25 mart. • IT Patru echipe de liceeni din România participă la finala Campionatului Mondial de Robotică din Statele Unite Patru echipe de liceeni vor reprezenta România la Campionatului Mondial de Robotică din Detroit, Statele Unite. În competiţia naţională s-au întrecut, în total, 1500 de elevi din întreaga țară. Iată echipele câştigătoare. Citeste continuarea pe…
25 mart. • Esential UPDATE Înalta Curte a dat luni două decizii definitive în favoarea lui Kovesi, respingând apelurile Inspecției Judiciare Magistrații instanței supreme au decis, luni, că Laura Codruța Kovesi nu a săvârșit abatere disciplinară în privința desemnării unui judecător ca membru al unei echipe de control, fiind respins, astfel, recursul Inspecției Judiciare, anunță Mediafax.…
25 mart. • Esential Trei funcționari din DSP București, anchetați în dosarul italianului cu 8 clase care a convins mai multe clinici din România că este chirurg plastician Trei funcționari din cadrul Direcției de Sănătate Publică București sunt urmăriți penal sub acuzația că au atestat în mod fals că doi cetățeni italieni sunt doctori și au dreptul de a practica această profesie în…
25 mart. • Esential Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Ploi slabe, zile cu vreme destul de rece În următoarele două săptămâni temperaturile vor oscila destul de mult, dar vremea va fi destul de rece, iar ploile vor fi slabe, arată prognoza realizată de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 25 martie –…
25 mart. • Esential Ambasadorul Palestinei: Premierul Dăncilă distruge speranţa ca România să devină membră a Consiliului de Securitate al ONU / Încearcă să joace un joc pe care nu îl poate juca Prin declarația de mutare a Ambasadei Israelului de la Tel Aviv la Ierusalim, premierul Viorica Dăncilă va distruge speranțele ca România să fie votată de statele arabe în Consiliul de Securitate al ONU, spune Ambasadorul…
25 mart. • Infrastructura Metrorex va cumpăra 13 trenuri noi pentru Magistrala 5 din Drumul Taberei. Valoarea estimată: 110 milioane de euro Metrorex va achiziționa trenuri noi de metrou care vor opera pe Magistrala 5 din Drumul Taberei. Licitația a fost publicată publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și prevede o sumă estimată de circa…
25 mart. • IT Cum schimbă YouTube industria jucăriilor: Producătorii modifică ambalajele din cauza videoclipurilor de unboxing În prezent există sute de mii de videoclipuri pe YouTube în care creatorii de conținut despachetează tot felul de jucării, iar multe dintre acestea au milioane de vizualizări. Urmând acest trend, unii producători de jucării…
25 mart. • Esential Oficial MAI: Românii vor putea opta între cărţile de identitate cu sau fără cip / Este foarte posibil ca cetăţeanul să nu poată călători în spaţiul UE cu cele fără cip Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef Cătălin Aurel Giulescu, a declarat, luni, la Arad, că românii vor putea opta între cărţile de identitate cu sau…
25 mart. • International Zeci de zboruri anulate la Frankfurt, din cauza unei probleme informatice Zeci de zboruri au fost anulate luni în Frankfurt, din cauza unei probleme informatice care a apărut la cel mai mare aeroport german, scrie AFP. Circa 60 de zboruri, plecări și sosiri, au fost anulate…
25 mart. • Consumator Nike, amendată de UE pentru că oprea ilegal comercianții să vândă dintr-un stat membru în altul Producătorul de haine și încălțăminte sport Nike a fost amendat de Comisia Europeană cu 12,5 milioane de euro, sub acuzația că firma americană a împiedicat, timp de 13 ani, comercianții din Uniunea Europeană să vândă…
25 mart. • International Kim Jong Un va face o vizită în Rusia Liderul nord-coreean Kim Jong Un va vizita Rusia pentru discuții la nivel înalt în această primăvară sau la vară, a declarat luni parlamentarul rus Alexander Bashkin, citat de Ria și Reuters. Data exactă a vizitei…
25 mart. • Politic Dispute în USR. Goțiu se declară „revoltat” de proiectul privind închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste: „E la ani lumină de scopul declarat” Senatorul USR Mihai Goțiu se declară „surprins, iritat și revoltat” de proiectul de lege semnat de colegii săi de partid care prevede pedepse cu închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste. „Mă delimitez în mod public de…
