8 mart. • IT 23 de proiecte IT din Cluj și Timișoara, selectate în programul Innovation Labs 23 de echipe bazate pe inovații tehnice au fost selectate în cadrul hackathoanelor on-line, desfășurate în paralel – în Cluj și Timișoara pentru a participa la programul de mentorat de 7 luni, organizat de acceleratorul…
8 mart. • Terra Două treimi din pădurea tropicală au fost degradate sau distruse la nivel mondial (ONG) Oamenii au degradat sau distrus aproximativ două treimi din suprafaţa originală a pădurii tropicale din lume, arată noi date ce trag un semnal de alarmă asupra faptului că această barieră naturală cheie împotriva schimbărilor climatice…
8 mart. • Esential O grefieră de la Tribunalul Bihor ar fi falsificat acte pentru înmatricularea a 34 de mașini, fără plata taxei de poluare O grefieră de la Tribunalul Bihor a fost trimisă în judecată de procurorii DNA după ce ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea a 34 de mașini fără…
8 mart. • International Anchetă în Grecia, după distribuirea unor imagini cu polițiști lovind cu bastonul un tânăr culcat la pământ Parchetul din Atena a ordonat luni o anchetă preliminară a doua zi după difuzarea de imagini pe reţelele de socializare care arătau o intervenţie în forţă a poliţiei într-o suburbie a capitalei elene, în timpul…
8 mart. • Coronavirus Vlad Voiculescu, despre publicarea datelor din județe privind pandemia: Aștept să aflu și eu pe cine am supărat / Nu există niciun conflict între mine și premier Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, vine cu lămuriri, pe Facebook, după ce premierul Florin Cîțu a anunțat că reprezentanții Corpului de control al Guvernului se autosesizează cu privire la respectarea legislaţiei de către Ministerul Sănătății, care…
8 mart. • Administratie Locala FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat înainte de luna aprilie că va începe o amplă campanie de curățenie de primăvară. Sectorul 2 este renumit pentru gunoaiele de pe străzi și din parcuri, fiind unul…
8 mart. • International Siria: președintele Assad și soția sa Asma, infectați cu coronavirus Președintele Siriei, Bashar al-Assad, și soția sa Asma sunt infectați cu coronavirus, iar starea lor de sănătate este „bună” și „stabilă”, a anunțat președinția siriană, citată de AFP. „Își continuă lucrul în perioada de izolare…
8 mart. • Coronavirus Medicul Virgil Musta: La Timișoara circulă tulpina britanică a virusului, mult mai contagioasă. Mulți oameni vin la spital când au deja forme severe de COVID / Recomandările doctorului Timișoara a intrat luni în carantină. Medicul Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, atrage atenţia că foarte multe persoane ajung la spital târziu, când au deja forme…
8 mart. • International Criza Myanmar: Situația se deteriorează, forțele de securitate au ocupat spitalele și arestează studenți / Sindicatele cer declanșarea unei greve generale Poliția din Myanmar a ocupat spitalele și universitățile, existând de asemenea informații că forțele de ordine au efectuat sute de noi arestări din rândul manifestanților care protestează împotriva loviturii de stat de luna trecută, relatează…
8 mart. • Esential Ministrul Sănătății nu exclude noi restricții: Lucrurile devin pe zi ce trece mai îngrijorătoare Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus, luni, că lucrurile devin pe zi ce trece mai îngrijorătoare în privința cazurilor de coronavirus și nu exclude noi restricții impuse odată cu prelungirea stării de alertă. Ministrul Vlad…
8 mart. • MEET Your MEP Eurodeputații deschid drumul unei "taxe pe carbon" la granițe Ecologizarea importurilor UE pentru a reduce amprenta carbon a continentului: eurodeputații deschid în această săptămână calea unei „taxe pe carbon” care să penalizeze produsele provenite din țările cu norme mai puțin stricte în ceea ce…
8 mart. • IT Startupul health-tech Medic Chat vizează o investiție de 250.000 de euro pe Seedblink Medic Chat, platforma românească de telemedicină care oferă acces la sfaturi medicale online, vizează o investiție de 250.000 euro, din care mai mult de o treime este deja asigurată de Cleverage VC și un Angel…
8 mart. • Politic Ciolacu: Parlamentarii PSD vor vota împotriva desfiinţării Secției speciale. Dacă trece proiectul, îl atacăm la Curtea Constituțională Parlamentarii PSD vor vota împotriva desfiinţării Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, iar dacă proiectul de lege va fi totuşi adoptat vor face toate demersurile pentru a-l ataca la Curtea Constituţională, a declarat luni…
