Sari direct la conținut
sâmbătă 29 ianuarie
Preşedintele SUA Joe Biden şi soţia sa Jill au adus la Casa Albă un nou animal de companie, o pisică adoptată pe nume Willow, în vârstă de doi ani. I-a cucerit inima primei doamne când…
Premierul britanic Boris Johnson doreşte să evite „vărsarea de sânge” în Ucraina şi urmează să-i telefoneze preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a-l îndemna din nou „să dea înapoi şi să se angajeze diplomatic”, a declarat…
Fostul primar al comunei Talpa Benone Rababoc, fost profesor de educaţie fizică, licenţiat în Drept, care după 24 de ani la conducerea Primăriei a pierdut alegerile, în 2020, a devenit, vineri, subprefect al judeţului Teleorman.…
Au apărut primele imagini cu F-35C, un avion de luptă stealth cu un singur motor și cel mai nou avion din flota US Navy, care s-a prăbușit luni lângă portavionul USS Carl Vinson în timpul…
Rusia ar putea desfăşura un „evantai larg” de acte violente contra Ucrainei, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat însă că rămâne deschisă posibilitatea negocierilor şi a convorbirilor de pace.…
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al României anchetează dacă stema municipiului Odorheiu Secuiesc, care include un cap de urs străpuns cu o sabie, incită la torturarea animalelor, scrie Hirado.hu. Primarul…
vineri 28 ianuarie
Peste 56.000 de articole de îmbrăcăminte, aproape 5.000 de perechi de încălţăminte, peste 4.000 de parfumuri şi 800 de ceasuri au fost confiscate în urma percheziţiilor făcute, vineri, în două complexuri comerciale din Bucureşti şi…
Noul prefect de Timiş, Mihai Ritivoiu (PSD) a depus jurământul, vineri, şi a preluat oficial postul de prefect de Timiş, acesta fiind liber încă din luna septembrie 2021. Ritivoiu a declarat că are ca prioritate…
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi omoloaga sa din Uniunea Europeană, Ursula von der Leyen, s-au angajat vineri să coopereze pentru garantarea securităţii energetice a Europei, precum şi a Ucrainei, pe fondul impasului declanşat de…
Imagini ale unei femele râs cu doi pui care se joacă au fost surprinse într-o pădure din Parcul Natural Putna-Vrancea de către camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiştii Romsilva. Imaginile cu femela râs…
Trei avioane de luptă Eurofighter germane vor pleca spre România în februarie şi martie, în contextul în care ţările NATO încearcă să îşi sporească prezenţa în Europa de Est, ca parte a unei confruntări cu…
Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a fost ales vineri la conducerea partidului Nur Otan, aflat la guvernare, finalizându-se astfel transferul de putere de la predecesorul său Nursultan Nazarbaev. „Din decizia congresului al XXI-lea extraordinar al partidului,…
Rusia a pierdut peste un milion de locuitori în 2021, un record de la căderea URSS, a anunțat vineri într-un comunicat Agenția Rusă de Statistică (Rosstat), citată de AFP. Această țară a înregistrat în perioada…
Ministrul Antreprenorialului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a avansat, vineri, într-un interviu video acordat StartupCafe.ro, o serie de termene de finalizare a plăților la Măsura 2 – granturi e capital de lucru de câte 2.000-150.000 euro…
Un cetăţean american, Andre Khatchatourian, a fost arestat la Moscova cu privire la trafic de armament, declară vineri agenţiei publice ruse de presă RIA Novosti Konstantin Kim, un reprezentant al Comisiei oficiale de Supraveghere a…
Guvernul Germaniei alocă 60 de milioane de euro pentru o nouă campanie publicitară de vaccinare anti-COVID – „Vaccinarea ajută”, în încercarea de a crește rata de vaccinare, în special în privința rapelului. „Cei care nu…
Vicepremierul bulgar pentru Dezvoltare Regională şi Lucrări Publice, Grozdan Karadjov, şi ministrul bulgar al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Nikolay Sabev, s-au întâlnit la Ruse, vineri, cu vicepremierul român Sorin Grindeanu, care este şi ministrul Transportului şi…
Compania aeriană olandeză KLM a declarat vineri că membrii echipajului său nu mai petrec noaptea la Kiev din cauza tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, potrivit AFP. Zborurile companiei către Ucraina nu sunt însă suspendate, a…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia, care este acuzată că pregăteşte o invazie în Ucraina. El a estimat totodată că principalul risc pentru ţara…
În zona rezervației biosferei Deltei Dunării au început să se înalțe, de curând, mai multe vile. Construcțiile aparțin aceluiași investitor care a luat aviz de construire de la mai multe insitituții, printre care și Primăria…
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, în contextul unei întâlniri avute vineri cu reprezentanți ai organizatorilor de concerte si evenimente culturale, că se dorește crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele organizate de…
Peste 600 tone de deşeuri din plastic care nu respectă prevederile legale de păstrare, sortare sau reciclare au fost descoperite în urma unor percheziţii domiciliare efectuate, vineri, în judeţele Călăraşi, Teleorman şi Ilfov, a informat…
Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia, ori folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau…
Tribunalul Constanţa a respins apelul Arhiepiscopului Tomisului Teodosie, în legătură cu anularea deciziei de carantinare, iar hotărârea este definitivă. Carantina este valabilă până sâmbătă, inclusiv, potrivit News.ro. Tribunalul Constanţa a judecat, vineri seara, apelul lui…
Pentru a contracara problemele sale grave cu mafia și bandele violente, Suedia a anunțat vineri un proiect de ușurare a pedepsei pentru cei care dau dovezi că regretă și colaborează la anchete, potrivit AFP. Ministrul…
