Sari direct la conținut
sâmbătă 2 octombrie
Evergrande a ajuns dezvoltatorul imobiliar cu cele mai mari datorii din lume și prăbușirea sa ar putea afecta economia Chinei, dar și investitorii din Occident. Scandalul Evergrande arată, încă o dată, cât de diferită este…
Pe 3 și 4 octombrie 2021 au loc alegeri administrative parțiale în Italia, iar peste 1300 de municipalități își vor alege primarii și consiliile locale. Românii, care alcătuiesc cea mai numeroasă comunitate de străini din…
Un cocktail de factori a făcut ca pe piața mondială a energiei să se instaleze furtuna perfectă. Prețurile au explodat iar românii, la fel ca cetățenii altor țări, s-au trezit că au de achitat facturi…
România a pierdut lupta cu pandemia de covid-19. La un an şi jumătate de la începutul pandemiei, unele ţări au câştigat această bătălie, altele au pierdut-o. Ţările care au câştigat-o au făcut-o cu sacrificii uriaşe:…
Taiwanul a anunţat că 38 de avioane militare chineze au zburat vineri în zona sa de apărare aeriană – cea mai mare incursiune de până acum de la Beijing, relatează BBC. Ministerul apărării a declarat…
Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte…
Preşedintele Klaus Iohannis va primi, sâmbătă, în Germania, Premiul internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen – Pentru unitatea Europei, pentru „conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”. Printre personalităţile…
Preşedintele ales al USR PLUS, Dacian Cioloş, anunţă că la doi ani de la alegerea sa în funcţie îşi va depune mandatul pentru a fi revalidat, dacă membrii de partid vor considera că este cazul.…
Interpreții afgani care au lucrat pentru Olanda au primit scrisori de la talibani prin care îi îndeamnă să se prezinte la tribunal și le amenință familiile, a transmis vineri televiziunea publică olandeză NOS, citată de…
Medicii unui spital din Lituania au anunțat vineri că au găsit în stomacul unui bărbat peste un kilogram de obiecte metalice de mici dimensiuni, printre care și cuie și șuruburi, relatează AFP. Pacientul a fost…
Aproximativ 200 de soldați vor fi detașați de luni în Marea Britanie pentru a livra combustibil către stațiile de benzină care au rămas goale din cauza lipsei de șoferi de camioane care să distribuie și…
Bursa din New York a cunoscut o creștere susținută vineri, încântată de știrea despre posibila sosire a unei pastile anti-Covid a companiei americane Merck, depășind temerile privind inflația și criza din Congresul SUA, scrie AFP.…
vineri 1 octombrie
Preşedintele ales al USR PLUS, Dacian Cioloş, menţine afirmaţiile privind revenirea partidului în coaliţia de guvernare cu condiţia ca Executivul să nu fie condus de către Florin Cîţu. El susţine că, înainte de a avea…
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că persoanele care primesc a treia doză de ser şi generează din nou certificatul digital vor constata că al doilea rapel se va regăsi în acest…
Fostul președinte al Cataloniei, Carles Puigdemont, a cerut justiției europene să-i restabilească imunitatea în calitate de europarlamentar pentru a se opune cererii de extrădare a Spaniei examinată luni de o instanță italiană, a anunțat avocatul…
Decizia privind revocarea lui Vlad Teodor Berbecar din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial, relatează…
Guvernatorul Californiei a anunțat vineri că toți elevii eligibili pentru vaccinul Covid-19 vor trebui vaccinați pentru a participa fizic la cursuri, indiferent dacă sunt înscriși în sistemul public sau privat, potrivit AFP. Această decizie este…
La o expozitie de pictura, un vizitator era profund indignat deoarece se afla in fata unui tablou intitulat „Vasile la Praga” in care era pictata o femeie care facea amor salbatic cu trei barbati deodata.…
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului București a hotărât ca începând de pe 3 octombrie, ora 00.00, în București se închid cinematografele, se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, se interzice…
Pe o stradă din Bucureşti, toxicomanii se înghesuie în jurul unei ambulanţe pentru a primi seringi, relatează AFP, în contextul în care toate privirile sunt îndreptate către covid-19, iar lupta împotriva HIV bate pasul pe…
Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a decis miercuri ca școlile sa rămână deschise și după depășirea unei rate de infectări de 6 la mia de locuitori, iar noul…
Statele Unite au evitat paralizia serviciilor federale în ultimul moment. Dar, după scandalurile desfășurate în Congres în jurul planurilor de reformă ale lui Joe Biden, problema ridicării plafonului datoriei ar trebui să fie următorul episod…
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că nu se doreşte restricţionarea accesului credincioşilor care vor să vină în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, cu prilejul hramului…
La nivel național sunt libere 6 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. La acest moment, în București…
Un agent de pază de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost demis după ce a fost prins de managerul unităţii medicale când dormea pe un fotoliu rulant,…
Secretarul de stat american, Antony Blinken, se va deplasa la Paris săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu liderii francezi și va încerca să avanseze spre „acțiuni concrete” pentru a pune bazele reconcilierii dintre Statele…