8 mart. • Coronavirus Peste 640 de noi cazuri de COVID-19 raportate în Capitală în ultima zi / Topul județelor după noua raportare Peste 640 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în București în ultimele 24 de ore. Topul județelor este deschis de Timiș, care a raportat peste 230 de îmbolnăviri noi, urmat de Cluj, singurul județ…
8 mart. • Coronavirus GRAFIC Rata de infectare în București, în ușoară scădere / Topul județelor după numărul de cazuri de COVID la mia de locuitori Rata de infectare este în ușoară scădere în București, luni fiind de 3,04 față de 3,19 cu o zi înainte, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. În Capitală au intrat în vigoare începând…
8 mart. • Esential Anunț umanitar: Ajutor pentru Nicolas Stefana, un băiețel care suferă de o boală rară Acum un an și aproape o lună, o tânără mămică își lua pentru prima dată băiețelul în brațe, după o îndelungă așteptare. Alina Ștefana l-a ținut la piept pe Nicolas abia după 43 de săptămâni…
8 mart. • International ONU acuză Marea Britanie că face economii „pe spinarea oamenilor care mor de foame în Yemen” Miniștrii britanici au decis să „echilibreze bilanțul pe spinarea oamenilor care mor de foame în Yemen”, lucru ce va duce la moartea a zeci de mii de persoane și va aduce prejudicii influenței globale a…
8 mart. • Esential Dosar penal pentru omor în cazul dezvăluirilor șocante despre moartea pacienților Covid din secția ATI a Spitalului Județean Sibiu Mărturia șocantă a unui cadru medical despre modul în care sunt tratați pacienții Covid din secția ATI a Spitalului Județean Sibiu, publicată de Turnul Sfatului, va duce la deschiderea unui dosar penal, procurorii urmând a…
8 mart. • IT De ce scandalul de hacking Microsoft – China pare să devină o criză globală La nici două luni după uriașul scandal SolarWinds, un alt scandal de hacking pare să afecteze multe zeci de mii companii, fiind vorba de o vulnerabilitate a soft-ului Exchange al Microsoft. Numărul de companii afectate…
8 mart. • Coronavirus Alte 2.280 de cazuri de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore în urma a mai puțin de 10.500 de teste. Bilanțul a ajuns la 830.563 Alte 2.280 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a doar 10.440 de teste, iar bilanțul de la debutul pandemiei a ajuns la 830.563, potrivit datelor…
8 mart. • Opinii De la Davos la Munchen. Discursuri despre remodelarea lumii „You have chosen the motto The Great Reset as this year’s theme. I would like to ask: Do we really need a great reset, or is what we need in fact a new beginning –…
8 mart. • Natural Nutriție și sănătate: O specialistă recomandă micul dejun perfect, care va elimina pofta de gustări nesănătoase și va favoriza masa musculară Cine n-a mâncat în drum spre serviciu un croissant făcut cu mult unt, zicându-și că a luat micul dejun? Când oamenii de știință au decis că prima masă din zi este și cea mai importantă,…
8 mart. • Esential UPDATE Cîțu anunță anchetă a Corpului de control după ce Ministerul Sănătății a publicat datele privind testele COVID făcute în fiecare județ / Ce spune Vlad Voiculescu Corpul de control al Guvernului se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei de către Ministerul Sănătății, după ce săptămâna trecută instituția a publicat, în premieră de la debutul pandemiei, datele legate de numărul de…
8 mart. • Coronavirus Coronavirus: Experții critică deciziile lui Merkel privind vaccinarea anti-Covid drept un „dezastru” care a declanșat un efect de domino în Europa Doctorul Sibylle Katzenstein a cheltuit mii de euro pentru a-și dota cabinetul din Berlin în vederea administrării vaccinurilor anti-Covid cât mai rapid cu putință însă nu a primit nici măcar o doză până acum în…
8 mart. • International Petrecere experiment în Olanda: Oamenii au fost încurajați să ia cu asalt ringul de dans și să cânte, fără mască În jur de 1.300 de persoane au participat la o petrecere organizată într-un club din Amsterdam pentru a testa riscurile la care ar fi supusă populația în cazul ridicării restricțiilor impuse din cauza pandemiei de…
8 mart. • Esential Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect Săptămâna trecută, Guvernul a numit 36 de noi prefecți și 75 de subprefecți. Analizând lista cu numiri, observăm că dintre cei 36 de prefecți doar patru sunt femei. În schimb, au fost numite femei într-o…
8 mart. • Esential INTERVIU Cadouri dăruite din vină, practica amăgitoare ce perpetuează violența domestică/ o campanie Cheil | Centrade – Asociația ANAIS Luna martie este perioada din an în care femeile ar trebui sărbătorite de cei dragi cu cadouri și flori, simboluri pentru aprecierea și dragostea pe care le-o poartă. Pentru victimele violenței domestice, aceste cadouri sunt…
