Sari direct la conținut

UE: Incarcatoare universale pentru telefoanele mobile incepand cu 2011

HotNews.ro

Telefoanele mobile care vor fi vandute in UE incepand cu 2011 vor trebui sa functioneze cu acelasi tip de incarcator universal, a precizat vineri Comisia Europeana, citata de AFP.

„Dezvoltarea normelor tehnice pentru asigurarea compatibilitatii si a securitatii noilor incarcatoare universale avanseaza bine”, a afirmat un purtator de cuvant al Comisiei.

„Ne asteptam ca utilizatorii sa poata folosi acelasi incarcator unic pentru telefoanele mobile vandute in UE de la inceputul anului 2011”, a adaugat el.

In prezent, pe piata europeana exista o mare diversitate de incarcatoare pentru telefoanele mobile, inclusiv in ceea ce priveste aparatele fabricate de acelasi producator. Multe dintre ele nu pot fi utilizate decat pentru un anumit tip de aparat, ceea ce complica viata consumatorilor si genereaza o mare cantitate de deseuri electronice.

Principalii producatori, printre care Nokia, Sony-Ericsson sau Samsung, au semnat un protocol de acord anul trecut, prin care se angajau sa defineasca o noua norma pentru standardizarea incarcatoarelor.

Noile incarcatoare vor fi produse sub marci diferite dar vor putea fi utilizate indiferent de tipul telefoanelor, prin intermediul unei conexiuni micro-USB prezenta la noile generatii de telefoane (smartphones). Aparatele mai vechi vor avea in continuare nevoie de un adaptor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro