Cronica de carte: Céline, regăsit și în limba română

Un articol publicat în nr. 9/2022 al României literare, sub semnătura lui Vasile Spiridon, le semnala cititorilor români povestea aproape rocambolescă a pierderii și regăsirii a aproape 6000 de pagini scrise de, probabil, cel mai controversat scriitor francez din toate timpurile, romancierul Louis-Ferdinand Céline.

Câteva săptămâni mai târziu, în nr. 30 al aceleiași reviste, Nicolae Manolescu relata, în editorialul intitulat Céline regăsit, cam aceeași poveste, bazându-se pe trei articole apărute în ediția din săptămâna 5-11 mai a L’Obs ca și pe propria lectură a romanului Guerre (Război), recent apărut la Gallimard. Editura ce deține exclusivitatea asupra scrierilor autorului Călătoriei la capătul nopții.

În linii mari, povestea stă în felul următor. La foarte puțină vreme după debarcarea aliaților în Normandia, intuind ce li se va putea întâmpla colaboraționiștilor (textele cu caracter antisemit ale lui Céline sunt o realitate sinistră, niciodată negată de nimeni), scriitorul a părășit în mare grabă Parisul. Și Franța. O făcea însoțit de soția lui, Lucette Destouches, care avea să trăiască până în 2019 ( a murit la matusalemica vârstă de 107 ani) și de pisica Bébert. Lucette îi căptușise soțului ei hainele cu monede de aur.

Romancierul lăsa în urmă aproape 6000 de pagini de manuscrise în posesia cărora nu a mai reintrat niciodată. Aceasta în pofida faptului că a întocmit mai pe urmă liste peste liste cu tot ceea ce pretindea el că i s-a furat. Fapt ce a dat mult de furcă specialiștilor deloc puțini în creația sa. Care au crezut la un moment dat, confruntați cu eșecul cercetărilor, că Céline fantazează.

Furtul s-a dovedit însă a fi fost o realitate. Hoții, a căror identitate nu a fost niciodată făcută cunoscută, i-au încredințat cele 5324 de file unui critic de teatru pe nume Jean-Pierre Thibaudat. Au făcut-o formulând dorința expresă ca acesta să nu i le transmită în nici un caz văduvei scriitorului. Din cine știe ce motive, furii nu doreau ca aceasta să se îmbogățească. După moartea doamnei Destouches, Thibaudat a predat respectivele file, fapt ce i-a adus tot felul de necazuri din partea moștenitorilor de drept ai autorului Morții pe credit. Au reintrat în scenă și célinienii care au avut primii plăcuta surpriză ca paginile în chestiune să nu fie, cum se așteptau, doar scrieri antisemite, ci și manuscrise a trei romane cu mii de fire legate de cele anterior cunoscute. Prin subiecte, teme, transferul unor personaje, prin stil, tratamentul aparte rezervat limbajului, prin cuvântul asemenea unei cărni ce sângerează, prin fraza adesea gâfâită, prin amestecul dintre scene atroce prezentând suferința umană și preocuparea constantă pentru scandalizarea pudicilor, exasperați de cât de mare e ponderea rezervată sexului. Prezentat în cele mai sordide ipostaze ale sale.

Cele trei romane astfel salvate sunt Enfance, Guerre și Londres. Deocamdată a fost pregătit pentru publicare și a apărut doar Guerre. S-au ocupat de aceasta Pascal Fouché care a pregătit ediția și François Gilbaut care scris prefața romanului apărut în anul 2022 la Gallimard. Meritul primei publicări în limba română a romanului Război îi revine editurii Pandora M (colecția Anansi Clasic), cu operațiunea dificilă a traducerii însărcinându-se Magda Răduță. Care a pornit la lucru înțelegând așa cum se cuvenea, de altfel, zicerea autorului în conformitare cu care romanul înseamnă înainte de toate o chestiune de limbaj.

Război are, în ediția romînească, doar vreo 175 de pagini. Cuvântul înainte, Nota asupra ediței, Nota traducătoarei și Anexele fiind și ele puse la socoteală. Într-o primă parte, romanul scris ca și celelalte la persoana întâi, cu specificități ale stilului indirect liber, probând complexitatea raportului adevăr/ficțiune (cartea are un puternic filon auto-biografic) relatează ceea ce a pățit personajul Ferdinand după ce a fost rănit grav în primele luni ale Marelui Război.

Toată acțiunea se petrece între zidurile și în împrejurimile unui spital militar din Peurdu-sur-la Lys, loc în care eroul –anti-erou se împrietenește cu proxenetul Bébert, devenit, la un moment dat Cascade, și care va apărea și în alte romane. Asta deși aici este executat. Mai sunt și alte personaje, unul mai ciudat ca altul, precum infirmiera generoasă L’Espinasse, doctorul Méconille, părinții lui Ferdinand cu mama care șchioapătă, Angèle, aceasta din urmă de profesie prostituată. Cea mai importantă rămâne însă persoana lui Ferdinand, cel ce se auto-gratulează cu calificative precum gunoi împuțit și de spaime ce se dizolvă încetul cu încetul într-o scârboșenie de melasă. Scârboșenia și durerile de cap provocate de glonțul primit lângă ureche fiind unicele certitudini ale lui Ferdinand.

Partea a doua a romanului Război are ceva rocambolesc. Este și ea în strînsă legătură ce detalii din biografia autorului, cu luarea vaporului spre Londra, pregătește în mod evident romanul numit chiar așa- Londres. Din tot mâlul minții mele, cum spune Ferdinand, apar acțiuni, unele deșucheate chiar dincolo de marginile iertate, vorbe, scene deocheate cu protagonistul, cu deja menționata Angèle, cu acritura Cecil P. Purcell. Un ofițer englez. Un ofițer-caricatură.Cititi intregul articol si comentati pe Contributors.ro