt mai reduse decât suma de 7,5 miliarde de dolari primită de Statele Unite anul trecut într-un caz separat, intentat împotriva subvenţiilor Airbus, şi mai puţin decât solicitase Bruxellesul, 8,58 miliarde de dolari.

Valdis Dombrovskis, comisarul UE pentru Comerţ, declara în octombrie că decizia mult-aşteptată ar trebui să fie semnalul pentru ajungerea la un acord cu SUA în privinţa reglementărilor referitoare la subvenţiile destinate industriei producerii de avioane. „Preferinţa noastră puternică este pentru o soluţie negociată. Altfel, vom fi nevoiţi să ne apărăm interesele şi să răspundem în mod proporţionat”, afirma oficialul UE.

Ca reacţie la decizia OMC, Administraţia Donald Trump a susţinut că Uniunea Europeană nu are dreptul de a impune tarife punitive Statelor Unite, argumentând că Washingtonul a anulat deja subvenţiile reclamate în litigiu. Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri Comerciale, a declarat că orice decizie a Uniunii Europene de a impune tarife în valoare de patru miliarde de dolari avioanelor Boeing sau altor produse americane ar fi „contrară principiilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ar atrage reacţia SUA”. Robert Lighthizer a precizat că Washingtonul va intensifica negocierile cu Bruxellesul pentru soluţionarea litigiilor şi pentru a asigura un mediu concurenţial corect.

Oficialul american susţine că decizia OMC nu permite Uniunii Europene să riposteze la subvenţiile pentru cercetare şi dezvoltare furnizate companiei Boeing, ci se concentrează doar pe încălcările fiscale depistate în statul Washington. Dar „statul Washington a abrogat mai devreme, în acest an, legea fiscală problematică, astfel că UE nu are nicio bază legală de a riposta asupra produselor americane”, susţinea Robert Lighthizer. Oficialul american a argumentat că reglementările OMC permit măsuri de retorsiune doar până la eliminarea măsurii care a generat litigiul, iar acest lucru s-a întâmplat deja în SUA.

Disputa transatlantică pe tema subvenţiilor din domeniul aerian este unul dintre cele mai lungi litigii din istoria Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi reflectă importanţa economică şi presiunile concurenţiale resimţite de producătorii de pe ambele maluri ale Atlanticului. Litigiul SUA-UE a izbucnit în 2004, la un an după ce compania Airbus a depăşit pentru prima dată concurentul american în materie de vânzări.

După negocierea unui acord cu UE privind subvenţiile în anul 1992, Statele Unite au lansat o acţiune judiciară împotriva subvenţiilor primite de grupul aerospaţial european începând din anii 1970, acuzând iniţial că Airbus a primit finanţări ilegale de 22 de miliarde de dolari. După câteva luni, UE a ripostat prin propriul proces, acuzând că Boeing a primit ilegal subvenţii de 23 de miliarde de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro