sâmbătă 4 septembrie
Alți 45 de cetățeni afgani din categoriile vulnerabile au fost evacuați din Afganistan de celula de criză de la MAE
Alți 45 de cetăţeni afgani au fost evacuați sâmbătă din Afganistan de către celula de criză coordonată de MAE şi se află în siguranţă pe teritoriul pakistanez, fiind preluați de un reprezentant al Ambasadei României…Iohannis intervine în războiul din Coaliție: Noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR este un afront adus românilor
Prședintele Klaus Iohannis intervine în conflictul din Coaliție, lansând un atac dur la adresa USR-PLUS, acuzând că „noua alianță” cu AUR este „un afront la adresa românilor”. Șeful statului comentează, pe Facebook, că prin moțiunea…Orban răspunde acuzațiilor: „Corectitudinea mea instituţională este exploatată în mod mârşav”
Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Blaj, că şi-a îndeplinit „obligaţiile regulamentare” atunci când a convocat şedinţa Birourilor permanente reunite din Parlament în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de…Autorul atacului din Noua Zeelandă fusese eliberat din închisoare în iulie / Premierul a anunțat modificarea legislației antiteroriste
Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a promis sâmbătă modificarea legislaţiei antiteroriste a ţării, la o zi după un atac cu cuţitul într-un supermarket din Auckland, în care au fost rănite şapte persoane, transmite dpa. Bărbatul responsabil…Digi 24: Despoții ridicoli. Cele mai ciudate, caraghioase și controversate fapte și gesturi făcute de liderii autoritari ai lumii
La ultima numărătoare planetară, lumea contabiliza 50 de așa-numiți „lideri autoritari” care, atunci când nu se comportă de-a dreptul ca niște dictatori, reușesc performanța de a se situa mereu la granița dintre ridicol și teroare.…Lipsă de cvorum din nou în ședința Parlamentului unde trebuia stabilit calendarul moțiunii USR-PLUS și AUR
Sedința birourilor permanente ale parlamentului în care trebuia să se stabilească calendarul moțiunii de cenzură a USR-PLUS și AUR a fost amânată sâmbătă dimineață din nou, din lipsă de cvorum. Reprezentanții PNL, PSD și UDMR…Astronomii cred că au localizat Planeta 9 (dacă există) / Supervulcanii sunt un pericol mai mare decât se credea anterior / Disney creează un serial „Douăzeci de mii de leghe sub mări”
Disney va crea un serial „Douăzeci de mii de leghe sub mări”. Deși gigantul american de divertisment a încercat de câteva ori să adapteze pentru marele ecran romanul îndrăgit al lui Jules Verne, niciunul din…Cîțu despre ”trădarea” lui Orban: E bizar ca președintele PNL să facă tot ce e posibil ca moțiunea USR AUR să fie dezbătută
”E bizar ca președintele PNL să facă tot ce e posibil ca moțiunea USR AUR să fie dezbătută. Fiecare răspundem în fața propriei conștiințe”, a declarat, sâmbătă, premierul Florin Cîțu referitor la noul scandal legat…Planul prin care tabăra Cîțu vrea să blocheze moțiunea USR-PLUS. Cum pune umărul și PSD
Tabăra lui Florin Cîțu din PNL vrea să blocheze moțiunea de cenzură a USR-PLUS, iar PSD vine în ajutor. Și unii, și alții caută motive să împiedice orice demers care ar duce moțiunea de cenzură…Prinţesa Charlene de Monaco, transportată de urgenţă la un spital din Africa de Sud după ce i s-a făcut rău, este în stare stabilă
Prinţesa Charlene de Monaco, transportată de urgenţă la un spital din Africa de Sud după ce i s-a făcut rău, este în stare „stabilă”, a indicat vineri fundaţiasa. Soţia prinţului Albert de Monaco, 43 de…Cîțu: Nu poți lăsa țara fără guvern acum, asta înseamnă să fii iresponsabil / Moțiunea USR- AUR este tristă / Nu credeam că va mai fi un al doilea Dragnea UPDATE
Premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă, referitor la moțiunea de cenzură a USR PLUS, că nu poți lăsa țara fără guvern acum, completând că alianța cu AUR este ”tristă”. ”Acestea nu sunt momente în care…Germanii, divizați în privința primirii refugiaților afgani -Sondaj
Germanii sunt divizaţi în privinţa posibilităţii ca ţara lor să extindă acordarea de azil la un mare număr de afgani care fug de regimul taliban, reiese dintr-un sondaj realizat la comanda agenţiei dpa, prezentat sâmbătă.…Biden ordonă o revizuire a declasificării documentelor legate de atacurile din 11 septembrie / Rudele victimelor îi ceruseră să nu vină la Ground Zero
