Sari direct la conținut
joi 26 ianuarie
Sirenele de alertă antiaerieană au început să sune, miercuri seară, în mare parte din centrul şi estul Ucrainei, în timp ce oficialii avertizează locuitorii să se adăpostească de un posibil atac rusesc, relatează CNN, potrivit…
Rusia, aflată în superioritate numerică, îşi intensifică luptele în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, a afirmat miercuri viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, la câteva ore după anunțul privind livrări de tancuri grele occidentale către…
Gigantul rețelelor de socializare Meta a anunțat miercuri că, în următoarele săptămâni, va „pune capăt suspendării” conturilor de Facebook și Instagram ale lui Donald Trump, la doi ani după ce fostul președinte american a fost…
Cheia pentru apărarea Ucrainei împotriva Rusiei este acum numărul tancurilor care vor fi livrate și viteza cu care vor fi trimise, a declarat miercuri președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters. Totodată, Zelenski a spus care este…
Tesla a înregistrat profituri record în al patrulea trimestru și, în fața îndoielilor tot mai mari cu privire la cererea pentru vehiculele sale electrice, afirmă că este pregătită să facă față „incertitudinilor pe termen scurt”,…
miercuri 25 ianuarie
Dosarul Murfatlar, care vizează o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei și în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis,…
Un set unic de ilustrații ale „Fabulelor lui La Fontaine”, realizate de pictorul și desenatorul francez din secolul al XVIII-lea Jean-Baptiste Oudry, a fost vândut miercuri la licitația organizată de Christie’s la New York pentru…
„Lista de dorințe” a Ucrainei privind armele furnizate de Occident include avioane de luptă, a declarat miercuri ministrul Apărării Oleksii Reznikov pentru CNN. Astfel, acum Ucraina va face eforturi pentru a primit avioane de luptă…
Doi voluntari columbieni în armata ucraineană au fost uciși în Ucraina în luptele cu armata rusă, a anunțat miercuri Ministerul columbian de Externe, potrivit AFP. Cei doi cetățeni columbieni se aflau în Ucraina din decembrie…
Casa Albă a declarat miercuri că ar putea dura multe luni pentru ca puternicele tancuri americane Abrams, pe care președintele Joe Biden le-a promis miercuri Kievului, să ajungă în Ucraina, relatează Reuters. Ucraina trebuie să…
Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite de un bărbat înarmat cu o sabie de samurai într-o biserică din sudul Spaniei, a informat miercuri ziarul El Mundo, citând poliția,…
JP Morgan Chase, considerată cea mai mare bancă americană, a cumpărat un startup financiar, la prețul de 175 de milioane de dolari, de la o tânără antreprenoare, iar acum bancherii o acuză că umflase performanțele…
Tragedia în care o femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în zona Lacului Morii pare să cadă în plan secundar în timp ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și Autoritatea pentru…
Numărul partidelor politice a crescut constant în ultimii ani. În 1990 erau înregistrate vreo 80 de partide, apoi numărul acestora a crescut până la 155 în 1992. Ulterior, prin legislație limitativă, legată în primul rând…
Un articol publicat în nr. 9/2022 al României literare, sub semnătura lui Vasile Spiridon, le semnala cititorilor români povestea aproape rocambolescă a pierderii și regăsirii a aproape 6000 de pagini scrise de, probabil, cel mai…
Mai mulţi oficiali ucraineni de rang înalt au fost destituiţi miercuri, a doua zi după o serie de demiteri în cadrul administraţiei prezidenţiale, totul întâmplându-se pe fondul unui scandal de corupţie în legătură cu achiziţiile…
Picturile fiului lui Joe Biden, Hunter, un fost om de afaceri devenit artist, au fost miercuri în centrul unei anchete parlamentare conduse de republicani, care acuză familia că „face comerț cu contactele și influența sa”,…
Un proiect de Hotărâre a Consiliului Local Ploieşti care prevede retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului acordat în anul 2005 fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă – urmărit în mai multe dosare penele și…
Medicul veterinar Ovidiu Roșu de la Asociația ARCA (Animal Rescue and Care), ce a coordonat echipa de oameni care după tragedia de la Lacul Morii a plecat în căutarea câinilor care au omorât-o pe Ana…
Germania îşi va asuma costul tancurilor Leopard 2 pe care le va oferi Ucrainei, spre deosebire de alţi aliaţi, precum Polonia, care vor cere Uniunii Europene rambursarea costurilor legate de transferul unor tancuri de acest…
Norvegia va trimite tancuri de fabricație germană în Ucraina, ca parte a unui grup de națiuni occidentale care furnizează arme, a declarat miercuri ministrul norvegian al Apărării, Bjoern Arild Gram, pentru postul public NRK, relatează…
Orange Romania Communications (fostul Romtelecom) și Nemo Expres Logistic au primit anul trecut cele mai mari amenzi pentru nereguli depistate la furnizarea serviciilor de telefonie, internet și servicii poștale, arată datele furnizate la solicitarea HotNews.ro…
În pofida faptului că nu deţine în prezent niciun tanc Leopard 2 de fabricaţie germană, Olanda a anunțat miercuri că este pregătită să cumpere tancurile pe care în prezent doar le închiriază, pentru a le…
În urmă cu zece ani, după cazul copilului de patru ani ucis de câini în sectorul 2, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, îi critica pe politicienii cărora „le este frică că dacă vor eutanasia câinii…
Președintele Joe Biden a anunțat miercuri că SUA vor trimite 31 de tancuri M1 Abrams în Ucraina, ca parte a unui efort mai amplu din partea aliaților europeni, care demonstrează că sunt încă uniți împotriva…
