UE, nehotarata in scandalul textilelor
Unul dintre principalii eroi ai scandalului textilelor chinezesti, comisarul european pentru comert Peter Mandelson, a mai facut marti un pas pentru a incurca o poveste si asa destul de complicata. Mendelson a avertizat ca blocada impusa textilelor chinezesti la granita UE ar putea duce la o crestere semnificativa a preturilor la articolele de imbracaminte pe piata comunitara.
Vorbind in fata Comisiei pentru comert din Parlamentul European, Mandelson a apreciat ca, pentru a evita o situatie neplacuta, statele membre trebuie sa dea unda verde pantalonilor, tricourilor, puloverelor si tuturor textilelor chinezesti dornice sa intre pe rafturile magazinelor europene. Pozitia comisarului pentru comert este una total contrara celei anterioare.
Cu numai cateva saptamani in urma, Mandelson ii critica pe retaileri si aprecia ca acestia au facut prea multe comenzi pentru producatorii chinezi. In prezent, proprietarii de magazine si comisarul european se afla pe aceeasi lungime de unda.
Deocamdata, textilele chinezesti zac tot la granita UE din cauza cotelor de export pe piata comunitara, impuse Beijingului chiar de comisarul european pentru comert. Singura posibilitate de depasire a situatiei este schimbarea sistemului de cote, dar acest lucru, precizeaza „The Guardian”, implica un compromis din partea tarilor protectioniste, Franta, Spania sau Italia.