Sari direct la conținut
luni 19 aprilie
Bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a scăzut, duminică, cu până la 14%, la 51.541 de dolari pe unitate, anulând cea mai mare parte a creşterilor din ultima săptămână, transmite Reuters. În timpul tranzacţiilor,…
Dansatoarea și coreografa spaniolă Ariadna Hafez este protagonista unor imagini spectaculoase care o surprind dansând tango la 10 metri sub apă, purtând pantofi cu toc și ținându-și respirația. Rezultatul este unul care chiar îți taie…
STOICA & Asociații obține un succes important în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), într-un dosar arbitral disputat între părțile unui contract de închiriere,…
Așa zisele documente apărute în spațiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului, sunt false și lipsite de fundament, se arată într-un comunicat al executivului pe…
12 cluburi mari din Europa, dintre care 6 din Premier League, şi-au manifestat intenţia de a forma o nouă competiţie fotbalistică în Europa – Superliga. UEFA a ameninţat cu repercusiuni asupra cluburilor şi jucătorilor, însă…
Imaginile zilei vin din Italia, mai precis de pe o stradă din orașul Napoli. O super mașină din fața casei unde era parcată în doar câteva zeci de secunde. Hoțul este unul profesionist și se…
Facebook a început se testeze o nouă aplicaţie de dating, numită Spark, ce ar urma să funcţioneze în afara reţelei sale sociale, punând accentul pe video. Aplicația ar fi destinată ”oamenilor buni”, utilizatorii urmând să…
Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, va fi audiat, luni, de la ora 12,00, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea…
O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România, anunţă Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, cele 511.290 de doze urmând să fie livrate pe cale aeriană şi vor…
Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit până duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite dpa citată de Agerpres. De la începerea vaccinării în SUA în urmă cu patru…
Deși aparent diferite după structura și componența lor, guvernările din România au evoluat în ultimii 31 de ani după niște tipare asemănătoare. Această ciclicitate a avut un caracter obiectiv, fiind determinată de structura socială și…
Criza din Coaliție este departe de a se fi terminat. La aproape o săptămână de la demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, PNL și USR-PLUS nu au ajuns la un acord. Liberalii fac scut în jurul…
Moscova a anunţat duminică că 20 de angajaţi ai ambasadei cehe sunt „persona non grata” şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârşitul zilei de luni, 19 aprilie, informează Agerpres. Acest anunţ a fost făcut…
Iranul a anunţat, duminică seară, decesul, din cauze naturale, a generalului de brigadă Mohammad Hossein-Zadeh Hejazi, comandant adjunct al Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei. Conform site-ului Corpului Gardienilor Revoluţiei Iraniene (IRGC), generalul de brigadă…
În privința acestui gest înduioșător, se presupune că prințul Philip ar fi fost ultima persoană care i s-ar mai fi adresat cu diminutivul ei din copilărie Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a dat…
duminică 18 aprilie
Peste 600.000 de persoane au fost vaccinate împotriva coronavirusului în Marea Britanie într-un interval de 24 de ore, potrivit statisticilor oficiale publicate sâmbătă, citate de Reuters. Potrivit informării autorităților, din totalul dozelor administrate, 119.306 au…
Cine va fi următorul Duce de Edinburgh? Este o întrebare care a revenit în atenție după decesul Prințului Philip al Marii Britanii, care a murit pe 9 aprilie, cu doar două luni înainte de a…
Consilierii locali ai USR PLUS din Timişoara vor propune adoptarea unui regulament privind deţinerea animalelor de companie în municipiu, dar şi introducerea de sancţiuni pentru cei care hrănesc animale sau păsări, inclusiv porumbei, pe domeniul…
Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, a declarat pentru BBC că opozantul Alexei Navalnîi nu este în pericol să moară în închisoare. „Bineînţeles că nu va fi lăsat să moară în închisoare. Însă pot…
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se lucrează pentru operaţionalizarea a încă 73 de paturi de Terapie Intensivă. „Căutăm soluţii pentru a suplimenta numărul acestora, iar pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 şi…
Şeful statului german a profitat duminică de un omagiu naţional pentru cei 80.000 de morţi de Covid-19 pentru a îndemna ţara la unitate, în contextul divizărilor crescânde pe care le provoacă restricţiile impuse de Angela…
Asociaţia Pro Infrastructura anunţă că podul suspendat de la Brăila se apropie de o nouă etapă a construcţiei, iar o firmă japoneză va întinde cablurile principale între blocurile de ancoraj. „În punctualitatea echipei din Japonia…
Un bărbat a căzut din cer, într-o grădină din Londra, în 30 iunie 2019. Așa a rămas în memoria oamenilor un caz al cărui mister nu a putut fi dezlegat. Citește integral pe Digi24.ro
Cinci rachete au vizat duminică o bază aeriană care adăpostea americanii în Irak, rănind cinci persoane, dintre care doi străini, ultimul atac care ilustrează tensiunile irano-americane într-o țară prinsă între cei doi aliați ai săi,…
Vlad Voiculescu a reacționat, duminică, după ce premierul Florin Cîțu a susținut că nu a găsit la Ministerul Sănătății un grup de lucru care se ocupa cu verificarea modului în care sunt raportate oficial decesele…