Șapte oameni au pierit după ce flăcările au cuprins secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. A treia tragedie în mai puțin de un an, după incendiile de la Piatra Neamț…
Dacian Cioloș este câștigătorul turului al doilea al scrutinul online din USR-PLUS pentru funcția de președinte al partidului, la 700 de voturi diferență de Dan Barna. Primul tur al alegerilor interne fusese câștigat tot de…
Fostul președinte și lider al opoziției georgiene, Mihail Saakașvili, a fost arestat la întoarcerea în țara sa după un exil de opt ani în plină criză politică, a anunțat vineri premierul Irakli Garibashvili, citat de…
Vlad Berbecar, demis de premierul României de la conducerea Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța în care au murit 7 persoane, îl acuză…
Noul ordin comun ministerul Educației – ministerul Sănătății privind reglulile de funcționare a școlilor a fost finalizat și trimis către Monitorul Oficial. Acesta prevede că o școală sau grădiniță se închide și trece la învățământ…
Premierul Florin Cîțu l-a numit pe Horia Scarlat în funcția de consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului. Scarlat este director în Poliția Locală București și este cel indicat de jurnalista Iulia Gârbacea de la…
Grupul IT românesc Bittnet, fondat de frații Logofătu, vinde cu 2,2 milioane de lei (circa 440.000 de euro) afacerea sa de distribuție în România a softurilor companiei americane Autodesk, inclusiv celebrul program AutoCAD, folosit de…
Tragica dispariție a lui Alexandru Sassu s-a produs pe 25 septembrie, în timp ce politicianul era internat la Spitalul Floreasca. Televiziunea Publică a transmis imediat un mesaj de condoleanțe, în care a rememorat activitatea acestuia.…
Aproximativ o sută de persoane au participat, vineri seară, la Marşul Iaşi Pride 2021, în timp ce în zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini,…
Milionarul canadian și fostul magnat al modei Peter Nygard, acuzat că a agresat sexual zeci de femei, inclusiv minore, a fost de acord să fie extrădat în Statele Unite, a declarat vineri un tribunal canadian,…
În largul coastei Ostendului, Belgia, un mic avion bimotor monitorizează vapoarele uriașe pentru a le monitoriza gazele. Conținutul de sulf și azot se măsoară în timp real pentru a stabili o posibilă încălcare a normelor…
Cercetarea la fața locului în ancheta pentru ucidere din culpă deschisă în urma incendiului de la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța ar putea dura până duminică, iar în paralel sâmbătă vor…
61.836 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 33.962 cu doza trei, 3.074 cu doza doi, iar 24.800 cu prima doză. Numărul reacțiilor adverse în ultimele 24…
Molnupiravir este medicamentul experimental pentru tratamentul Covid-19 anunțat azi de Merck și care a redus la jumătate riscul de spitalizare față de cei care au primit placebo și nu s-a înregistrat niciun deces într-un studiu…
Vlad Teodor Berbecar, medic co-fondator al Asociației Caravana cu Medici, numit la conducerea Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate în luna mai, la propunerea fostului ministru al Sănătății Ioana Mihăilă, este singurul oficial demis…
Carla Tănasie realizează „Pacient în România”, una dintre cele mai de succes și longevive campanii de la Digi24. Ea a mers încă din starea de urgență, la începutul pandemiei în secțiile ATI pentru a arăta…
Sâmbătă, 2 octombrie, în Piața Universității va avea loc un miting antiguvernamental, anti certificat verde și antirestricții la care și-a anunțat participarea și Alianța pentru Unirea Românilor. La protest și-au anunțat prezența mai multe asociații.…
Stela Halichidis, medic primar boli infecțioase și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, a cărui demitere a fost cerută de premierul Florin Cîțu după ce 7 pacienți au murit vineri dimineață în incendiul izbucnit…
Jerome Powell, președintele Fed, a declarat în fața Congresului de la Washington că banca centrală a Statelor Unite nu are „nicio intenție” de a interzice criptomonedele, relatează Markets Insider. Contrar opiniei împărtășite de numeroși analiști…
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cere începerea urmăririi penale împotriva şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pe care îl consideră „principalul responsabil moral pentru toate tragediile din ultimii ani petrecute în spitalele din…
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi se confruntă cu un val fără precedent de apeluri de la oameni care cer fie să fie testaţi pentru COVID, fie solicită internarea pentru că au simptome serioase de infecţie…
Festivalul George Enescu. În ultima cea mai frumoasă zi a toamnei, s-a finalizat a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” ce a marcat și 140 de ani de nașterea compozitorului. Tot entuziasmul acumulat de-a…
Festivalul Internațional de Film Pelicam împlinește anul acesta 10 ani. Tot de atâția ani, Pelicam este singurul festival de film documentar despre mediu și oameni din România. Ediția aniversară din 2021 este dedicată apărătorilor mediului…
ECOTIC împreună cu UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România), cu suportul Oameni si Companii, au organizat in 29 septembrie 2021 un webinar dedicat jurnaliștilor din România. Tema webinarului a fost managementul și reciclarea deșeurilor, în…