marți 12 mai
Cod portocaliu de vijelii și vânt puternic în 11 județe, cu rafale de 80-100 km/h
Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului și vijelii, valabil luni, de la ora 11.00 la ora 20.00, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și…S-au „evaporat” o parte din banii gospodăriilor. Peste 80% vor cumpăra doar strictul necesar în următoarele trei luni. De ce NU au de gând să economisească în următoarele luni (sondaj IRSOP)
Evaporarea venitului disponibil şi dezeconomisirea semnalează topirea cantității de lichiditate din gospodării şi prezice că cei strâmtorați se vor abține de la cumpărarea de bunuri şi servicii, reiese dintr-un sondaj realizat de IRSOP. Potrivit acestuia,…SUA: Deţinuţi din Los Angeles încearcă să se infecteze cu coronavirus, în speranţa de a fi eliberaţi
Deţinuţi din închisori din comitatul Los Angeles încearcă să se infecteze cu noul coronavirus, în speranţa de a fi eliberaţi, indică o înregistrare video şi o serie de dovezi strânse din penitenciare, a anunţat luni…Cine legiferează în starea de urgență?
Prin prezentul material aducem în discuție care este autoritatea care ar trebui să legifereze în cadrul stării de urgență declarate pe teritoriul României, în special în situația în care legislația vizează restrângerea exercițiului drepturilor și…Edițiadedimineață.ro: Micii eroi ai perioadei de izolare. Cum îi afectează pe copii efectele pandemiei de coronavirus
Unii dintre eroii acestei perioade sunt, cu siguranță, cei mici, care au rezistat eroic în izolare, departe de colegi sau de partenerii de joacă din parc. În această perioadă, am ales să privim mai mult…INS: În sectorul hotelier, salariile au scăzut cu circa 10%. Salariul mediu net din martie a fost de aproape 3300 lei, în ușoară creștere față de februarie.
Potrivit datelor centralizate și transmise marți de Institutul Național de Statistică, salariul mediu net din martie a fost de 3.294 lei, în creştere faţă de februarie cu 92 lei. INS precizează însă că în contextul…VIDEO De ce SARS-CoV-2 nu e făcut de om, nu are bucăți de HIV și e improbabil să fi scăpat din laborator
Înainte să ne punem la povești, vă invit mai jos să vedeți un film produs de Oriensys Scientific și Doi Mici și un Anc, semnat de Daniel P. Funeriu și subsemnatul. Mai jos, aduc unele…Reunire după 16 ani – Când va fi filmat episodul special din "Friends"
Episodul special „Friends”, în care cei şase protagonişti ai serialului se vor reuni după 16 ani, este posibil să fie filmat la finalul verii, potrivit WarnerMedia Entertainment. Amânat din cauza crizei sanitare, programul special realizat…”Lupii războinici” Cum a schimbat China tactica diplomatică și ce dezvăluie ea despre noile ambiții ale Beijingului
Diplomații chinezi au terminat-o cu diplomația. Aflați într-o misiune de contracarare a acuzațiilor occidentale că noul coronavirus își are originea în țara lor, emisarii Beijingului au schimbat, în ultimele două luni, amabilitatea cu intimidarea, scrie…Coronavirusul în comerțul din România: Ce s-a vândut mai bine și mai slab. Textilele, sfâșiate de COVID-19
Criza coronavirus COVID-19 a determinat creșterea vânzării unor bunuri și scădere în cazul altora, în România și în ansamblul Uniunii Europene, iar cei de la Eurostat au măsurat cu cifre impactul asupra comerțului – pe…Fifor (PSD): Parlamentul se va mobiliza să avem o lege a stării de alertă până în 15 mai
Senatorul PSD Mihai Fifor a spus, marți, într-o postare pe Facebook, că Parlamentul se va mobiliza pentru adoptarea legii privind instituirea stării de alertă, astfel încât aceasta să fie în vigoare pe 15 mai, deși,…HARTĂ INTERACTIVĂ / FOTO Planșele autostrăzii de la Pitești la Curtea de Argeș: Traseul, nodurile rutiere, principalele lucrări de pe cei 30 de km care costă peste 350 mil. euro
După aproape trei ani de licitații și contestații, contractul pentru secțiunea Pitești-Curtea de Argeș a autostrăzii A1 Pitești – Sibiu a fost semnat. Circa 356 milioane de euro pentru 30,35 km de autostradă – contract…Poliția Română va avea sistem IT de recunoaștere facială: Contractul a fost atribuit unei firme pentru 4,7 milioane de lei
