Sari direct la conținut
joi 27 august
Firmele mici și mijlocii din domeniul HoReCa, precum pensiunile și hotelurile de dimensiuni reduse, vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 100.000 de euro fiecare, pentru a-și instala panouri solare de producere a energiei…
TikTok se apropie de încheierea unei înțelegeri pentru vânzarea operațiunilor din Statele Unite, fiind probabilă anunțarea unui acord în următoarele zile, potrivit unor surse familiare cu subiectul, transmite CNBC. CEO-ul TikTok’s și-a anunțat demisia joi…
Din cei peste 83.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus în România, de la debutul pandemiei, 5.105 sunt tineri cu vârste de până în 19 ani. Cei mai mulți dintre ei au vârste între 10…
Banca centrală a Statelor Unite, Rezerva Federală (Fed), a anunțat joi o schimbare majoră în politica sa, anunțând că este dispusă să permită un nivel mai mare al inflației decât în mod normal pentru a…
Guvernul discută în ședința de joi trei Ordonanțe de Urgență privind acordarea unor ajutoare de stat crescătorilor de animale. Guvernul spune că aceste ajutoare sunt acordate în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, schema…
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a amenințat joi cu „toleranță zero” față de „cei care divulgă acțiuni aflate în derulare sau informații din anchetă”, după ce în presă s-au scurs informații…
Premierul Ludovic Orban a descris moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului drept o „poțiune de cianură cu care PSD vrea să otrăvească din nou România”. „Nu i-aş spune moţiune de cenzură, i-aş spune…
Liderii rebeliunii militare din Mali au anunțat că fostul președinte Ibrahim Boubacar Keita a fost eliberat din detenție, potrivit unui oficial al juntei militare citat de Reuters. Un grup de ofițeri militari care s-au denumit…
Comisia Europeană a anunţat joi semnarea, în numele statelor membre ale UE, a unui contract cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca, pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 aflat în prezent…
Liderii PSD s-au întâlnit joi, în ședința de urgență pentru a discuta strategia pentru moțiunea de cenzură. În spatele ușilor închise, președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus pesediștilor că este îngrijorat de negocierile pe care…
Guvernul ar urma să aprobe, în şedinţa de joi, completarea actului normativ privind prelungirea stării de alertă în România cu măsuri sanitare pentru perioada campaniei electorale care va începe vineri, precum şi pentru redeschiderea restaurantelor,…
Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că din punctul său de vedere riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 pentru copii este mai redus la şcoală decât dacă ar sta acasă, fără supraveghere. „Eu cred personal –…
Realitatea ultimelor luni și schimbările intervenite în programul și locația de muncă a unei părți importante dintre românii care locuiesc în marile orașe, i-a determinat pe aceștia să fie tot mai interesați în a avea…
Nicușor Dan i-a lansat Gabrielei Firea o invitație la trei dezbateri electorale în ultima săptămână de campanie pentru a le prezenta bucureștenilor soluțiile pe care fiecare dintre ei le au pentru Capitală. „Alegătorii trebuie să…
Șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a intrat în carantină până când va fi testat negativ pentru coronavirus după ce a participat sâmbăta trecută la un eveniment unde a intrat în contact cu…
Președintele UDMR, Kelemen Hunor consideră că nu cele 5 minute cât intră o persoană să voteze sunt periculoase, din punct de vedere sanitar. Acesta recomandă alegătorilor să participe la alegerile locale din 27 septembrie, transmite…
Directorul DSP Olt, Elena Ioniţă, s-a infectat cu SARS-CoV-2 în timpul concediului. Nici un angajat al DSP Olt nu a intrat în contact cu aceasta. Elena Ioniţă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Olt, a fost…
Un braconier despre care se crede că ar fi responsabil de uciderea a peste 500 de elefanți în Congo își va petrece o bună bucată a vieții în spatele gratiilor după ce a fost condamnat…
Ministerul Afacerilor Externe anunță că prin intermediul Consulatului României la Edinburgh, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în mass-media locală cu privire la testarea pozitivă pentru infecția cu COVID-19 a unor persoane care își…
PSD are suficiente voturi pentru a trece moțiunea de cenzură care va fi dezbătută luni de Parlament, susține liderul social-democrat Marcel Ciolacu. El a acuzat PNL de presiuni pe care le-ar face asupra unor parlamentari…
Ultima jumătate de an a adus după sine o serie de schimbări în viața de zi cu zi, care se reflectă și în alegerile de a petrece timpul liber. În acest context, o firmă românească…
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că mercenarii ruși reținuți în Belarusînaintea alegerilor prezidențiale din 9 august au fost ademeniți în țară de o operațiune comună a serviciilor de informații ale Ucrainei și Statelor…
Noul program guvernamental IMM Factor va susține creditul comercial pentru firmele mici și mijlocii din România, prin garantanții și ajutoare de stat sub formă de subvenții parțiale la dobânzi, a informat, joi, Fondul Național de…
O femeie a fost salvată din zona unui gheţar din Elveţia la două zile şi două nopţi după ce a căzut în gol, circa zece metri, într-o crevasă, a anunţat serviciul de salvamont Air Zermatt,…
Grupul Banca Comercială Română a acordat o finanțare de 340.000 de lei programului lansat de Școala informală de IT, ce vine în ajutorul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă sau au rămas în șomaj…
