Sari direct la conținut
miercuri 10 februarie
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că până acum nu a primit nicio cerere de autorizare pentru vaccinul rusesc Sputnik V împotriva Covid-19, dezvoltat de Institutul rus Gamaleia, relatează Reuters și Agerpres. Totuşi,…
Noua versiune a aplicației Inspectorul Pădurii poate fi accesată de miercuri, de la ora 18.00, anunță, într-un comunicat de presă, Ministerul Mediului, potrivit Mediafax. Prin aplicația Inspectorul Pădurii, orice cetățean poate interoga baza de date…
Premierul Florin Cîţu a declarat că, din datele „la rece”, inginerul de la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad care a semnalat angajarea unei tinere fără experienţă la instituţia respectivă nu a fost dat afară, ci…
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, în ședința Biroului Național de Conducere al Partidului excluderea din partid a deputatului Mihai Lasca și retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă-Ivanovici, potrivit Mediafax. În ședința…
Fostul preşedinte american Donald Trump este vizat de o investigaţie în statul american Georgia, din cauza încercărilor de schimbare a rezultatului scrutinului prezidenţial, informează Mediafax citând cotidianul The New York Times şi site-ul Axios.com. Procuratura…
În 2020 s-a înregistrat o mare tendință de democratizare și răspândire a AI (inteligența artificială) în e-commerce. În timp ce în trecut doar giganții de comerț electronic foloseau algoritmi de învățare automată (ML) pentru a…
Miercuri, în jurul orei 15:35, la stația de metrou Dristor 1, linia 2 a avut loc un incident – o fată a sărit pur și simplu pe linia de metrou. Imaginile suprinse arată cum o…
Coronavirusul responsabil de Covid-19 ar putea să fi circulat în Franța încă din noiembrie 2019, deci înainte de detectarea sa oficială în China, în decembrie, potrivit unui studiu care nu permite însă un răspuns categoric…
Agențiile internaționale pentru descoperirea infracțiunilor și aplicarea legilor au anunțat că au anihilat o rețea criminală de hackeri care furau miliarde de dolari de la companii și persoane particulare din întreaga lume, a informat Reuters.…
Disputa în jurul gazoductului Nord Stream 2 s-a încins din nou, în contextul condamnării lui Alexei Navalnîi, în urma căreia SUA si UE vor să impună noi sancțiuni Rusiei. Din vecinătatea Germaniei s-au ridicat însă…
Încă un pacient transferat după incendiul de la Institutul Matei Balș a murit astăzi. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon…
Israelul a prezentat miercuri giganților web Facebook, Google, TikTok și Twitter un plan de intensificare a luptei împotriva antisemitismului pe rețelele de socializare, inclusiv un plan de eliminare a conturilor personalităților condamnate pentru discurs antisemit,…
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că a transferat miercuri către compania de salubrizare Romprest suma de 14 milioane de lei pentru plata salariilor şi a combustibilului. „O parte din acționarii Companiei Romprest SA au…
Mii de borcane cu miere au fost „sfinţite” miercuri, în cadrul unei slujbe cu lungă tradiţie într-o biserică din oraşul bulgar Blagoevgrad, cu ajutorul cărora se crede, în lipsa unor dovezi ştiinţifice, că se pot…
Compania online Twitter a anunţat, miercuri, că intenţionează să menţină permanent blocarea contului pe platforma de microblogging al fostului preşedinte Donald Trump, indiferent dacă va candida în scrutinul prezidenţial din 2024, potrivit Mediafax care citează…
Apelurile pentru renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală în ceea ce privește vaccinurile anti-Covid, cu scopul de a multiplica astfel producția lor, se multiplică, dar ideea are puține șanse de a se concretiza și ar…
Senatoarea Diana Şoşoacă a fost exclusă din Alianţa pentru Unirea Românilor. Potrivit News.ro, deputatul AUR Dan Tanasă a declarat la Antena 3 că decizia a fost luată „la capătul unui lung şir de întâmplări” şi…
Producătorul de mașini electrice Tesla investește în bitcoin; China face noi teste pentru introducerea unei monede digitale; dezvoltatorul jocului FIFA a anunțat prelungirea licenței UEFA pentru mai mulți ani; Apple ar urma să înceteze, din…
Câştigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de 8,42 milioane de lei (peste 1,72 milioane de euro), s-a prezentat miercuri la sediul central al Loteriei Române, de unde şi-a…
Peste 40.800 persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore, cele mai multe cu doza de rapel, iar de la debutul campaniei în România, în 27 decembrie, s-au vaccinat peste 671.400 de oameni,…
Politica de tip „Divide et impera” pe care o duce China în estul Europei a suferit o lovitură grea, scrie Politico, relatând despre ultima întâlnire a formatului „17+1”, unde președintele Chinei, Xi Jinping, a fost…
Spălătoria a fost amendată anterior tocmai pentru zgomot ridicat în timpul nopții. Sucevenii care locuiesc în zona Gheorghe Doja din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava au fost treziți în noaptea de marți spre miercuri, la…
Puteti participa joi, 11 februarie, ora 19.30, la o întâlnire cu Gabriel Liiceanu și Vlad Russo prilejuită de apariția Eseurilor lui Montaigne într-o nouă traducere, semnată de Vlad Russo, cu o prefață de Michel Onfray.…
Actuala criză politică din Italia este de fapt rezultatul alegerilor parlamentare din 2018. Acestea au generat o situaţie în care a fost foarte greu de alcătuit o majoritate în Parlament. Consecinţa a fost, în premieră…
Încă cinci noi cazuri de COVID-19 cu noua tulpină britanică au fost raportate miercuri în România, iar bilanțul îmbolnăvirilor cu noua variantă de tulpină a coronavirusului urcă astfel la 64. Potrivit Ministerului Sănătății, toate cele…
