Sari direct la conținut

Fifor (PSD): Parlamentul se va mobiliza să avem o lege a stării de alertă până în 15 mai

HotNews.ro
Mihai Fifor, Foto: Agerpres
Mihai Fifor, Foto: Agerpres

Senatorul PSD Mihai Fifor a spus, marți, într-o postare pe Facebook, că Parlamentul se va mobiliza pentru adoptarea legii privind instituirea stării de alertă, astfel încât aceasta să fie în vigoare pe 15 mai, deși, spune el, Guvernul dă dovadă din nou de o „incompetență crasă”, potrivit Mediafax.

Senatorul PSD Mihai Fifor a spus, marți, într-o postare pe Facebook, că PSD cere Guvernului date reale despre situația actuală în ceea ce privește infecțiile cu COVID-19.

„Guvernul PNL a trimis Parlamentului proiectul legii privind instituirea stării de alertă și solicită adoptarea în regim de urgență. PSD cere însă Guvernului să ofere de urgență date clare, reale și complete asupra situației actuale pentru ca Parlamentul să dezbată și adopte în deplină cunoștință de cauză proiectul de lege care instituie starea de urgență”, a scris senatorul pe rețeaua de socializare.

Astfel, social-democrații cer date despre „câte persoane au fost testate – nu câte teste, ca-n raportările oficiale; câte persoane au fost infectate dintre cele testate; care e gradul de infestare al populației – extrapolare științifică/matematică plecând de la date reale”.

Mihai Fifor susține că Parlamentul se va mobiliza pentru adoptarea proiectului de lege, deși Guvernul dă dovadă de o „incompetență crasă”.

„Deși Guvernul dă dovadă din nou de o incompetență crasă, încurcând termenele necesare pentru adoptarea unui astfel de proiect, Parlamentul se va mobiliza și va adopta cât de repede se poate proiectul de lege, astfel încât să avem o lege în vigoare pe 15 mai”, a mai scris social-democratul pe pagina lui de Facebook.

Acesta susține că sunt o serie de probleme care trebuie rezolvate.

„Suntem de acord că prudența este necesară în situația dată, dar pe de altă parte este inadminisbil ca, de exemplu, să nu se ofere nicio perspectivă ori soluție industriei HORECA. Restaurantele rămân închise, nu se știe clar dacă se pot ori nu deschide terasele. De asemenea, contravențiile vor fi aplicate în temeiul OUG2/2001, care însă, în absența unor prevederi clare, neinterpretabile și unitar aplicate vor permite în continuare abuzuri. Starea de alertă, în redactarea guvernului, permite demiterea abuzivă a unor șefi de instituții sau numirile clientelei politice în anumite funcții. O mare problemă e și învățământul online, fiind cel puțin 250.000 de copii care n-au acces nici la calculatoare, nici la tablete și nici la internet”, a mai spus Mihai Fifor.

Guvernul a adoptat luni proiectul care privește prevenirea și combaterea efectelor epidemiei de COVID-19, care a fost transmis către Parlament pentru dezbatere și aprobare în regim de urgență.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro