Sari direct la conținut
joi 3 ianuarie
Zeci de mii de metri cub de lemn tăiați ilegal și prejudicii de milioane de lei, în 2018. Zeci de mii de metri cubi de lemn au fost tăiați ilegal anul trecut, cu prejudicii de…
Preşedintele SUA Donald Trump a apreciat miercuri că blocajul administraţiei federale americane (‘shutdown’) care durează de 12 zile ar putea dura „mult timp”, afirmaţie făcută cu câteva ore înainte de a primi oficialităţi din ambele…
Fructele-minune care conțin cea mai mare cantitate de antioxidanți. Originar din America de Nord, Aronia sau Scoruşul este un arbust ce poate trăi în medii umede şi la temperaturi de până la -30 grade şi…
Preşedinţii Rusiei şi Franţei, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron, au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au discutat problematica siriană şi ucraineană, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, potrivit Rador. „A fost discutată,…
Autorităţile americane au folosit gaze lacrimogene pentru a împiedica aproximativ 150 de migranți care se adunaseră de-a lungul unei porţiuni a zidului de frontieră din oraşul mexican Tijuana pentru a încerca să treacă în Statele…
Cum a fost prevăzut 2019 acum 35 de ani. În 1964, Isaac Asimov, scriitor de ficțiune, a încercat să prevadă lumea peste 50 de ani. În 1983 a mai încercat o dată și a vorbit…
Anul care a trecut a fost neobișnuit de saturat de evenimente care au potențialul să formeze niște tendințe. Sau, mai simplu, perspectivele pe termen mediu pentru dezvoltarea economică, politică, socială și internațională a Federației Ruse…
Jennifer Aniston a dezvăluit secretul unei siluete perfecte. Jennifer Aniston este cunoscută pentru un stil de viață sănătos, care implică o dietă bine pusă la punct și un program pe care îl respectă cu tărie.…
Noul șef al Pentagonului, Patrick Shanahan, care i-a succedat marți lui Jim Mattis, a pus China în fruntea priorităților sale, a arătat miercuri un oficial din ministerul american al apărării, potrivit Le Vif, citat de…
Președintele Donald Trump este gata “să încetinească” retragerea trupelor americane din Siria pentru a învinge definitiv gruparea Stat Islamic (SI), a dat asigurări duminică unul din apropiații săi, senatorul republican Lindsey Graham. “Cred că suntem…
NASA a făcut publică o imagine surprinsă de sonda spaţială New Horizons în care este arătat corpul ceresc Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect explorat vreodată în sistemul solar, relatează BBC, citat de Mediafax. In…
miercuri 2 ianuarie
O aeronavă a AirFrance a aterizat, miercuri, la ora 17:23, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, din cauza unei urgențe medicale, potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB), potrivit Mediafax. Unei pasagere i…
Grecia a acordat cetățenia pentru trei pescari imigranți care au salvat vieți omenești în timpul incendiilor devastatoare de lângă Atena în iunie 2018, scrie BBC. Un imigrant de origine albaneză și doi egipteni au fost…
Europarlamentarul ALDE Renate Weber a declarat, miercuri, în contextul declarațiilor președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, despre pregătirea României pentru a prelua președinția Consiliului UE, că acesta ”face jocuri cu ochii la alegerile europene care…
Banca Centrală Europeană (BCE) a pus, temporar, sub administrare specială Banca Carige, a zecea cea mai mare bancă din Italia, din cauza faptului că nu a reușit să-și majoreze capitalul social, transmit, miercuri, Reuters și…
Doi copii din Rovinari, Gorj, au făcut prăpăd în parcările din oraș, în ultima zi, din 2018. Au înțepat roțile de la zeci de mașini fără să le pese că aproape peste tot sunt camere…
Un tren aparţinând operatorului privat Regio Călători, în timpul manevrei de regarare de la linia 5 la linia 6, efectuată marţi seara în Gara de Nord, a lovit parapetul de la capătul liniei 6, iar…
Bilanțul exploziei produse luni într-un bloc din orașul rus Magnitogorsk a urcat la 28 de morți, iar echipele de salvatori continuă să caute printre rămășițele clădirii, într-un frig glacial, scrie AFP. Cadavrele fără viață a…
Pentru un român de 33 de ani, noaptea de Revelion a fost ultima. Tânărul, fost sportiv de performanţă, era agent de securitate în Londra de câteva luni şi a fost înjunghiat de mai mulţi bărbaţi…
Tudor Simionov, fostul canotor al clubului Dinamo, a fost ucis în noaptea de Revelion. În vârstă de 33 de ani, românul lucra la un bar de noapte exclusivist. El a fost ucis cu o, lovitură…
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, afirmă că declaraţia senatorului liberal Florin Cîţu potrivit căreia angajaţilor din minister li se cere să măsluiască datele privind execuţia bugetară pe anul 2018 este „o bazaconie totală şi o…
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a primit o scrisoare „formidabilă” din partea liderului nord-coreean Kim Jong Un, cu care se va întâlni „probabil” din nou, scrie AFP. „Tocmai am primit o scrisoare…
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat miercuri, la Antena 3, că, având în vedere dimensiunea PSD la nivelul electoratului, un candidat social-democrat în alegerile prezidenţiale va avea toate şansele nu numai să intre în…
Săriţi, Facebook (sau Google, YouTube, Twitter etc) sunt de fapt corporaţii care fac afaceri profitabile în industria de reclamă, cu un model de business carete face să petreci cât mai mult timp la ei în…
Un bărbat cu copilul său de 2 ani în braţe a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa regulamentar strada, în localitatea Axente Sever din județul Sibiu, potrivit Mediafax. Copilul căzut pe carosabil…
