România Educată – La (un nou?) început de drum

“România Educată este proiectul național inițiat de Președintele României, menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La intrarea în cel de-al doilea secol de existenţă ca stat modern şi unitar, este important că educația să dobândească o fundaţie solidă și predictibilă, pe care să continue drumul către „România Educată”.

(http://www.romaniaeducata.eu/despre/)

Orice discuție sau dezbatere critică a proiectului România Educată ar trebui să pornească de la o înțelegere clară și onestă a intențiilor sale declarate și nu de la ce am crede, dori sau visa noi să se întâmple. Asta este proiectul pe acesta îl analizăm, și cu el, bineînțeles modificat după dezbateri, putem încerca să lucrăm ÎMPREUNĂ, colaborând, explicând unii altora, înțelegând alte puncte de vedere, ascultându-ne reciproc. Nu putem progresa decât lucrând împreună, trecând peste orgolii sau dezamăgiri punctuale sau perene, acceptând să fim și vioara a doua sau a treia, câteodată sustinandu-ne cu fermitate și argumente propriile păreri, câteodată acceptând anumite compromisuri, având încrederea că munca noastră comună va conduce la un sistem de educație de care să fim (noi sau măcar copiii noștri) convinși că va produce cetățeni români demni ai secolului XXI.

Pe 18 decembrie la o întâlnire avută cu premianții competiției „Civic Avengers” la Palatul Cotroceni, Președintele Klaus Iohannis, întrebat fiind în legătură cu Proiectul România Educată: “ …avem în momentul de față, baza, din punct de vedere al resurselor umane pentru a implementa acest program? În ce mod se va implementa acest program? În câți ani vom vedea efectele vizibile ale programului dumneavoastră?”, a oferit un răspuns ce poate fi împărțit în trei părți ce sintetizează intențiile proiectului și munca celor implicați în construcția sa. Aceste trei parti ar fi: 1. nevoia de un concept-viziune educațională pentru România, 2. deschiderea proiectului către dezbateri naționale, analize, critici și modificări ample și 3. viziunea implementării făcute cu răbdare și pe termen lung, un fel de “pas cu pas” (și nu folosesc sintagma în sens peiorativ). Iată ce a răspuns președintele:

– CONCEPT – VIZIUNE: “Nu există un concept care spune ce vrea România în domeniul educației. Noi continuăm așa, în virtutea inerției, cum s-a creat sistemul în anii ’60-’70, așa continuă. Pur întâmplător, sunt dascăl – dacă merg într-o școală oarecare, într-o clasă, seamănă izbitor cu ce a fost când am fost eu elev. Or așa, mi se pare că nu este prea bine. Noi vrem să educăm tinerele generații pentru secolul XXI, nu pentru secolul XX, care a trecut.“

– DEZBATERE – POLITICI EDUCAȚIONALE: “Vor fi câteva luni cel puțîn, în care așteptăm, în continuare, să avem input de la diverse persoane, organizații, ONG-uri interesate. Vom avea dezbateri, vom avea confruntări, fără doar și poate, și se va cristaliza un proiect pe care, pe urmă, putem să îl supunem dezbaterii politice și de unde sperăm să apară politici în domeniul educației, care, în fine, ne ajută să punem în practică o educație pentru secolul XXI. “

– IMPLEMENTARE pe TERMEN LUNG “Însă, nu vreau să își imagineze cineva că în două-trei luni o să avem un alt sistem de educație”, “Plus că un sistem mare, marile sisteme publice nu se pot schimba de azi pe mâine, este imposibil. Gândiți-vă că ați intrat la vârsta de 6 ani în școală și când ați terminat ați avut, nu știu, 23-24 de ani. Deci cam atâta este un ciclu. Și atunci, schimbarea întregului sistem durează destul de mult, trebuie inclusiv gândită o politică despre cum implementez schimbarea ca să nu strici mai mult decât construiești în faza de implementare. Deci, practic, va dura până când avem un rezultat foarte bun, dar eu cred că merită.“

Pornind de la acești parametri voi încerca să analizez cum și în ce fel documentele publicate creează viziune, conduc spre dezbateri si creeaza cadrul pentru implementare. Voi comenta puțin asupra a ceea ce pare pozitiv și esențial precum și a ceea ce eu cred că ar trebui detaliat, modificat sau adăugat. În mini-analiza ce urmează (versiunea lunga poate fi citita aici: http://clomaca.edublogs.org/2018/12/30/romania-educata-o-scurta-analiza-si-cateva-sugestii/), mă voi limita la domeniile pe care le cunosc după cei peste 20 de ani de “catedră” în învățământul gimnazial și liceal.