Miercuri, la 12:30, în platforma de programare pentru vaccinarea anti-COVID au fost activate noile cabinete de vaccinare pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca, iar în primele patru ore s-au programat aproape 63.964 de persoane, ceea…
Studenții nu vor renunța la dreptul de a călători gratuit cu trenul, a declarat pentru HotNews.ro președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Horia Onița. „Purtăm discuții cu colegii din țară pentru măsurile…
Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca poate fi administrat și pentru persoanele de peste 65 de ani, a precizat miercuri comitetul de experți pentru vaccinuri al Organizației Mondiale a Sănătății, citat de AFP. În aceste recomandări…
Imágenes inéditas de los aficionados del Atlético de Madrid, antes de conquistar la Europa League 2012 en Bucarest ante el Athletic Bilbao por 3-0. Los colchoneros podrán rememorar el título en la ida de los…
Hyundai a dezvoltat în California un concept de mașină robotică ce are și roți, dar și patru picioare, astfel că pe unde nu se poate conduce, ea poate urca folosindu-se de picioare. Este al doilea…
Cred că cel mai gol de conținut cuvânt din politică este ”a reforma”. Eu sunt alergic la acest cuvânt, de aceea am folosit exclusiv ”a moderniza”. Rețineți următoarele lucruri: 1) ”a reforma” nu este sinonim…
Bugetul pentru 2021 va fi pus în dezbatere în cursul zilei de miercuri sau în dimineața zilei de joi, a anunțat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern. El a precizat că în coaliție…
Un draft de buget pentru Ministerul Economiei, publicat de Antena 3, prevede anumite alocări pentru proiectele europene precum și pentru programul Start-Up Nation, probabil pentru firmele care au depus deconturi din ediția 2018. Citește mai…
Ministerul Sănătăţii din Spania a decis că persoanele sub 55 de ani fără probleme majore de sănătate şi care au contractat noul coronavirus vor trebui să aştepte şase luni de la diagnosticare până la primirea…
Studenții nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul pe calea ferată, dar vor avea o reducere de 50%, a anunțat premierul Florin Cîțu, miercuri, la finalul ședinței de guvern. „Se revine la 50% reducere…
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, susţine că Moscova are „toate motivele” să se îndoiască de o „investigaţie imparţială” a Uniunii Europene în cazul Aleksei Navalnîi. „E foarte ciudat să aud că Uniunea Europeană…
Centrul Pompidou și Google Arts & Culture îl omagiază pe Vassily Kandinsky, considerat inițiatorul mișcării abstracte în artă, prin expoziția virtuală “Sounds like Kandinsky”. Aceasta reunește operele de artă emblematice ale lui Kadinsky, oferă acces…
Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a avut loc miercuri la sud-est de insulele Loyalty, anunță institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP. Cutremurul a declanșat o alertă de tsunami. Vom reveni cu amănunte
Sonda chineză Tianwen-1 s-a plasat cu succes pe oribita marțiană, fiind o realizare în premieră pentru China pe Planeta Roșie. Sonda a fost lansată în iulie 2020 din insula tropicală Hainan și a parcurs 450…
Europarlamentarii i-au cerut miercuri șefei Comisiei Europene măsuri urgente pentru a crește producția de vaccinuri, într-o dezbatere în plen în care Ursula von der Leyen a recunoscut că executivul european a fost „prea optimist” în…
Bărbatul din localitatea suceveană Frumosu care şi-a agresat fizic un copil minor de faţă cu toţi ceilalţi membri ai familiei, imaginile ajungând ulterior pe reţelele de socializare, este cercetat penal, sub control judiciar, pentru violenţă…
Parchetul European a fost de acord cu toate propunerile de procurori pe care le-a transmis România, astfel că avem deja primii 6 procurori europeni delegaţi la parchetul condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța…
Britanicii ar trebui să se aștepte la vaccinări repetate împotriva Covid-19 în viitor pentru a ține pasul cu mutațiile coronavirusului, a declarat miercuri premierul Boris Johnson, potrivit Reuters. ”Cred că trebuie să ne obișnuim cu…
Discuții tensionate la Guvern pe buget, după ce în proiectul care a fost pus pe masa de la Palatul Victoria au apărut tăieri la ministerele Sănătății, Transporturilor, Economiei și Fondurilor Europene, toate conduse de USR-PLUS,…
Mai mulți turiști, între care un bărbat cu un copil de 2 ani, au rămas blocați într-un telescaun care s-a defectat, la complexul Turist Şuior din județul Maramureș, iar salvamontiștii intervin la această oră. ”Acţiune…
În Capitală, temperaturile vor scădea brusc, de la un maxim de 14-16 grade joi la minus 1-2 grade în prima parte a zilei de vineri, potrivit prognozei speciale pentru București a Administrației Naționale de Meteorologie.…
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile în România, cu păstrarea restricțiilor care sunt în vigoare la acest moment. De asemenea, CNSU propune ca focarele de COVID19…
Meteorologii au emis un cod galben de răcire accentuată a vremii, vânt puternic, ninsori viscolite și polei, valabil de joi, ora 12.00, până vineri la aceeași oră În intervalul menționat, vremea se va răci brusc…
Comisia Europeană a salutat miercuri votul din Parlamentului European, care confirmă acordul politic la care s-a ajuns în decembrie 2020 referitor la Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență. Acest vot marchează un pas important…
Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii ridicate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate, iniţiată de fostul senator PSD Şerban Nicolae este neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională. Este…