25 mart. • Esential Referendum pentru justiție – Iohannis se întâlnește marți cu reprezentanți ai societății civile, iar miercuri cu reprezentanți ai magistraților Klaus Iohannis va avea, marți, consultări cu reprezentanți ai societății civile pe tema referendumului pentru justiție, a anunțat Administrația prezidențială. Președintele spunea că vrea referendum pentru că numai în acest fel românii vor putea arăta…
25 mart. • Finante - Banci Efectul Viorica Dăncilă: Forumul de Afaceri România – Iordania, anulat Forumul de Afaceri România – Iordania, programat pentru marți, 26 martie , nu va mai avea loc, ca urmare a faptului că întreaga delegație a Regatului Hașemit al Iordaniei și-a anulat vizita oficială în România,…
25 mart. • Esential Băsescu, despre "dăncilizarea politicii externe": "Crezând că e ocazia vieţii ei de a se manifesta pe pământ american, Dăncilă a recitat instrucţiunile de la Dragnea fără a înţelege efectul propriului discurs" Traian Băsescu o atacă dur pe Viorica Dăncilă, după ce aceasta a anunțat, în SUA, că mută ambasada României la Ierusalim, fostul președinte spunând că Dragnea şi Dăncilă au nesocotit interesele României pentru un zâmbet…
25 mart. • Esential Kovesi, la Înalta Curte: Am o decizie definitivă de clasare, într-un dosar penal, în care se spune că nu am săvârşit nimic. Cu privire la 'nimic' nu pot să aduc niciun fel de probe Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu este vinovată de săvârşirea vreunei abateri disciplinare: ”Am o decizie definitivă de clasare, într-un dosar penal,…
25 mart. • Esential Avertisment al Patriarhului Daniel: Dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor Patriarhul Daniel trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte declinul demografic, avertizând că, dacă ”vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor”. În predica ţinută astăzi, la slujba de Buna Vestire, Patriarhul Daniel…
25 mart. • Esential Ce spune despre sesizarea la CCR avocatul care cere desființarea sentințelor în procesul lui Dragnea invocând lipsa completurilor specializate Avocatul Adrian Toni Neacșcu, care cere rejudecarea pe fond a procesului angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, în care liderul PSD a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, invocând…
25 mart. • Esential UPDATE Tânărul ucis vineri de urs s-ar fi apropiat de bârlogul animalului şi ar fi aruncat cu lemne / Șeful CJ Harghita spune că animalul nu poate fi împușcat pentru nu s-au dat avizele Tânărul ucis vineri de un urs, în apropierea localităţii Crişeni, s-ar fi apropiat de bârlogul animalului şi ar fi aruncat cu lemne şi alte obiecte, arată cercetările făcute în acest caz de IPJ Harghita, potrivit…
25 mart. • Politic UPDATE VIDEO Lista pentru europarlamentare pe care a anunțat-o Liviu Dragnea în CEx al PSD. New entry: pastorul Chris Terhes Social democrații au validat luni, în ședința Comitetului Executiv, lista propusă de Liviu Dragnea pentru europarlamentare. Din cele 12 locuri eligibile 4 sunt ocupate de oameni care au legătură cu trustul lui Dan Voiculescu. De…
25 mart. • Politic Cioloş: Alianţa USR-PLUS poate obţine la europarlamentare minimum şase, posibil până la zece mandate Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat luni, la Bistriţa, că Alianţa 2020, formată împreună cu USR, ar putea câştiga şase până la zece mandate la alegerile europarlamentare, din totalul de 33. Cioloş a adăugat că…
25 mart. • Esential În prima apariție după spitalizare, Liviu Dragnea s-a văitat de spate: Nu mă operez Liviu Dragnea a ajuns luni la Parlament, după ce a fost spitalizat timp de aproape o săptămână, fiind diagnosticat cu dublă hernie de disc, după cum spunea secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu. Liderul PSD…
25 mart. • IT Cum să rămâi în topul căutărilor pe Google după implementarea noului sistem de notare a site-urilor Google a lansat un nou update important în ceea ce privește motorul de căutare online, implementând un nou algoritm de notare a site-urilor, ce a adus schimbări majore în topul celor mai vizibile site-uri în…
25 mart. • Esential Regele Iordaniei își anulează vizita în România după ce Dăncilă a anunțat că mută ambasada la Ierusalim Regele Abdulah al II-lea al Iordaniei și-a anulat vizita în România care urma să înceapă astăzi, anunță site-ul oficial al regelui. UPDATE „Decizia vine în semn de solidaritate cu Ierusalimul, după ce premierul Viorica Dăncilă…