In primul document, introductiv, al proiectului, se definesc cei trei piloni ai sistemului de educație: 1. personalizarea (probablil că mai potrivit ar fi folosirea cuvantului “diferențierea”, care implica o abordare mai realistă), 2. asigurarea calității si 3. flexibilitatea internă impreuna cu adaptabilitatea la schimbările externe și tendințele viitorului. O observație: la primul pilon, se folosește expresia “învățare autentică” fără ca aceasta expresie sa fie definită sau explicată (ceea ce nu se face nici mai târziu in lucrare). Deci ar fi bine de precizat că în literatura de specialitate “învățarea autentică” este un concept constructivist care se referă la creearea înțelesurilor și sensurilor cu exemple din lumea înconjurătoare reală împletite cu cele din viața personală a elevilor. (Newmann, Marks & Gamoran 1996).

Acest prim document se încheie cu înștiințarea că vor fi lansate patru “policy briefs” finanțate de Comisia Europeană, avand ca obiective a) cariera didactică, b) managementul educațional, c) echitatea și d) educația timpurie. Este surprinzător că “Evaluarea” nu și-a găsit găsit un loc printre obiectivele acestor “policy briefs” – ca să folosesc expresia autorilor. Asta in conditiile in care “Evaluarea” a fost chiar obiectivul unuia dintre cele șapte grupuri de lucru implicate in elaborarea proiectului ‘Romania educata’. Despre “Evaluare” OECD-UNESCO, în colaborare cu Ministerul Educației din România, a scris un raport clar și extrem de bine argumentat de 276 de pagini, cu recomandări și sugestii concrete de îmbunătățire al unuia dintre cele mai deficitare sectoare din sistemul educațional românesc, respective evaluarea elevilor, a profesorilor și a școlilor.

Iar acum să trecem la cel de-al doilea document, ‘Viziune și Strategie 2018-2030’:

se incepe cu afirmația că “Educația este șansa României centenare”, afirmație susținută, daca mai era nevoie, de suficiente argumente pentru a fi intradevar luată în serios.

introducerea este onestă, precisă și clară în intenții accentuând “nevoia de construi noi modele de organizare a sistemului educațional”

exemplele alese de țări cu programe educaționale ample și de succes sunt foarte bune, cu mențiunea că toate se referă la țări cu populație mult mai mică decât a României și, cu excepția Singapore-ului, foarte monolite din punct de vedere etnic. Ar fi fost interesant poate sa se fi folosit exemplele și Poloniei, Portugaliei, Canadei sau Australiei. Poate aceste exemple se pot lua in considerare mai departe, in etapa consultărilor. Oricum faptul că Irlanda, cu un președinte sociolog, poet și filosof, Scoția, cu unul dintre cele mai respectate sisteme educaționale mondiale, sau Singapore, care a reușit să devină un exemplu, și în educație, de salt de la lumea a treia la lumea întâia, în mai puțin de două generații, că să nu mai vorbim de Finlada, se află pe lista “scurtă” a țărilor de la care se poate învața, arată că standardele pe care proiectul și le propune sunt cât se poate de înalte.

cei trei piloni sunt descriși destul de clar, rămânând insa întrebarea legată de implementare.

cele „12 deziderate pentru Romania educata, la orizontul 2030“ par nu numai bine intenționate dar și argumentate. Totusi, doua observatii majore se impun:

La dezideratul 4: “Profesorii sunt mentori și facilitatori, veritabili profesioniști în educație”, dincolo de limbajul “de lemn” al “veritabililor” se menționează că“ într-un astfel de sistem cadrele didactice cu performanțe deosebite sunt stimulate iar cele cu carențe sunt ajutate…”. Deci, apare întrebarea: Ce înseamnă performanțe în învățământ? …Rezultate la examene? Rezultate la Olimpiade? Promovabilitate? Oameni de caracter? Elevi implicați în viața comunitară? Absolvenți ce pot lua decizii înțelepte? Foarte neclar, căci dacă în viziunea celor ce au elaborat proiectul, performanța unui professor, pentru care trebuie plătit se limitează la rezultate ca note la examene, atunci avem o mare problema. Orice professor vă va confirma fără ezitare că este mult mai greu să-l aduci pe un elev de la nota 5 la 7 decât să-l menții la 9 sau la 9.50. Și atunci? În lume, salarizarea diferențiată functie de rezultatele de la examene este aproape inexistentă. Da, cei cu carențe, trebuie ajutați concret cu sfaturi și monitorizare pozitivă, însă a diferenția funcție de rezultatele copiilor fără a avea un sistem obiectiv de măsurare a valorii adăugate de fiecare professor la clasă este o inițiativă sortită eșecului, ce nu merită nici măcar experimentată. Se vor crea mai multe probleme decât eventuale soluții la problemele existente.

la dezideratul numărul 6, “Sistemul de Educație este unul echitabil și de calitate pentru fiecare elev”. Aici se pare ca avem o problema fundamentală, ce re-aduce în discuție “fricile” acestui proiect, precum frica de schimbări radicale. Despre ce este vorba. Se spune că (p.12)”…Trebuie să existe un grad suficient de autonomie instituțională de gestiune a resurselor….“. Deci doar „gestiunea resurselor! Oare doar in asta consta “autonomia instituțională ”?