Consiliul Concurenţei a anunțat joi că a autorizat tranzacţia prin care Clever Media Transilvania preia postul de televiziune Prima TV de la Prima Broadcasting, companie aflată în reorganizare. Clever Media Transilvania este o companie ce…
Odată cu începerea noului an școlar la data 14 septembrie 2020, CFR Călători va reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor pentru a facilita transportul acestora spre școli și licee. Compania anunță și că…
În ordine cronologică, importanță națională au următoarele două subiecte: deschiderea anului școlar și alegerile locale din această toamnă. Dacă ne uităm atent la situația generală a învățământului românesc, pare că de cele mai multe ori…
Pandemia de COVID-19 i-a pus într-o situaţie şi mai vulnerabilă pe copiii deja dezavantajaţi şi pe familiile acestora, arată UNICEF, în contextul în care 35,8% din cei 3,7 milioane de copii din România – adică…
Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), conceput de Liviu Dragnea, este contagios, în ciuda acuzațiilor de partizanat, alocărilor netransparente de fonduri publice și a lipsei unor criterii de selecție, implementare și monitorizare clare, care să…
Compania germană Delivery Hero, care deține serviciul de livrări de mâncare Foodpanda, prezent și pe piața din România, cumpără InstaShop, o aplicație de livrare fondată de doi antreprenori greci. Citește mai departe și comentează pe…
Iulie a fost cea mai bună lună de până acum pentru mașinile full-electrice în UE, totalul trecând de 50.000 de unități. Renault Zoe și Hyundai Kona au fost cele mai vândute modele, iar Tesla a…
Cercetători din toată lumea se află într-o cursă de realizare a unui vaccin contra Covid-19, peste 170 de vaccinuri în dezvoltare fiind monitorizate de Organizația Mondială a Sănătății, scrie Guardian. În mod normal, vaccinurile au…
Ministrul de interne al Rusiei a anunțat joi că va demara o anchetă privind spitalizarea politicianului de opoziție Aleksei Navalnîi după ce acesta a fost internat în condiție critică în urma unei tentative de otrăvire,…
Subvenţionarea achiziţiei de centrale individuale de apartament, transportul public gratuit şi amplasarea Columnei lui Traian în Piaţa Victoriei se numără printre proiectele pe care le propune pentru Bucureşti fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, candidat ALDE la…
Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, a confirmat joi întâlnirea pe care a avut-o cu membri ai clanului Duduianu, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării. El a susținut că a fost o acțiune oficială a…
Imagini inedite din service, din procesul de reparație al BMW i3, în urma unui accident de nivel mediu, dezvăluie construcția modulară a acestui model electric. BMW i3 este o mașină atipică, având caroserie din plastic…
Cele mai multe noi cazuri de coronavirus – 236 – au fost raportate din nou în București, urmat de județul Prahova, cu 84 de îmbolnăviri noi. Cele mai puține cazuri – 5 – au fost…
Cele 250.000 de tablete necesare trecerii la sistemul online de educaţie nu vor ajunge în şcoli până la data de 10 septembrie, aşa cum şi-a propus Guvernul, întrucât procedura de licitaţie nu a fost gestionată…
Directorul general (CEO) al rețelei sociale TikTok, Kevin Mayer, și-a anunțat, joi, demisia din funcție, în mijlocul disputelor cu autoritățile SUA, scrie presa americană. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro…
Purtatul măștii va deveni obligatoriu în întregul Paris, a anunțat joi premierul francez Jean Castex, citat de AFP. „Prefectura, după discuțiile cu primarul (Anne Hidalgo), va extinde purtatul măștii la ansamblul capitalei”, o obligație limitată…
Rusia acuză Statele Unite că s-au aflat la originea confruntării tensionate din Siria, în cursul căreia vehicule militare și elicoptere rusești au încercuit blindate americane și în care mai mulți soldați americani au fost răniți.…
WWF îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Codul Silvic și să-l retrimită Parlamentului, pentru că proiectul ”nu rezolvă problema combaterii tăierilor ilegale” ci este ”o simplă cosmetizare, nu o reformă reală a politicilor…
Alte 1.504 de cazuri noi de coronavirus – record absolut – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 25.000 de teste efectuate, iar bilanțul infecțiilor a ajuns la…
O demonstrație care a avut loc luni seara în capitala Statelor Unite, Washington D.C., pentru a protesta față de împușcarea afro-americanului Jacob Blake în Wisconsin a atras critici puternice pe platformele social media după ce…
Doi agenţi de poliţie din Iaşi au fost reţinuţi de procurorii DNA, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar, fiind acuzați că ar fi cerut şi primit produse alimentare de la un restaurant pentru…
Doctorii lui Alexei Navalnîi din Germania i-au contactat pe colegii lor bulgari pentru că suspectează că opozantul rus ar fi putut fi ingerat o substanță similară cu cea cu care a fost otrăvit, în 2015,…
Social-democrații se reunesc joi, în ședința Consiliului Politic Național (fostul Comitet Executiv -CEX) pentru a discuta strategia la dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură. Astfel, pe agenda ședinței se află informarea privind voturile pe care…
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a achiziționat o cotă de participare în compania de transport gaze Vestmoldtransgaz care operează conducta de transport gaze nou construită Ungheni-Chișinău, potrivit unui comunicat de presă. BERD a…
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, joi, programul dezbaterii moțiunii de cenzură iniţiată de PSD. Decizia este luata de conducerea Parlamentului după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat cu…