Inspectoratul General al Poliției Române a stabilit în această lună firma câștigătoare a licitației pentru dezvoltarea unui sistem IT de recunoaștere facială, contract estimat inițial la o valoare de 4.779.008 lei (fără TVA). Poliția a…Coronavirus: Numărul deceselor din SUA a depășit 80.000
Numărul deceselor la pacienți cu COVID-19 în SUA a atins luni 80.000 după ce aproape toate statele americane au decis relaxarea măsurilor de izolare a populaţiei, potrivit Reuters, preluată de Mediafax. Decesele în Statele Unite,…Coronavirus în lume: SUA a trecut de 80.000 de decese / Rusia a devenit a doua cea mai afectată țară de pe glob, după numărul de cazuri
Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 milioane, iar cel al deceselor de pacienți infectați cu Covid-19 este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de…Senat: Proiectul Guvernului cu măsurile pe perioada stării de alertă – marţi, în comisii şi în plen
Senatul va dezbate marţi, în comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege iniţiat de Guvern, cu măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă, care va fi instituită…Coronavirus: Trump îşi limitează contactele cu vicepreşedintele Pence
Donald Trump s-a referit luni la posibilitatea de a-şi limita contactele cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence, despre care a părut să confirme că se află în „carantină” după un caz de COVID-19 în anturajul acestuia,…Nelu Tătaru susține că va fi asigurat necesarul de măști, în condițiile în care purtarea acestora va fi obligatorie în spaţiile publice închise
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a afirmat, luni seara, că va fi asigurată o cantitate necesară de măști pe piață, în condițiile în care purtarea acestora va deveni obligatorie în spaţiile publice închise pe durata stării…Muntenegru se autoproclamă destinație „Coronafree”
Muntenegru se autopromovează ca o destinație de vacanță în care pandemia noului coronavirus nu va mai fi în curând o amenințare, scrie ziarul La Libre Belgique, citat de Rador. Premierul din Muntenegru a anunțat că…Franţa cere Uniunii Europene o reacţie fermă dacă Israelul anexează zone din Cisiordania
Franţa îndeamnă statele partenere în cadrul Uniunii Europene să analizeze posibilitatea de a ameninţa Israelul cu o reacţie dură dacă va aplica planul de anexare a unor zone din Cisiordania, afirmă diplomaţi UE citaţi de…Coronavirus: Bilanțul deceselor în New York ar putea fi mult mai mare decât numărătoarea oficială – CDC
Oficialii americani responsabili de sănătatea publică au identificat peste 5.000 de decese în orașul New York care au avut loc între luna martie și aprilie și ar fi putut fi cauzate de noul coronavirus dar…Violeta Alexandru: Am cerut o verificare în Germania cu privire la muncitorii români
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat luni, la audierea în comisiile reunite de specialitate din Parlament, că a cerut o verificare în Germania cu privire la sesizările legate de condiţiile de muncă…Repornirea turismului acum pe primul loc pe agenda multor ţări din Europa emergentă
Revenirea călătoriilor şi turismului după perioada pandemiei de Covid-19 este următoarea migrenă cu care se confruntă guvernele din regiunea Europei emergente, în special cele în care turismul reprezintă o cotă mare din activitatea economică, cum…Coronavirus: SUA au depăşit pragul de 80.000 de morţi înregistrate
Statele Unite au depăşit luni pragul de 80.000 de decese legate de noul coronavirus, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins, un bilanţ tragic – cel mai grav înregistrat de o ţară – aşteptat să…Coronavirus Italia: Regiunile italiene pot redeschide barurile, restaurantele și hotelurile din 18 mai
„În următoarele zile, ministrul Speranza și Institutul Național de Asigurări împotriva accidentelor de muncă (INAIL) vă vor trimite protocoale pentru catering, servicii și activități legate de hoteluri și zone balneare”, a declarat premierul Giuseppe Conte,…Lucian Bode: La metrou vrem să solicităm păstrarea distanţei de un metru între călători
Angajaţii Ministerului de Interne vor sprijini agenţii de pază ai Metrorex pentru a asigura fluenţa la metrou, iar distanţa recomandată dintre călători este de un metru, a anunţat luni seara, într-o emisiune la Realitatea Plus,…luni 11 mai