Tot in al doilea document se propun “Două scenarii pentru structura sistemului de educație” care precizează câteva direcții generale comune încurajatoare precum:

tranziții mai flexibile între cicluri (profesional, vocațional, teoretic)

rolul crescut al consilierilor (să sperăm că și numărul lor) și al portofoliilor educaționale.

Foarte bine. Din păcate nu se folosește momentul pentru a initia o schimbare majoră (de paradigmă) a pregătirii pedagogice a profesorilor din ciclul gimnazial și liceal, respectiv promovarea unei duble specializari a viitoarelor cadre didactice, specializare dublă care există de zeci de ani în alte țări cu sisteme educationale mai flexibile si adaptabile.

Din economie de spațiu și timp al cititorilor, mă voi referi doar la scenariul 2, Asta pentru că acest scenariu se poate alinia și raporta mai ușor la ceea ce se întâmplă în lume. Asta nu înseamnă că scenariul 1 nu are multe atu-uri. Îi las pe alții însă să le argumenteze.

Deci:

Ce se prezintă la capitolul “Educația timpurie” este, după părerea mea, dominat de aspectele pozitive. Aproape la fel și la educația primară, cu simpla precizare că este mai multă nevoie de claritate în ceea ce privește evaluarea, de exemplu alocarea calificativelor de “progres”.

La “Evaluarea secundară inferioară”, se începe foarte bine cu “structural, educația gimnazială este comprehensive și nediferențiată” apoi se întră într-o zona gri cu “notarea clasică”.

Se trece prea ușor peste sau prin evaluare fără a se face trimitere la “călcâiul lui Achile” al evaluării, cea “formativă”.

Paragraful despre tranziție este foarte bun, merită citit și analizat.

La capitolul ‘Educație secundară’, merită apreciată abordarea care spune că “Structural, educația gimnazială este comprehensivă și nediferențiată”. Poate fi organizată atât în instituții generalizate cât și în școli generale (alături de educația primară) sau în colegii și licee (alături de educația secundară superioară)”. Ceea ce înseamnă că:

școlile și comunitățile locale vor avea opțiunea de a alege o organizare mai aproape de:

sistemul finlandez de exemplu, unde gimnaziul este integrat cu școala primară, clasele 1-9

sau de cel australian de exemplu, unde gimnaziul este integrat cu liceul, clasele 7-12. Se oferă astfel flexibilitate.

in timp se poate vedea ce variant ar merge mai bine în România, care variantă se poate lua in considerare pentru implementare larga sau răspândire.

În principiu aceasta abordare ar putea conduce la rezolvarea problemei ineficienței gimnaziului, după mulți veriga cea mai slabă a sistemului educațional românesc.

Tot la partea pozitivă cred că se poate menționa si felul în care s-ar face tranziția către învățământul superior, cu:

șase materii, trei ca trunchi comun: limba română, matematică și o limba străină la care se adaugă trei probe la alegere

deci, șase examene de bacalaureat.

Astfel România s-ar alinia mai mult programelor și cerințelor din alte țări. Aici se poate discuta și analiza detaliat despre lărgirea sau nu a opțiunilor sau despre necesitatea ca toată lumea să dea acest examen și la matematică, în special la matematicile “grele”. Spun asta căci în sistemul de Bacalaureat International de exemplu, care de altfel este menționat în Proiect ca o alternativă, există 3 (trei) cursuri de matematică dintre care elevul poate alege funcție de abilități, interes sau intenții de studii universitare. În unele tari, matematica nici nu este obligatorie pentru orice absolvent.

Câteva comentarii despre obiectivele sistemului de bază (primar-secundar inferior și secundar superior) 2018-2030, de asemenea prezentate in al doilea document al proiectului.

Profilul elevului (Simion Mehedinti il numea “profil de caracter”):

foarte bun în intenție caci trebuie sa avem o întelegere comuna despre ce fel de absolvent dorim sa avem

are 12 puncte declarative. Ar fi fost o potrivită ocazie ca cele 12 aspecte să fie reprezentate de 12 valori care să:

reprezinte ceea ce ne dorim ca elevii să dobândească și să trăiască efectiv odată cu absolvirea ciclului respectiv.

exprime succint, poate chiar printr-un singur cuvânt, caracteristicile “profilului”, ceea ce le-ar face mult mai ușor de însușit de către copii.

fie repetate la diverse activități scolare, scrise pe afișe sau pe pereți prin clase sau holurile școlilor, astfel atât copiii cât și părinții le-ar vedea tot timpul și le-ar intra atât în conștient cât și în subconștient.

fie explicate prin programe, apoi însușite și practicate prin activități

Câteva exemple care ar acoperi multe din cele 12 amestecuri de competențe, trăsături de caracter sau chiar conținuturi enunțate în proiect, ar putea fi: onestitate, demnitate, responsabilitate, comunicare, auto-cunoaștere, empatie, toleranță, capacitatea de a gândi singur, capacitatea de a reflectă, implicare în comunitate, principialitate, etc.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro