Sari direct la conținut
marți 23 iulie
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor cere, după ce presa a relatat că șeful Inspecției Judiciare a câștigat lunar circa 7.300 de euro, stoparea sistemului prin care „persoane orientate beneficiază de venituri uriașe ca urmare…
Valoarea totală a sumelor de recuperat de România din țări precum Coreea de Nord, Irak, Sudan, Somalia, Nigeria etc. a scăzut, anul trecut. Este vorba de creanțele provenite din activitatea de export, cooperare economică internaţională…
O femeie în vârstă de 34 de ani, care se afla cu copilul în brațe și scuipa coji de semințe pe jos, în timp ce se plimba cu trenulețul turistic, a fost amendată cu 1.501…
Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamând că maneaua „Curwa”, cântată de Dani Mocanu și care a strâns 16,8 milioane de vizualizări pe…
Personalul vamal ar putea avea noi uniforme, conform unui proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Astfel, se abrogă Hotărârea nr. 1523 din 23 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modelul uniformei de serviciu,…
Cântărețul britanic Ed Sheeran a cumpărat casele din vecinătatea locuinței sale, pentru a-i împiedica pe eventualii vecini să se plângă din cauza zgomotelor puternice care ar fi provocate atât de muzica sa, cât și de…
Creierele a circa 40 de diplomați americani care au fost victimele unor fenomene misterioase în Cuba prezintă diferențe în raport cu un grup martor, a anunțat marți o echipă de cercetători care a analizat imagistica…
Platforma chineză de comerţ electronic Alibaba va permite de acum înainte micilor afaceri din Statele Unite să vândă pe site-ul său, intrând astfel în competiție cu o parte din serviciile de marketplace oferite de rivalul…
Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie, a contestat, marţi, modul în care Boris Johnson a fost ales prim-ministru, cerând organizarea unui scrutin parlamentar anticipat, relatează Mediafax. „Boris Johnson a obţinut susţinerea a mai…
Rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructurare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat și la cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcționarilor se va prelungi și în…
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) va analiza oportunitatea autosesizării după declarațiile prodecanului Facultății de Teologie, Vasile Răducă, privind sarcina după viol, a declarat pentru HotNews.ro, șeful CNCD, Csaba Asztalos. „Ca să-l parafrazez pe Steinhardt,…
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat marți că l-a numit pe Vasile Ciurchea la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, chiar dacă decizia de numire nu a apărut încă în Monitorul Oficial. Dăncilă a fost…
Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a solicitat decanului Facultății de Teologie să-l demită pe prodecanul Vasile Răducă după ce acesta a susținut că o femeie rămâne însărcinată după un viol dacă i-a plăcut sau…
La începutul anului reprezentanții de la Transporturi promiteau imposibilul: 180 de km de autostradă finalizați în 2019. Acum, la jumătatea anului, ministrul Transporturilor înjumătățește previziunile și vorbește de „în jur de 100 de km” de…
Premierul Viorica Dăncilă a fost validată, marți, și de Comitetul Executiv al PSD candidat al partidului la alegerile prezidențiale din toamnă, după ce obținuse un prim vot în Biroul Permanent Național. Decizia finală de validare…
O serie de influenceri australieni care fac bani din reclame pe Instagram s-au plâns de decizia rețelei sociale de a ascunde publicului numărul de like-uri la postări, măsură luată în câteva țări, printre care și…
Senatorii USR i-au trimis președintelui Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să retrimită în Parlament, la reexaminare, legea prin care lucrările de amenajare hidroenergetică sunt declarate drept „lucrări de interes public major”. USR consideră…
Instituția ordonanțelor de urgență ar trebui eliminată din Constituție, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, la semnarea pactului pro-Europa, de la Palatul Cotroceni. Kelemen a propus, totodată, semnarea unui pact între majoritate și minoritățile etnice.…
Decizia Curții Constituționale „nu schimbă cu nimic realitatea”: Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia și grațierea corupților deoarece ar încălca voința cetățenilor exprimată la referendumul din 26 mai, „un principiu stabilit tot…
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la Cotroceni, că promulgă legea privind votul din diaspora, care „ar trebui să le asigure românilor din străinătate dreptul de vot, fără a mai aștepta ore în șir la…
Atractivitatea redusă a sectorului agricol, precum și scăderea numărului de absolvenți ai liceelor agricole reprezintă factori care au contribuit la scăderea nivelului de pregătire a proprietarilor de ferme din România. În anul 2010, doar 2,5%…
Potențialul agricol al României este ridicat, însă sectorul alimentar autohton este unul dintre cele mai puțin performante la nivel european, se arată într-o analiză a Băncii Naționale a României, scrie fermierinromania.ro. Deficitul comerțului internațional cu…
Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, califică drept „o nebunie” propunerea Sorinei Pintea ca Vasile Ciurchea, fost președinte al CNAS în perioadele 2014-2016 și 2007-2009, anchetat de DNA într-un…
Tocanul de oaie preparat la o stână de pe Transalpina a fost înregistrat oficial ca produs tradițional, primul din județul Gorj, de către Ministerul Agriculturii, iar atestatul oficial ar urma să fie înmânat miercuri. Mărioara…