25 mart. • Cultura Ziua Mondială a Teatrului sărbătorită la TNB Miercuri, 27 martie 2019, de Ziua Mondială a Teatrului, incepând cu ora 11.30 și până la căderea ultimei cortine, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” își deschide porțile pentru toți cei ce sunt curioși să descopere ce se…
25 mart. • International Raportul Mueller: Un important parlamentar rus spune că Moscova este gata să refacă relațiile cu SUA Moscova va fi bucuroasă să repare relația cu Washingtonul, a declarat un important parlamentar rus luni, după ce procurorul special Robert Mueller a anunțat că nu a găsit nicio dovadă de colaborare între echipa de…
25 mart. • Media și Publicitate Amenzi de zeci de mii de euro pentru angajații care divulgă informații despre munca în rețeaua de propagandă rusă RT Rețeaua de propagandă rusă RT (fosta Russia Today) îi obligă pe angajații săi să semneze acorduri ce îi obligă să păstreze tăcerea referitor la activitatea lor în această companie, timp de 20 de ani după…
25 mart. • Sanatate Colegiul Medicilor: Monitorizarea după operație, insuficientă în cazul copilului care a murit la spitalul Sanador Monitorizarea parametrilor vitali postoperator a fost insuficientă în cazul copilului în vârstă de un an și 8 luni care a murit în toamna trecută la spitalul Sanador din București – este una dintre concluziile expertizei…
25 mart. • Politic UPDATE Lăsat de Dragnea președinte la Cameră, Iordache a sesizat CCR în privința completurilor specializate / Șeful PSD vrea să scape de dosarul angajărilor fictive, invocând exact acest motiv Președinte al Camerei Deputaților pentru o săptămână în locul lui Liviu Dragnea, Florin Iordache a sesizat Curtea Constituțională în privința unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Curtea Supremă în cazul completurilor specializate.…
25 mart. • Cultura Meşter… caut ucenici! – Ateliere pentru copii la Muzeul Satului Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” continuă seria de ateliere pentru copii, sub genericul Meşter… caut ucenici! Îndrumaţi de meşteri populari şi artişti plastici copii vor învăța să încondeize ouă sau vor confecţiona decoraţiuni de…
25 mart. • Politic Abia numit agent guvernamental la CEDO, avocatului Viorel Mocanu i se mai pregătește o promovare. Proiect MAE Numit în urmă cu o lună jumătate agent guvernamental la CEDO, avocatul Viorel Mocanu va trece de la rangul de director general la cel secretar de stat. Măsura apare într-un proiect de hotărâre de guvern…
25 mart. • Esential Secretarul general al Guvernului: Dacă eu sunt la Înalta Curte şi magistraţii în stradă, înseamnă că s-a întors lumea cu susul în jos Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a afirmat, luni, în legătură cu protestele judecătorilor şi procurorilor, că „s-a întors lumea cu susul în jos” dacă el este la Instanţa supremă şi magistraţii în stradă. „Dacă…
25 mart. • Esential PressOne: Rectorul Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, a plagiat aproape 70% din teza sa de doctorat Rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, profesorul universitar Adrian Iacob, a plagiat circa 70% din teza de doctorat susținută în 2007 la instituția pe care o conduce astăzi, scrie Emilia Șercan în…
25 mart. • International Alegeri Thailanda: Partidul care susține junta militară vrea să formeze noul guvern Partidul care susține junta militară din Thailanda, Palang Pracharat, a spus luni că intenționează să formeze guvernul după ce a obținut cele mai multe voturi la primul scrutin ținut după lovitura militară din 2014, transmite…
25 mart. • Articol susţinut de A10 by Artmark "L-a văzut de câteva ori pe Lenin" 1947. Românii își aruncau banii pe străzi. Pentru o pereche de pantofi dădeai la propriu un sac de bani, preţul unei pâini era de 165 de mii de lei, iar un dolar costa șase milioane…
25 mart. • Marti 26 martie, la Librariile Humanitas Cismigiu Lansare de carte: Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar de Petre Stoica Editura Humanitas vă invită marți, 26 martie, ora 19, la lansarea volumului Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar de Petre Stoica, o ediție îngrijită de Marius Chivu, ce cuprinde singurele cărți de proză…
25 mart. • Prin oras webPR FORQ, o forță a jazzului American diseară la Control Club Grupul american FORQ concertează în această seară la Control Club, de la ora 20’00, în formula: Henry Hey (clape), Kevin Thomas (bas), Chris McQueen (chitară), Jason JT Thomas (tobe). Ce se întâmplă când se întâlnesc…