Cea mai bătrână dintre americani, Hester Ford, a murit sâmbătă la vârsta de 116 ani, lăsând în urmă mulți descendenți, inclusiv o sută de stră-stră-nepoți, a anunțat familia ei pe rețelele de socializare, potrivit AFP.…
Los cazas del Ejército del Aire desplegados en Rumanía regresan a España tras dos meses de operación dentro de la misión de Policía Aérea de la OTAN. Durante febrero y marzo, los Eurofighters españoles han…
Vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson, a cărui utilizare este suspendată în Statele Unite, este de așteptat să fie utilizat din nou, eventual însoțit de „restricții”, iar o decizie va fi făcută publică până vineri, a…
71.922 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 54.818 au fost imunizate cu Pfizer, 8.623 cu Moderna și 8.481 cu AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare,…
Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea de Cairo, în Egipt, potrivit serviciilor locale de intervenţie. Accidentul feroviar a avut loc în zona…
Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a salutat duminică propunerea SUA de a stabili o cotă minimă de impozitare pentru companii de 21%, indiferent de țara în care se obțin profiturile, potrivit AFP. „Cred…
Doi poliţişti au fost reţinuţi, duminică, pentru intervenţia în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde avusese loc un incendiu, a anunţat…
Daniel Funeriu a criticat-o pepagina sa de Facebook pe Anca Dragu după declarațiile referitoare la plecarea premierului Cîțu din fruntea guverului. ”Jur că nu înțeleg. Doamna Dragu vrea continuitate. Dar vrea să schimbe premierul pe…
Potrivit noilor date ale Deutsche Bundesbank, oamenii din Germania nu au fost niciodată atât de bogați ca acum, în ciuda crizei cauzate de pandemie. Activele financiare ale gospodăriilor private au atins un nivel record, de…
Premierul Florin Cîțu a declarat duminică că așteaptă din partea USR-PLUS desemnarea unui nou ministru al Sănătății. Despre miniștrii USR-PLUS care l-au atacat public, Cîțu a spus că aceștia vor fi evaluați pentru ceea ce…
Întrebat de ziariști, duminică, dacă are de gând să-l demită pe ministrul de interne Lucian Bode, după cazul bărbatului din Pitești care a murit în urma intervenției brutale a polițiștilor, premierul Florin Cîțu a evitat…
Premieurl Florin Cîțu spune că au fost operationalizate înca 12 paturi de terapie intensiva de joi și până azi, iar la nivel national mai sunt 20 de paturi libere. Acesta avertizază totuși că situatia la…
Premierul Florin Cîțu spune că nu există la Ministerul Sănătății un grup de lucru care se ocupă cu verificarea modalității în care sunt raportate oficial decesele de Covid-19, așa cum a declarat fostul ministru Vlad…
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, 85,69 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,04%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 28% în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit…
Doar 5 județe au raportat duminică peste 100 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Capitală rămâne cel mai afecat oraș cu 462 de cazuri noi raportate. Pe locul doi s-a…
După ce un membru de partid și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid, spune Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, referindu-se la fostul lider al social-democraților, Liviu Dragnea. Întrebat,…
Poliția cehă i-a dat în căutare pe agenții GRU ce au fost implicați și în otrăvirea lui Serghei Skripal și spune că unul din cei doi agenți ai serviciilor speciale ruse s-a legitimat în Cehia…
Preşedintele Senatului, Anca Dragu (PLUS), a declarat că demiterea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii a fost un gest unilateral al premierului Florin Cîţu şi că ar fi vrut să nu existe…
Serviciul secret FSB din Rusia a anunţat sâmbătă că a fost dejucat un atac asupra preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, relatează DPA, preluată de Agerpres. FSB şi serviciile de securitate belaruse au arestat doi bărbaţi la…
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, duminică după-amiaza, se circulă în condiţii de aglomeraţie, în coloană, la intrarea în municipiul Bucureşti, de pe autostrada A1, dinspre Piteşti, precum şi de pe autostrada A2. Potrivit…
O versiune modificată a vaccinului contra Covid-19 creat de AstraZeneca, menită să combată tulpina de coronavirus sud-africană ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2021, a declarat un oficial al companiei din Austria într-un…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au început cercetările în cazul accesării datelor privind vaccinarea de către Ștefan Voinea, consilierul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Mihaela Porime, purtătorul…
Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că va creşte limita de refugiaţi primiţi de Statele Unite anul acesta, la o zi după ce a fost criticat de democraţi pentru că a fost de acord…
România a ocupat locul şase în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte producţia de grâu obţinută anul trecut, cu un total de 6,41 milioane de tone, recolta din 2020 fiind mai mică cu 3,88…
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că patru pacienţi cu afecţiuni pulmonare extrem de severe au fost transferaţi de la Bucureşti, însă doi dintre aceştia au decedat. Momentan, la spitalul din…