Administraţia Castelului Bran a anunţat miercuri decesul Alteţei Sale Imperiale şi Regale Arhiducesa Elisabeth Sandhofer, membră a familiei Habsburg, moştenitoare a Castelului Bran, potrivit Agerpres. ”Castelul Bran anunţă cu profundă tristeţe despărţirea de Alteţa Sa…
Presa francofonă relatează cu îngrijorare preluarea președinției rotative a Uniunii Europene de către România, vorbind despre „Îngrijorătoarele derive antieuropene la București” sau „o bătaie de cap în plus pentru Europa”. Tonul cel mai dur este…
Partidul de extremă dreapta Vox ar intra în Parlamentul spaniol cu 13% din voturi dacă alegerile ar fi organizate în acest moment, ceea e ar putea oferi majoritatea conservatorilor, potrivit unui sondaj publicat miercuri și…
Un tânăr a sărit în fața metroului, miercuri după-amiază, în cauză intervenind mai multe echipaje care au reușit să-l extragă în viață de sub roțile trenului, informează Poliția Capitalei, citată de Mediafax. Incidentul s-a produs…
Poliția indiană a folosit miercuri gaze lacrimogene, grenade asurzitoare și tunuri cu apă împotriva hindușilor tradiționaliști care protestau față de intrarea femeilor într-unul dintre cele mai importante sanctuare al hinduismului, în statul Kerala (sud), scrie…
Bogdan Ionescu şi-a susţinut punctul de vedere cu privire la conflictul avut cu Gigi Becali. Fostul ginere al lui Băsescu a confirmat că a părăsit localul în care se afla, dar nu ca urmare a…
O coadă de peste 4 kilometri de mașini s-a format la intrarea în stațiunea Rânca. În zonă zăpada este viscolită, iar utilajele de deszăpezire intervin cu dificultate din cauza numărului mare de mașini, scrie Mediafax.…
Șase persoane au fost ucise într-un accident feroviar produs miercuri pe un pod care face legătura între principalele două insule din Danemarca, fiind implicate un tren cu pasageri și o garnitură de marfă, scrie Reuters.…
La Torino, primul nou născut al anului 2019 este copilul unei familii de români. E vorba de o fetiţă, Aurora, născută la ora 02:19 pe 1 ianuarie, prima fiică a lui Ionuţ, de 32 de…
Site-ul in limba română al platformei ruse de propagandă Sputnik a publicat, la sfârșitul anului trecut, un „clasament al presei” cu „cei mai buni ziariști și realizatori TV” din România. Cine are „onoarea” laurilor propagandei…
Constănțeanul care în prima zi a anului a provocat un accident rutier și apoi a coborât de la volan complet dezbrăcat a fost lăsat fără permisul de conducere de către polițiști. Ei au întocmit pe…
Poliţia belgiană a interceptat patru persoane – trei adulţi şi o fetiţă în vârstă de 7 ani – care încercau să se îmbarce sâmbătă spre Marea Britanie cu documente de identitate româneşti false, a anunţat…
Rumania, que pilotará la Unión Europea durante el primer semestre de 2019, por primera vez desde su adhesión en 2007, es un antiguo país comunista de 20 millones de habitantes y también la patria de…
Bilanțul exploziei produse luni într-un bloc de locuințe din orașul rus Magnitogorsk a ajuns miercuri la 19 morți, scrie BBC. Cu o zi în urmă, un bebeluș de zece luni a fost găsit în viață…
Dexonline a făcut topul celor mai căutate cuvinte în 2018, iar pe primul loc este cuvântul „m..e”, urmat de cuvintele „empatie” și „panglică”. Recordul de căutări pe cuvântul care deschide topul a fost în vară,…
Con una tasa de paro nacional del 4%, algunas zonas de Rumanía sufren de una preocupante falta de mano de obra disponible. No sólo no hay paro estructural (el que podría considerarse en un nivel…
Poiana Brașov este arhiplină și miercuri, iar pe drumul spre stațiune se merge bară la bară. Autoritățile fac apel către turiști să folosească mijloacele de transport în comun, având în vedere că s-a format o…
„2019 será el año de la Rumanía europea, promotora de la cohesión entre los Estados miembros”. Así lo señaló hoy la primera ministra del país balcánico, Viorica Dancila, en un mensaje transmitido el día en…
Patru persoane, între care un copil, au fost rănite miercuri în urma unui accident rutier produs pe DN7 – Valea Oltului. Traficul este restricționat la acestă oră. Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc în…
“România Educată este proiectul național inițiat de Președintele României, menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La intrarea în cel de-al doilea…
Netflix retrage un episod din comedia „Patriot Act with Hasan Minhaj” difuzată în Arabia Saudită, ca urmare a plângerilor formulate de oficialii regatului, potrivit Reuters. Episodul respectiv critica Arabia Saudită în legătură cu asasinarea jurnalistului…
„Epopeea” completurilor de 5 judecători de Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum o numea președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, continuă. Joi, vor fi trase la sorți completurile de 5 pentru anul 2019, altele…
Anunțată cu mare pompă în chiar Postul Crăciunului, taxa pe lăcomie a reprezentat o victorie de imagine a inițiatorilor. Creștinismul a inclus lăcomia în lista păcatelor, iar o perioadă atât de încărcată de spiritualitate precum…
Cei care se ocupă de piața politică și disfuncționalitățile democrației liberale din țara noastră semnalează absența liderilor care să poată furniza o alternativă la clasa politică actuală cu două surse posibile: zona antreprenoriatului și zona…
Un bărbat din Brăila a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că în luna mai a anului trecut a jignit mai multe persoane pe Facebook. Sancțiunea aplicată de polițiști a fost contestată la Judecătoria…