Nici n-a trecut o lună din 2022 și Netflix mai aduce o atracție pentru amatorii de senzații tari: primul sezon din „In From the Cold / În slujba trecutului”, thriller de spionaj care degajă multă…
Moscova a interzis intrarea mai multor oficiali ai Uniunii Europene, a declarat vineri diplomația rusă într-o declarație, precizând că face acest lucru ca răspuns la o politică de „restricții unilaterale absurde” de la Bruxelles, potrivit…
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov vrea ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să răspundă la cerinţele de securitate ale Moscovei formulate în criza legată de Ucraina. O scrisoare în acest sens…
Liderul Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat că forțele externe ostile sucesc în mod deliberat mințile ucrainenilor și îi pregătesc pentru agresiune împotriva vecinilor cu scopul de a „îneca în sânge frăția ruso-ucraineană”, relatează Kommersant. Lukașenko…
Guvernul are pe agenda ședinței de luni trei acte normative care vizează organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, un proces întârziat din cauza pandemiei. De altfel, una dintre întrebările…
Un videoclip incredibil arată un piton african de stâncă (Python sebae), una dintre cele mai mari specii de șerpi de pe planetă, înghițind încet o antilopa (impala). Videoclipul, înregistrat în rezervația de vânătoare MalaMala din…
Un pod rutier din oraşul american Pittsburgh (statul Pennsylvania) s-a prăbuşit vineri cu câteva ore înainte ca preşedintele Joe Biden să sosească în fostul oraş siderurgic pentru a evidenţia eforturile sale de a consolida infrastructura…
Mai mulți lideri USR, printre care Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu, Oana Țoiu sau Cătălin Drulă, au participat vineri seară la ședința de consiliu local de la Mogoșoaia fiind solidari cu Felicia Ienculescu-Popovici, consiliera…
23.133 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 8.064.072 de persoane vaccinate, 7.969.421 dintre acestea cu…
Ministrul apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a afirmat vineri că reţinerea manifestată de Berlin de a furniza arme Kievului încurajează agresiunea rusă şi a sugerat că Moscova ar putea spera la o restaurare a Republicii…
Când Covid-19 a început să se răspândească în toată lumea, un îndepărtat arhipelag din Oceanul Pacific și-a închis granițele pentru a se asigura că boala nu ajunge pe plajele sale însorite. Timp de doi ani,…
Un tânăr de 24 de ani, care a fost prins cu peste şapte kilograme de cannabis asupra sa, droguri aduse din Spania, printr-o firmă de coletărie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile prin…
Originar din comuna Plenița (județul Dolj), premierul Nicolae Ciucă a terminat Liceul Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, Școala Militară ”Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (1988) și Academia de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite (1995).…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) urmează să deschidă la începutul lunii martie 2022 apelul de proiecte în cadrul Acțiunii 4.1.1 – investiții în activități productive, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM)…
Cantităţi importante de produs petrolier s-au scurs, vineri după-amiază, într-un cartier rezidenţial de la marginea Ploieştiului, după ce o conductă de transport s-a spart. Echipe de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova…
Co-preşedintele partidului „Alternativa pentru Germania” (AfD, extremă dreapta) Jörg Meuthen a anunţat vineri că va părăsi formaţiunea politică, scriu DPA şi EFE, citate de Agerpres. În vârstă de 60 de ani, Meuthen a spus că…
Ministerul Finanțelor este implicat în prezent în derularea a douã analize cu OCDE, una privind Codurile de liberalizare a mișcãrilor de capital și a operațiunilor curente invizibile și o alta privind aplicarea principiilor guvernanței corporative…
Salariul minim în Luxemburg este de aproape șapte ori mai mare decât în Bulgaria, iar Uniunea Europeană rămâne marcată de disparități foarte puternice, relevă ultimele cifre Eurostat publicate vineri, potrivit AFP. Problema salariilor scăzute preocupă…
Ombudsmanul european, Emily O’Reilly, a reproşat vineri Comisiei Europene că a refuzat să dea informaţii presei despre schimburile de SMS-uri dintre şefa executivului UE, Ursula von der Leyen, şi directorul executiv al companiei Pfizer, Albert…
Diagnostic oncologic finalizat în termen de 2-4 săptămâni de la suspiciunea de boală, acces gratuit la testări genetice decontate, îngrijiri paliative de calitate, programe de reinserție socială și profesională – sunt doar câteva dintre propunerile…
Procentul deficitului bugetar pe 2021 nu mai este o noutate, fiind anunțat chiar joi de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. Este vorba despre 6,72% din PIB, adică 80 miliarde lei, lucru confirmat de execuția bugetară publicată…
Peste 26.000 de elevi și preșcolari și 7300 de angajați în învătământ sunt confirmați pozitiv cu Covid-19 vineri, 28 ianuarie, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației. „Vineri, 28 ianuarie 2022, la nivel național funcționează în…
Comitetul de coordonare a vaccinării demontează un fake-news propagat în spațiul public, arătând că vaccinul anti-COVID nu conține oxid de grafen. Mai multe articole și postări pe platformele de social media care afirmă fals că…
Varianta Omicron a coronavirusului este prezentă în 95,8% din cazurile pozitive înregistrate în Italia, în timp ce versiunea Delta în doar 4,2% din cazuri, au informat vineri Institutul Superior al Sănătăţii (ISS) şi Ministerul Sănătăţii…
Investitorul de legendă Warren Buffett este din nou mai bogat decât Mark Zuckerberg, fiind singurul dintre cei mai bogați 10 miliardari ai planetei a cărui avere a crescut în 2022, în contextul declinului acțiunilor marilor…