Președintele Joe Biden a semnat vineri un ordin executiv care îndruma Departamentul de Justiție și alte agenții federale să efectueze o revizuire a declasificării legată de ancheta FBI asupra atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001,…Un algoritm al Facebook a confundat persoanele de culoare cu maimuţe: ”Este scandalos”
Un algoritm de recomandare al Facebook a întrebat utilizatorii dacă doresc să vadă şi alte „videoclipuri cu primate” în dreptul unui video al unui tabloid britanic ce înfăţişa persoane de culoare, a dezvăluit vineri The…Oamenii lui Cîțu îl acuză pe Orban de conspirație cu USR-PLUS. Mesajul de pe grupul intern de comunicare al PNL
Cu Florin Cîțu care a aruncat în aer Coaliția, oamenii lui Florin Cîțu dau vina acum pe Ludovic Orban că face jocurile USR-PLUS. Mai exact, ei sunt nemulțumiți că Orban, ca președinte al Camerei Deputaților,…Noua Zeelandă înregistrează primul deces cauzat de Covid-19 în șase luni
Noua Zeelandă a înregistrat vineri primul deces legat de Covid-19 în şase luni, deşi autorităţile sanitare au declarat sâmbătă că au stopat ultimul val cu varianta Delta, scrie AFP. O femeie în vârstă de 90…Emil Boc săracu’ și Rareș Bogdan care vede stele verzi. Biografiile politice ale reformiștilor lui Florin Cîțu
Florin Cîțu, prim ministrul României, în mijloc. Flancat de Emil Boc, primarul Clujului, și Rareș Bogdan, europarlamentar. Prin spate se mai văd și Gheorghe Flutur, Preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava și Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor.…Restricții de circulație în București pentru desfășurarea unor evenimente sportive
Primăria Capitalei anunţă restricţii de circulaţie pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe zone ale Bucureştiului, pentru desfășurarea unor evenimente. De asemenea, vor avea traseul modificat 46 de linii de transport în comun…De ce mineritul pe asteroizi este încă mult mai aproape de filmele SF decât de realitate
De câteva decenii se vorbește despre momentul în care oamenii vor face minerit pe asteroizi și vor aduce de acolo metale rare și scumpe. S-au înființat și companii care vor să facă asta, iar subiectul…SUA: Inteligența artificială nu poate depune brevete, decide un judecător
Un judecător american a decis că un sistem de inteligență artificială (AI) nu poate depune un brevet, un subiect care este viu dezbătut în cercurile de tehnologie datorită progreselor în programele sale de computer capabile…De ce nu ar trebui să ne fie teamă că vaccinurile ARN mesager ne-ar schimba codul genetic
Experții cred că nu vor exista efecte secundare pe termen lung la vaccinurile ARN mesager și explică într-un mod foarte simplu și de ce nu ar putea să modifice codul genetic, dând astfel un răspuns…Irak: Moartea lui Mohammed Said al-Hakim, unul dintre cei mai influenți ayatollah șiiți
Marele Ayatollah irakian Mohammed Said al-Hakim, una dintre cele mai influente figuri din lumea musulmană șiită, a murit vineri, la vârsta de 85 de ani, în urma unui atac de cord în orașul Najaf, potrivit…Cristina Prună, USR Plus: Ședința din seara asta tocmai s-a încheiat fără cvorum – PNL și PSD au jucat la offsaid
Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moțiunii de cenzură împotriva lui Cîțu. ”Ședința din seara asta tocmai s-a încheiat fără…Consilierii ştiinţifici britanici nu recomandă vaccinarea copiilor sănătoşi între vârsta de 12 şi 15 ani
Comitetul ştiinţific care supraveghează campania de vaccinare anti-COVID din Regatul Unit a anunţat că nu recomandă vaccinarea tuturor copiilor cu vârsta între 12 şi 15 ani împotriva COVID-19, preferând o abordare precaută în ceea ce-i…Reguli mai relaxate pentru accesul credincioșilor în lăcașul de cult: 1mp de fiecare persoană și 1 m distanță între persoane
Un nou ordin al Ministerului Sănătății relaxează ușor regulile privind accesul credincioșilor în lăcașul de cult sau la diferite servicii sau adunări religioase cerând să se asigure o suprafață de 1mp de fiecare persoană și…vineri 3 septembrie