25 mart. • Cultura Blue Noise in concert la ARCUB, cu primul album a capella din Romania Piese originale rock, jazz, trip-hop, indie-pop și dubstep interpretate a capella se aud live în concertul „Portrait” al trupei Blue Noise de joi, 4 aprilie, ora 20.00, la ARCUB. Concertul face parte din stagiunea de…
25 mart. • Mediu [P] Cum sprijină Recolamp în continuare colectarea selectivă și reciclarea în România? În anul 2008, când Recolamp a luat startul, foarte puțină lume știa ce înseamnă colectarea selectivă și reciclarea, mai ales pe zona de echipamente de iluminat. România abia intrase în Uniunea Europeană, se auzea ceva…
25 mart. • Politic SONDAJ Proiect USR: închisoare pentru promovarea ideilor comuniste. E ok? USR a stârnit un val de reacții în mediul online după decizia unor parlamentari ai săi de a depune, la Senat, o propunere legislativă ce prevede închisoare pentru promovarea ideilor și simbolurilor comuniste și desființarea…
25 mart. • International Theresa May a promis parlamentarilor pro-Brexit că va demisiona dacă vor vota acordul negociat de ea cu UE – presă Theresa May le-a spus parlamentarilor conservatori care sunt în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană că va demisiona dacă vor vota în Parlament pentru acordul de Brexit negociat de ea, potrivit televiziunii ITV, citată de Reuters.…
25 mart. • Articol susținut de Julius Meinl INTERVIU Alina Eremia, artistă: "Unei eleve de liceu îi spun: nu petrece prea mult timp pe net, pentru că s-ar putea să te pierzi, să te rătăcești undeva în spațiul virtual" Era un dialog despre #PauzadePoezie. Și a devenit un dialog în care Alina Eremia a deschis fronturi largi. #PauzadePoezie a devenit nevoia de a fi împreună cu prietenii, cu părinții, a devenit nevoia de lectură,…
25 mart. • Articol susținut de PwC România Responsabilul cu protecția datelor – rol și responsabilități (III) III. Atribuțiile responsabilului cu protecția datelor Încheiem seria noastră de articole dedicate funcției responsabilului cu protecția datelor cu o analiză a atribuțiilor pe care acesta trebuie să le îndeplinească în cadrul organizației care l-a numit.…
25 mart. • Esential Digi 24: Din orfelinat pe podiumul de modă. Povestea incredibilă a româncei Virginia Usiku, model de culoare A crescut într-un centru de plasament, dar asta nu a împiedicat-o să viseze să devină model şi să susţină cauzele copiilor instituţionalizaţi, dar şi diversitatea, într-o ţară care încă pune etichete. Virginia Usiku este unul…
25 mart. • Opinii Congresul WeEuropeans din Parlamentul European-22 martie 2019 Vineri, 22 martie, a avut loc, la Parlamentul European din Bruxelles, un congres al cetățenilor europeni, care au propus idei de reînnoire a politicilor europene. La acest congres al europenilor au participat atât inițiatorii celor…
25 mart. • Esential Mitropolia Moldovei, despre preotul care ar fi agresat un copil: Riscă să i se retragă binecuvântarea de a mai preda ora de religie Preotul acuzat că ar fi agresat, în timpul unei ore de religie, un elev de la şcoala din localitatea Baranca – comuna Cristineşti, din judeţul Botoşani, ar putea rămâne „fără binecuvântarea de a mai preda…
25 mart. • International Comisarul european Moscovici: Cred că vom evita un Brexit fără acord Comisarul UE pentru afaceri economice și taxe, Pierre Moscovici, a declarat luni că el crede că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană fără un acod de retragere, transmite Reuters. Liderii UE i-au dat Theresei…
25 mart. • Finante - Banci Cum va da Ion Ghizdeanu bani pentru dezvoltare primarilor. Plafonul de granturi ar fi de circa 2,3 miliarde lei pe an Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care ar trebui să se ocupe doar de realizarea de prognoze macroeconomice, s-a transformat într-un organism care are tentacule atât în zona fiscală, cât și în cea cu…
25 mart. • International Video Netanyahu: Israelul va răspunde Hamasului cu forță Israelul va răspunde cu forță la atacul cu rachetă de luni dimineața. Racheta a țintit o zonă rezidențială aflată la nord de Tel Aviv și a rănit 7 persoane, a declarat premierul Benjamin Netanyahu, relatează…
25 mart. • International Renunţarea la schimbarea orei de vară şi protecţia drepturilor de autor în mediul online, în prim-planul agendei noii sesiuni a PE Renunţarea la schimbarea orei de vară începând cu 2021, noi reguli privind protecţia drepturilor de autor în mediul online sau interzicerea, informează Agerpres. Eurodeputaţii se vor pronunţa marţi asupra propunerii de renunţare la schimbarea sezonieră…