Slovacia a anunțat miercuri că este pregătită să își trimită „imediat” Ucrainei ultimele tancuri T-72 de fabricație sovietică dacă poate primi tancuri occidentale care să le înlocuiască, relatează Reuters. Anunțul a fost făcut de ministrul…
Adrian Ivan, conducătorul tezei de doctorat a ministrului Bode, teză care a primit un verdict „soft” de plagiat din partea Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, a primit sancțiuni de fațadă, pe care chiar el…
Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost rănite într-un atac cu cuțitul într-un tren regional din nordul Germaniei, a informat miercuri cotidianul german Bild, citând un purtător de cuvânt al poliției federale,…
Un zid de sprijin s-a prăbușit, miercuri, pe o stradă din Cluj-Napoca și a avariat șase mașini, fără a exista victime. Conform cluj24.ro, este vorba despre un zid care împrejmuia o lucrare de pe str.…
Președintele rus Vladimir Putin a evitat să comenteze miercuri decizia Germaniei de a furniza tancuri Leopard Ucrainei în timpul unei vizite la Universitatea de Stat din Moscova, oferind în schimb sfaturi de carieră studenților și…
Un cargobot turcesc a fost lovit de o rachetă în orașul Herson din sudul Ucrainei, un incendiu puternic izbucnind la bordul acestuia în urma loviturii, relatează Reuters. Racheta ar fi lovit marți puntea de comandă…
CNAIR a semnat anul trecut 16 contracte de supervizare a lucrărilor de construcție pentru 276,28 kilometri de autostradă, valoarea acestora fiind de 277.881.895,15 lei, fără TVA, a transmis Compania de Autostrăzi după ce Asociația Pro…
Îngrijorarea în legătură cu prețurile la energie și efectele schimbărilor climatice este una perfect legitimă și toată lumea se confruntă cu ea. Pe lângă acțiunile de acasă sau de la birou pe care le putem…
Prima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) sub președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene va avea loc în perioada 26-27 ianuarie, fiind una informală. Aderarea României și Bulgariei la Schengen – respinsă de…
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a anunțat miercuri că a desemnat centrul istoric al Odesei, un oraș-port ucrainean, drept sit al Patrimoniului Mondial în Pericol, relatează Reuters. Statutul, acordat de o reuniune…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat miercuri o lege care înăspreşte pedepsele pentru militarii care nu execută ordinele sau dezertează, în contextul conflictului cu Rusia, lege criticată de apărătorii drepturilor omului, transmit AFP și Agerpres.…
Unul din loturile autostrăzii de centură A0 a Capitalei a fost scos la licitație încă din 2019 și nici până acum, după aproape 4 ani, nu a ajuns să fie contractat. De nu mai puțin…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a impus sancțiuni împotriva unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina și a 9 preoți asociați cu Biserica Ortodoxă Rusă, blocând activele lor pentru 5 ani, anunță Reuters.…
Cea mai veche organizație pentru drepturile omului din Rusia, Grupul Helsinki din Moscova, a fost lichidată miercuri după ce o instanță a decis că nu este înregistrată corect, pe fondul represiunii asupra ultimelor voci majore…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din subordinea Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, plătește lunar peste 30.000 de euro pentru un centru de îngrijire administrat de apropiați ai ministrului Familiei,…
Poliția norvegiană a anunțat miercuri că nu îl va ține în arest pe Andrei Medvedev, fostul comandant al mercenarilor Wagner care a trecut ilegal granița în țară, ordonându-i în schimb să rămână într-un loc secret…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a împlinit 45 de ani miercuri, când Ucraina se află în ziua 336 a războiului declanșat de Vladimir Putin. „Dar ceva totuşi s-a schimbat: zâmbeşti mult mai puţin acum”, este mesajul…
Președintele rus Vladimir Putin susține că Rusia menține legături bune cu „oamenii de rând” din Occident, dându-i exemplu în acest sens pe austrieci, relatează Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia.…
Bacteriile care consumă plastic nu sunt o idee așa bună pe cât ar părea ● Ce are rugina cu încălzirea globală? ● Cum au evoluat niște plante carnivore în toalete ecologice Bacteriile care consumă plastic…
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că tancurile Leopard 2 ar putea fi operaţionale în Ucraina în aproximativ trei luni, pentru că mai întâi se va face instruirea şi apoi tancurile vor fi…
Instituția responsabilă cu strângerea câinilor fără stăpân este Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Primarul spune că cu 7 zile înainte de tragicul…
Populația Chinei s-a diminuat cu 850.000 de indivizi din 2021, primul astfel de caz după 1961. Era o evoluție prognozată, dar nu acum, ci peste 10 ani. Faptul că s-a întâmplat acum constituie o nouă…
Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 vor fi susținute de elevii clasei a VIII-a în perioada 20-22 martie, în timp ce simulările pentru examenul de Bacalaureat 2023 vor avea loc între 27 și 30 martie, conform…
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) spune că au fost depuse două oferte la licitația de achiziționare a 62 de rame electrice de scurt parcurs, licitație cu valoare totală de cel puțin 3,2 miliarde lei. Alstom…
Un cuplu care se opune vaccinurilor a refuzat o transfuzie pentru o operaţie vitală de teama unei contaminări, iar o organizaţie a început să îi pună în legătură pe donatorii nevaccinaţi: dezinformările despre COVID-19 au…