Sari direct la conținut
miercuri 28 aprilie
Populaţia musulmană a Germaniei a crescut până la aproximativ 5,5 milioane de persoane, echivalentul a circa 6,5% din total, conform unei anchete prezentate miercuri de Biroul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi (BAMF), transmit dpa și…
Dan Barna spune că s-a oferit încă de duminică să medieze conflictul între Nicușor Dan și consilierii USR-PLUS pe tema bugetului Bucureștiului, însă nu a fost contactat de niciunii dintre ei. „Am discutat duminică cu…
În panica generată de pandemie, oamenii au încercat să afle răspunsuri la problemele care îi copleșeau. Cum unul dintre primele zvonuri erau legate de transmiterea virusului prin intermediul banilor, pe adresa Băncii Centrale a fost…
Noi imagini făcute publice în timpul unui proces din Statele Unite arată cum polițiștii implicați în arestarea violentă a unei femei în vârstă de 73 de ani ce suferă de demență râd ulterior de momentul…
Primele 100 de zile ale președinției americane se referă la stabilirea tonului, la fel ca și la demararea proiectelor anunțate. În cazul președintelui Joe Biden, mesajul său către lume a fost puternic și clar: izolaționismul…
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind dizolvarea actualului Parlament și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Evenimentul are loc după ce hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență, timp de două luni, până pe…
Este atmosferă de iarnă în județele Covasna și Harghita, unde în această dimineață a nins abundent, iar traficul rutier a fost îngreunat. Este probabil o ultimă răbufnire a iernii, spun meteorologii care anunță că vremea…
Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piaţa din România vor reduce tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele ca urmare a stabilirii, la nivel european, a unor…
Eficacitatea serului împotriva COVID-19 este unul dintre criteriile importante pentru cei care au ales deja să se imunizeze cu unul dintre vaccinurile disponibile în România. Cifrele anunțate în urma testelor clinice sunt fie motiv de…
De la debutul pandemiei de Covid-19 au apărut mai multe variante de coronavirus care ridică multe întrebări: britanică, sud-africană, braziliană și acum indiană. Ce știm despre ele și ce implicații au ele asupra pandemiei de…
Zoe Roth, cunoscută drept „Fata dezastru” (Disaster girl) a obținut aproape jumătate de milion de dolari din vânzarea ca NFT a imaginii originale care s-a viralizat la nivel mondial ca memă în anii 2000, relatează…
Următoarea ediție a CES Las Vegas, cel mai influent salon mondial de electronice și IT, urmează să se desfășoare din nou în format fizic, au anunțat, miercuri, organizatorii. „După un CES 2021 complet digital de…
Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de OUG privind noi măsuri pentru a crește gradul de protecție a cetățenilor români care lucrează în străinătate. Actul normativ prevede noi obligații pentru agenții de plasare a forței de…
El fabricante automovilístico estadounidense Ford invertirá casi 250 millones de euros para fabricar un nuevo vehículo comercial en Craiova a partir de 2023, un modelo cien por cien eléctrico. Con esta inversión, Craiova se une…
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un proiect de ordonanță de urgență care prevede posibilitatea folosirii semnăturii electronice avansate sau calificate la încheierea contractului individual de muncă, a actelor adiționale la acesta, dar și…
Suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete crește de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Guvernul a aprobat în sedința de astăzi creșterea tarifului, la…
Microîntreprinderile cu până la 9 angajați vor putea ține evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu aceștia prin acord scris, iar specificarea atribuţiilor postului se va putea face atât…
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri, la finalul ședinței de guvern, că există diferențe în raportarea deceselor cauzate de Covid-19 între diferite platforme, dar că nu au reușit să stabilească încă care este cauza.…
Restaurantele sau cafenelele din Arad în care s-au vaccinat anti-COVID cel puţin 90% dintre angajaţi vor fi semnalizate drept „sigure pentru clienţi”, prin afișe amplasate la intrarea în localuri. În urma unor discuții dintre reprezentanții…
„Sunt decizii corecte pe care le-au luat, deși ușor tardive”, a comentat, miercuri, premierul Florin Cîțu, autosuspendarea primarului Iașului, Mihai Chirica, de la conducerea organizaţiei municipale PNL Iaşi, și autosuspendarea președintelui Consiliului Județean Iași, Costel…
Timp de 44 de ani iahtul regal Britannia a dus familia regală britanică în vizite și vacanțe din întreaga lume, relatează Insider. Construit în 1954, iahtul cu 5 punți a devenit cunoscut drept „palatul plutitor”…
Deși președintele Klaus Iohannis a somat conducerea PNL că „ar fi cazul să reacționeze politic” în cazul celor doi lideri liberali de la Iași care au probleme cu justiția, Ludovic Orban nu a luat nicio…
Premierul Florin Cîţu crede că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi unul bun, care va reprezenta interesele României. Premierul a mai spus că actuala legislație prevede că „ordonatorul negocierilor (n.r. cu Comisia…
După modelul Timișoara, „Maratonul vaccinării” va fi organizat și în Capitală, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională, unde vor fi amenajate în total 50 de puncte de vaccinare. Maratonul va începe vineri, 7 mai,…
Deciziile primarului Iașului, Mihai Chirica, și șefului Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, de a se suspenda din PNL, fiind urmăriți penal, sunt „corecte, dar ușor tardive”, spune premierul Florin Cîțu. Răspunzând unei întrebări, Cîțu a…
