sâmbătă 1 mai
Australienii primesc amenzi şi pedepse cu închisoarea dacă se întorc în țară din India
Cetăţenii australieni care se întorc acasă din India primesc până la cinci ani de închisoare şi amenzi, după ce Guvernul a interzis astfel de călătorii, scrie BBC, preluat de News.ro. Ministerul Sănătăţii a precizat că…UPDATE Rata de infectare în Capitală, a doua zi la rând sub 3 la mia de locuitori / De luni s-ar putea redeschide restaurantele, teatrele și cinematografele
Pentru a doua zi la rând, rata de infectare în București este sub 3 la mia de locuitori. Sâmbătă, indicele de infectare a coborât la 2,86 la mia de locuitori, conform datelor publicate de Direcția…FOTO Irina Rimes și vaccinarea anti-Covid: "Nu m-a plătit nimeni"
Irina Rimes a urmat modelul lansat de unele dintre celebrități și a postat pe rețelele sociale momentul în care s-a vaccinat împotriva Covid-19. Artista a avut și un mesaj clar pentru toți fanii ei. Imaginea…VIDEO Criza sanitară din India: Oamenii stau la cozi interminabile să primească oxigen pentru membrii familiilor lor
Pe măsură ce criza Covid-19 se răspândeşte în India, oxigenul a devenit una dintre cele mai rare mărfuri, potrivit CNN. În New Delhi, oamenii aşteaptă ore întregi să primească oxigen pentru membrii familiilor lor. Cozile…Care sunt premierele lunii mai pe Netflix
„Army of the Dead”, cea mai nouă producţie regizată de Zack Snyder, „Jupiter’s Legacy”, o dramă cu supereroi bazată pe romanele grafice semnate de Mark Millar şi Frank Quitely, „The Woman in The Window”, un…VIDEO ”Roc”, cel mai mare avion din lume, a efectuat al doilea zbor de test / Scopul în care va fi folosită aeronava dezvoltată de Stratolaunch
Cel mai mare avion din lume a efectuat al doilea zbor test, marcând un nou pas către următoarea generație a tehnologiei de lansare aeriană, scrie Telegraph. Cu o anvergură a aripilor de 117 metri, mai…Mesaje de Paște. Urări și felicitări de Paște
Sărbătorile pascale sunt un prilej pentru a transmite mesaje de Paște, urările și felicitările făcându-le sărbătorile mai fericite celor dragi. Mai sunt câteva ore până la sărbătoarea Paștelui, iar imaginația poate fi pusă la încercare…Consola de aur a reginei Elisabeta a II-a a fost scoasă la vânzare / Cercetătorii cred că au elucidat misterul apei de pe Marte / Două companii de jocuri video au câștigat un Oscar
Două companii de jocuri video au câștigat în premieră un Oscar. Oculus Studios și Respawn Entertainment au câștigat un Oscar la Premiile Academiei Americane de Film de duminica trecută după ce au coprodus un scurt…FOTO 1 Mai în pandemie la Vama Veche. Prima noapte de liniște. Din nou pe plajă la ora 5.00 pentru răsărit
Vama Veche și-a primit din nou turiștii de 1 Mai, dar cu reguli de pandemie, astfel că la ora 22.00 s-au închis toate terasele, iar tinerii s-au retras la locurile de cazare. La ora 5.00,…Români blocați în Sri Lanka din cauza unui caz de COVID / Ei au fost lăsați să-și înceapă vacanța în Maldive, după intervenția ambasadei din Colombo
Un număr de 16 turiști români și-au putut continua călătoria către Maldive după ce fuseseră puși în carantină în Sri Lanka, în condițiile în care ambasada României la Colombo a intervenit pentru rezolvarea situației lor,…VIDEO Incendiul de la o fabrică de mobilă din Reghin, stins după 7 ore. Au ars complet trei hale, 300 de oameni au rămas fără locuri de muncă
Peste 60 de pompieri militari şi civili au intervenit, începând de vineri seara, timp de şapte ore, pentru stingerea incendiului izbucnit la Fabrica de Mobilă Dalin din municipiul Reghin, iar în urma evenimentului au ars…Coronavirus India: Nou bilanț zilnic record, de peste 400.000 de cazuri
India a înregistrat sâmbătă un bilanț zilnic record de 401.993 cazuri de coronavirus, în condițiile în care această țară și-a deschis imensa sa campanie de vaccinare pentru toți adulții, deși mai multe state au acuzat…Paște la început de mai – Tradiții și superstiții – O poveste cu statistici, zei, credințe și chefuri
Paștele este în acest an în luna mai, ceea ce se întâmplă cam o dată la 4-5 ani. Din vechime se țineau la început de an sărbători câmpenești, iar oamenii împodobeau casele și grajdurile cu…Digi24: CTP, despre performanțele lui Nicușor Dan după șase luni de mandat: „Simțiți, stimați bucureșteni, cum a scăzut timpul petrecut în trafic?”
Cristian Tudor Popescu a comentat, la emisiunea „Cap Limpede” de la Digi24, felul în care și-a îndeplinit primarul Nicușor Dan, în primele șase luni de mandat, promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală. Gazetarul…Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19
Evoluțiile pandemiei Covid-19 în țările europene se află într-o fază de schimbări rapide în ultimele săptămâni sub impactul accelerării vaccinărilor și al măsurilor adoptate de guverne pentru reducerea riscurilor de infectare și ameliorarea constantă a…Atac cu mașină capcană în Afganistan: Cel puțin 21 de morți și 90 de răniți
Un atac cu o mașină-capacană, atribuit de autorități talibanilor, a provocat moartea a cel puțin 21 de oameni și a rănit alți 90 în estul Afganistanului, transmite AFP. Președintele afgan Ashraf Ghani a acuzat talibanii…VIDEO Viral de pandemie – Munca de acasă a părinților văzută prin ochii copiilor
Pandemia a schimbat mult viața oamenilor, iar lucrul de acasă a devenit o necesitate în ultimul an. Pentru unii a picat precum o mănușă, pentru alții nu prea. Copiii au fost în atâtea cazuri „victime…Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat vaccinul Moderna
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a acordat vineri aprobarea de urgenţă a vaccinului produs de Moderna împotriva COVID-19, al cincilea care beneficiază de o astfel de validare de către agenţia ONU pentru sănătate, relatează AFP…UE acuză Apple că distorsionează concurenţa pe piaţa streamingului muzical, dând dreptate Spotify
Autorităţile de reglementare din Uniunea Europeană au acuzat, vineri, Apple că distorsionează piaţa streamingului muzica, dând dreptate Spotify într-un caz care ar putea conduce la aplicarea unei amenzi semnificative şi la schimbări în practicile de…SUA: Biden impune restricţii în cazul persoanelor care vin din India
Preşedintele SUA Joe Biden a decis vineri să se impună de săptămâna viitoare restricţii în cazul persoanelor care vin din India, ţară care se confruntă cu o creştere exponenţială a cazurilor de COVID-19, relatează AFP,…Regulile pentru desfășurarea slujbelor de Înviere / Circulația va fi permisă pe tot parcursul nopții
Credincioșii vor putea asista la slujbele Paște și în biserică, nu doar afară, iar preoții „vor calcula numărul persoanelor” care pot intra în lăcașul de cult și vor avea grijă să marcheze locurile în care…Sărbătoarea Paştelui ortodox: Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea…vineri 30 aprilie