8 mart. • Esential Cozi de camioane la frontiera cu Ungaria, unde șoferii de TIR așteaptă până la 4 ore să iasă din țară Cozi de camioane s-au format la toate punctele de frontieră cu Ungaria, unde șoferii de TIR așteaptă până la 4 ore să poată ieși din România, din cauza verificărilor suplimentare făcute de autoritățile ungare, anunță…
8 mart. • International Mediastandard.ro: Propagandă rusă încearcă să discrediteze investigațiile Bellingcat prin articole fără logică Bellingcat a devenit rapid un fenomen în rândul presei online internaționale, după ce a reușit ceva ce comunitatea internațională nu se grăbea să rezolve: a scos la iveală cauza prăbușirii avionului MH17, Amsterdam – Kuala…
8 mart. • Educatie Studiu World Vision România: Fetele lucrează mai mult în gospodărie decât băieţii, iar asta le poate afecta educaţia Fetele de peste 18 ani petrec în medie cu 1-2 ore mai mult decât băieţii în activităţile domestice, conform unui studiu realizat de Fundaţia World Vision România. Astfel, o fată de 18 ani din mediul…
8 mart. • Esential Efectul cazului Onești: Bode anunță că a cerut ca toate structurile din Poliție să reanalizeze toate sesizările făcute de cetățeni în ultimii doi ani Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat luni că a dispus ca toate structurile din Poliție să reanalizeze petiţiile şi sesizările fără caracter penal care au fost înregistrate în ultimii doi ani, pentru identificarea eventualelor…
8 mart. • Esential Guvernul ia în calcul ca restricțiile de circulație să fie începând cu ora 22.00 (surse) Guvernul ia în calcul ca restricțiile de circulație să fie începând cu ora 22.00, și nu 23.00 așa cum este în prezent. Potrivit unor surse oficiale, discuția este în contextul în care numărul de infectări…
8 mart. • Educatie Liga Studenţilor Iaşi acuză Facultăţile de Drept de ipocrizie după solidarizarea cu decizia de exmatriculare a celor 45 de studenţi: Nu au luat nicio poziţie faţă de existenţa a doi profesori condamnaţi penal Liga Studenților din Iași critică Facultăţile de Drept din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Sibiu pentru faptul că „se folosesc de cazul exmatriculării celor 45 de studenţi jurişti de la Bucureşti pentru a-şi construi o…
8 mart. • International VIDEO Noi tensiuni în Minneapolis cu o zi înainte de începerea procesului uciderii lui George Floyd / Mii de persoane au ieșit în stradă, autoritățile au mobilizat Garda Națională În spatele unui coşciug alb acoperit cu trandafiri roşii, mii de persoane au defilat duminică în orașul american Minneapolis, pentru a cere „dreptate”, cu o zi înainte de procesul poliţistului alb care l-a ucis pe…
8 mart. • Esential UPDATE Crimele de la Onești: Agresorul a plecat de acasă înarmat cu un cuțit, cu intenția de a se răzbuna/ Cum a reușit să își imobilizeze victimele. Detalii din anchetă Procurorii cer arestarea preventivă a bărbatului din Onești care a sechestrat și apoi a ucis doi muncitori. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a plecat de acasă cu intenţia de a se răzbuna. Avea asupra sa un cuţit…
8 mart. • Infrastructura VIDEO Autostrada la care se lucrează de peste șase ani / „Ritmul de lucru este descurajant. Perspectiva să se circule în 2021, tot mai puțin probabilă” Lucrările la cei aproape 25 de kilometri de pe Lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda ar trebui să se finalizeze anul acesta, conform constructorului, la mai bine de cinci ani de când ar…
8 mart. • Articol susținut de MedLife Abonamentul medical și importanța prevenției în pandemie. Dr. Violeta Diaconita: Teoretic, orice boală care nu este genetică se poate preveni “Cu ajutorul abonamentelor MedLife poți beneficia post COVID-19 de o evaluare completă a stării de sănătate prin consulturi multidisciplinare (infecțioase, pneumologie, cardiologie, neurologie, psihiatrie) dar și de programe de prevenție pentru a-ți păstra starea de…
8 mart. • Articol susținut de PwC România Obligația din Directiva privind deșeurile: Cum identificăm substanțele și articolele care trebuie notificate? Noile prevederi în domeniul substanțelor periculoase din Directiva UE privind deșeurile reprezintă o provocare pentru operatorii economici care introduc pe piața UE articole sau obiecte complexe care conțin substanțe vizate de aceasta și a căror…
8 mart. • International Digi24: VIDEO. Catastrofă de proporții. Haos și cartiere întregi spulberate, după explozii într-o unitate militară din Guineea Ecuatorială Imagini apocaliptice au fost surprinse duminică în capitala economică a Guineei Ecuatoriale, Bata, după ce patru explozii s-au produs într-un depozit de muniții dintr-o unitate militară. Citește întreaga știre pe Digi24.