Țările Uniunii Europene care vor introduce certificate proprii de vaccinare anti-Covid se vor confrunta cu o multitudine de sisteme disparate dacă blocul comunitar nu reușește să construiască unul comun cu privire la certificatul verde digital,…
În Noua Lume a rețelelor de socializare, distincția clasică dintre spațiul privat și spațiul public s-a alterat. Deși au părut inițial gândite ca un spațiu în care poți să împărtășești cu cei cunoscuți păreri, gânduri,…
Premierul Florin Cîțu intervine în scandalul de la Primăria Capitalei, unde consilierii USR-PLUS refuză să voteze bugetul Bucureștiului propus de primarul Nicușor Dan. El spune că împreună cu vicepremierul Dan Barna va discuta cu ei…
„25 martie 2014. La amiază. Sunt în biroul meu din Pipera. Am lucruri de făcut, multe provocări de biruit și mult stres de combătut. Nu mai avusesem un somn odihnitor de ceva vreme și deja…
După aproape o lună de scandal, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat miercuri bugetul Primăriei și a instituțiilor din subordine pe anul 2021. Acesta a fost aprobat cu 17 voturi pentru și 8 voturi…
Serviciul de informații interne al Germaniei (BfV) monitorizează indivizi care au participat la protestele împotriva măsurilor de carantină pentru a stabili dacă respingerea restricțiilor impuse de guvern constituie subversiune și incitare la violență, relatează Reuters.…
Primul centru de vaccinare anti-COVID de tip drive-through din Capitală va fi deschis joi, în Piața Constituției, și va funcționa zilnic, între orele 8.00-20.00. Va fi folosit vaccinul Pfizer, iar cei care vor să se…
Ochii tânărului de 19 ani sunt atât de umflați încât nu îi mai poate deschide normal. Fața lui este tumefiată, cu urechi rupte și vânătăi mari. Pe umeri și pe spate are răni adânci, întunecate,…
Un şofer băut a încurcat, miercuri, timp de câteva ore, traficul într-o intersecţie din municipiul Galaţi, după ce a adormit cu capul pe volan. Potrivit Poliţiei Locale Galaţi, poliţiştii locali au fost sesizaţi de către…
Ministerul Finanțelor (MF) colaborează cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în cadrul proiectului comun privind ”Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital”, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Acesta e finanțat de Comisia…
Imagini cum mai rar vezi în România au fost surprinse în Timișoara. Mai mulți copaci care trebuiau fi tăiați pentru a face loc unui șantier au fost salvați și mutați în locul unde va fi…
Arheologii egipteni care efectuează săpături în Delta Nilului au descoperit zeci de morminte rare predinastice datând din perioada anterioară regatelor faraonice, apărute acum mai bine de 5.000 de ani, informează Reuters și Agerpres. De asemenea,…
Activitățile de predare sunt evaluate distinct de către actorii educaționali, existând diferențe semnificative între percepțiile elevilor, profesorilor și părinților. Referitor la conținuturile predate, ele sunt considerate actuale și relevante de 42,1% dintre elevi și 44,5%…
Jurnaliştii europeni au fost anul trecut ţinta a 201 incidente grave la adresa libertăţii presei, în creştere cu 40% faţă de 2019, indică raportul anual al Platformei Consiliului Europei pentru protecţia jurnalismului şi securitatea jurnaliştilor,…
Deputatul USR-PLUS Cosette Chichirău cere demisia lui Costel Alexe și Mihai Chirica din funcțiile publice și retragerea sprijinului politic din partea PNL: „Am promis cetățenilor <>”. La rândul său, deputatul Iulian Bulai, care afirmă că…
Un fost consilier senior al Casei Albe din timpul administrației Obama care a ajutat la fondarea unei rețele de școli charter a fost acuzat că ar fi furat fonduri de la aceste școli și că…
Senatoarea Diana Șoșoacă a anunțat, miercuri, că va contesta sancțiunea dată de conducerea Senatului. Senatoarea susține că avertismentul scris deschide calea unei dictaturi”. Șoșoacă nu mai poate reprezenta Senatul la evenimente interne și externe pe…
Ministerul de externe al Rusiei a anunțat miercuri că a ordonat expulzarea a șapte diplomați din Slovacia, Lituania, Letonia și Estonia ca răspuns la expulzările unor oficiali ruși, relatează Reuters. Ministerul rus le-a dat la…
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care în toată perioada pandemiei a contestat restricțiile impuse de autorități, susține că nu se vaccinează împotriva COVID-19 pentru că are alergii și că, oricum, nu ar avea motiv pentru că…
”Nu este normal ca o societate care în 2003-2004 era ”perla” companiilor din subordinea Ministerului să ajungă în situația de astăzi. Văd că noua conducere a implementat deja o serie de măsuri, iar rezultatele încep…
În mahalale n-a intrat decât COVID-ul. Moartea a răcit la grămadă hoți, zevzeci, intelectuali, violatori, moși înțelepți, bancheri zănateci, amanetiși, bijutieri, tinichigii auto. În mahalale n-a intrat discernământul. Nu se știe ce-i bine, ce-i rău.…
Ediția 2021 a Walk & Shoot Fest va avea loc între 21 – 30 mai la București. Timp de zece zile vor avea loc ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre…
Guvernatorul statului american Arizona a aprobat o lege care interzice avortul ca urmare a descoperirii unor anomalii genetice ale fătului ca sindromul Down, cu excepţia situaţiei în care este vorba de o afecţiune considerată letală,…
Primarul liberal al Iașului, Mihai Chirica, a avut miercuri prima reacție după ce a fost inculpat de DIICOT în dosarul vizând o afacere cu un teren din centrul orașului, el susținând că este nevinovat și…
Rata de infectare este în scădere, București, Ilfov și Cluj, singurele care mai sunt în „zona roșie” se apropie de limita de jos a acesteia. Astfel, în Capitală indicele COVID este, miercuri, de 3,12, iar…