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută trei ani și jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman, a dat în judecată Inspecția Judiciară. Surse judiciare au…
Liderii PSD se află, marți, în ședința CEX care trebuie să valideze candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Viorica Dăncilă este deja propunerea votată în ședința BPN al partidului, cu doar două voturi împotrivă. Gabriela Firea…
Vasile Răducă, preot profesor doctor la Facultatea de Teologie, cel care a spus într-o emisiune la Radio Trinitas că una din cauzele gravidității la femeile violate este că le-a plăcut, este prodecan al acestei Facultăți…
Consiliul European din 20-21 iunie 2019 a adoptat Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru 2019-2024, care se axează pe patru priorități principale: (i) protejarea cetățenilor și a libertăților; (ii) dezvoltarea unei baze economice solide și…
Rezultate titularizare 2019. În opt județe s-au înregistrat procente de promovare mai mari de 50%, în timp ce în 7 județe procentele au fost sub 40%, arată datele oficiale de la Ministerul Educației. Cel mai…
Comisia Europeană a reluat marţi sprijinul bugetar acordat Republicii Moldova, alocând suma de 14,54 milioane de euro pentru a susţine punerea în aplicare a Acordului de liber schimb UE-Moldova, finanţarea programelor de educaţie şi formare…
“Reclamele native” (native ads) – un nou instrument dedicat dezvoltatorilor și publisherilor de aplicații mobile a fost lansat de Google AdMob. De ce recomandă Google reclamele și anunțurile native. Citește continuarea pe StartupCafe.ro
Varujan Vosganian spune că „aproape sigur” ALDE îl va desemna pe Călin Popescu Tăriceanu candidat la prezidențiale și că niciun sondaj nu arată că Viorica Dăncilă are prima șansă. El a spus, ironic, că este…
Mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Datele de la Ministerul Educației arată că, înainte de contestații,…
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, menţinerea mandatului de arestare preventivă pe numele lui Radu Mazăre, judecat în dosarul ”Polaris”. Fostul primar al Constanței este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte o…
Fostul premier chinez Li Peng, cunoscut pentru responsabilitatea majoră în represiunea brutală a manifestațiilor din piața Tiananmen din Beijing, în 1989, a murit la vârsta de 90 de ani, scrie presa chineză, preluată de AFP.…
Un preot invitat la Radio Trinitas, care aparține Patriarhiei, a spus că dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol este posibil să-i fi plăcut, potrivit paginademedia.ro. Vasile Răducă, prodecan al Facultății de Teologie din…
Boris Johnson a câștigat detașat cursa pentru a deveni viitorul premier britanic în fața ministrului Afacerilor Externe Jeremy Hunt, potrivit rezultatelor anunțate marți de Partidul Conservator, scrie AFP. Fostul primar al Londrei și ex-șef al…
Vasile Ciurchea, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în perioadele iunie 2014-martie 2016 și februarie 2007-ianuarie 2009, anchetat de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție ce vizează contractele privind sistemul informatic,…
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri,…
”Există fapte de natură penală” în legătură cu faptul că baza de date a sistemului a fost lăsată fără servicii de mentenanță, a anunțat luni ministrul Sănătății, Sorina Pintea. HotNews.ro a investigat cum a ajuns…
A cuatro meses de las elecciones presidenciales, los partidos políticos ultiman los perfiles de los pretendientes a la Jefatura de Estado, actualmente ocupado por el liberal Klaus Iohannis. Este martes, el Partido Social Demócrata (PSD)…
Un poliţist care a lucrat la Biroul Economic al Poliţiei Iaşi, pensionat în 2017, cu pensie specială, este nou şef al Biroului Control Intern al Univeristății „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, instituție condusă de fostul…
Președintele afgan Ashraf Ghani a cerut marți „lămuriri” din partea Statelor Unite după ce Donald Trump a declarat că ar putea câștiga foarte ușor războiul din Afganistan dar nu vrea să „omoare 10 milioane de…
Rezultate titularizare 2019. În Capitală, 52,16% dintre candidații care au participat la examenul de titularizare au luat peste nota 7, minimul cu care pot obține un post permanent, arată datele de la Inspectoratul Școlar al…
Înainte de a-și vota prezidențiabilul, social-democrații au avut pe masă datele sondajelor făcute la comanda partidului, primind asigurări că, dacă se mobilizează, își pot duce candidatul în turul doi. Astfel, potrivit datelor prezentate de sociologul…
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, actual rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a cerut succesorului său ca universității să i se pună la dispoziţie un autocar, gratuit, din patrimoniul Agenţiei Naţionale a…
Magnatul minier Frank Timiș, fondatorul afacerii “Roșia Montană”, a câștigat sute de milioane de dolari după ce a intrat brutal într-o afacere cu zăcăminte petroliere din Africa de Vest, luate ieftin de la statul Senegal…
Un doctor din nordul Austriei este suspectat că a abuzat sexual cel puțin 95 de tineri pacienți minori, toți băieți, a anunțat marți parchetul din Wels, după mai multe luni de anchetă, scrie AFP. Doctorul…
Muncitorii care se ocupau de demontarea rafturilor şi frigiderelor dintr-un supermarket închis din Iowa, Statele Unite, au făcut o descoperire macabră. Rămăşiţele unui fost angajat au fost descoperite în spatele unor frigidere. Rămăşiţele au fost…
Vegetația de pe circa o treime din Parcul Operei, fâșia neamenajată de 1,6 ha dintre Operă și Casa Radio, a fost defrișată în ultimele zile. Este vorba despre arbori și arbuști cu trunchiul de până…