8 mart. • Coronavirus Premierul cere să li se permită să se vaccineze și celor din etapa 3, acolo unde sunt locuri libere: E o nebunie să lași locuri libere / Ce spune despre carantinarea Timișoarei Premierul Florin Cîțu spune că a cerut autorităților care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19 să le permită să se vaccineze și persoanelor din etapa a treia, cel puțin în zonele cu un…
8 mart. • Finante - Banci Tatiana Proskuryakova (Banca Mondială) va pleca din România în vară pe o altă funcție. Proskuryakova: Româncele sunt implicate în mod disproporționat în activități neremunerate Tatiana Proskuryakova, director de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, va părăsi România în vară, urmând a avea o altă funcție, conforma declarațiilor sale în cadrul unui eveniment organizat de Bursa de Valori…
8 mart. • Esential Turnul Sfatului: ”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean Sibiu ”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că…
8 mart. • Coronavirus Rusia a lansat o campanie de dezinformare împotriva vaccinului anti-Covid al Pfizer pentru a-și promova propriul vaccin Sputnik V (WSJ) Serviciile de informații ale Rusiei încearcă să arunce dubii asupra vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech, primul vaccin împotriva coronavirusului autorizat în Statele Unite și Uniunea Europeană, relatează Insider. Patru publicații controlate de agențiile…
8 mart. • Opinii Lucian Croitoru: Inflația: se întâmplă din nou? În ultimul timp s-au intensificat discuțiile despre posibilitatea ca inflația din SUA să înceapă să crească relativ rapid și să redevină o problemă dacă stimulii acordați în timpul pandemiei se vor extinde cu 1,9 trilioane…
8 mart. • Finante - Banci 11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce Din cele 19,3 milioane de persoane care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României, 9,8 milioane sunt femei (51,1% din totalul populaţiei rezidente), arată datele Institutului Național de Statistică. În mediul urban, ponderea femeilor este mai…
8 mart. • International Papa Francisc și-a încheiat vizita istorică în Irak Papa Francisc a încheiat o vizită istorică în Irak şi a părăsit oraşul Bagdad la bordul unui avion, luni, după ce a vizitat mai multe oraşe irakiene afectate de conflicte armate, s-a întâlnit cu lideri…
8 mart. • Coronavirus Șefa Comisiei Europene: Din aprilie s-ar putea dubla cantitățile de vaccinuri. Ne așteptăm la o medie de 100 de milioane de doze pe lună Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă ca un număr semnificativ de doze de vaccin să devină disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare, transmite luni dpa, citată de Agerpres. „Din aprilie…
8 mart. • International Reacția ministrului britanic pentru drepturile copilului față de acuzațiile lui Markle: Rasismul nu are ce căuta în societatea noastră Ministrul pentru drepturile copilului de la Londra a reacționat luni față de acuzațiile lui Meghan Markle privind rasismul din familia regală transmițând că nu există loc pentru astfel de atitudini discriminatorii în societatea britanică. Reacția…
8 mart. • Esential Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui din cauza unor lucrări Traficul este restricţionat luni pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pentru lucrări de reparații, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Luni, circulaţia rutieră pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este restricţionată astfel: în intervalul orar…
8 mart. • Esential Temperaturi de până la 15 grade și variații termice / Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni Temperaturile se vor încadra în normalul acestei perioade, până în 12 martie, după care vremea se va încălzi semnificativ, iar temperaturile vor ajunge până la 15 grade, conform meteorologilor. Administrația Națională de Meteorologie a publicat…