Sari direct la conținut
joi 1 ianuarie
Lituania a intrat in zona euro la 1 ianuarie, devenind al 19-lea membru al uniunii monetare cu speranta unei apropieri mai mari de vestul Europei, pe fondul tensiunilor cu Rusia si in pofida riscurilor de…
Liderul nord-coreean Kim Jong-un sustine ca este dispus sa poarte discutii „la cel mai inalt nivel” cu Seulul, care a salutat aceasta mana intinsa de Phenian, scrie AFP. Liderul comunist a facut aceasta propunere neasteptata,…
Letonia a preluat, joi, presedintia semestriala a Consiliului Uniunii Europene, pe fondul tensiunilor dintre Occident si Rusia, a crizei ucrainene si a problemelor economice, scrie AFP, citat de Mediafax. Principalele teme ale agendei Presedintiei letone…
Aproape 600 de solicitari au fost inregistrate la Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov (SABI) in noaptea de Anul Nou, 18 dintre acestea fiind pentru cazuri de consum de alcool in exces, patru, la tentative de suicid,…
De multe ori, copiii nu sunt lăsaţi să se joace iarna pe afară deoarece mamele îşi fac probleme că micuţii se vor îmbolnăvi din cauza temperaturilor scăzute. Iată câteva temeri comune ale mamelor care nu…
Curtea suprema din Egipt a ordonat o rejudecare a cazului celor trei jurnalisti Al-Jazeera condamnati pentru ca ar fi distribuit stiri false, informeaza BBC. Decizia a fost luata in urma judecarii unui apel formulat de…
Un numar de 18 cupluri s-au casatorit in noaptea de Anul Nou la „Poarta Sarutului” din Targu-Jiu, ceremoniile fiind oficiate de primarul municipiului, Florin Carciumaru, transmite Mediafax. Casatoriile au fost oficiate la scurt timp dupa…
Revelionul 2015 a fost cel mai geros din ultimii 50 de ani, anunta B1.ro. Romanii din Intorsura Buzaului au petrecut la temperaturi de -31,4 grade Celsius, iar in Capitala termometrele au aratat si -20. Gerul…
Google si-a modificat logoul, joi, in prima zi din 2015, pentru a le ura utilizatorilor sai un „An Nou Fericit!”, cifrele noului an, care apar pe prima pagina a motorului de cautare online, fiind inconjurate…
Anul nou ne aduce ca de fiecare data, o serie de reglementari aplicabile in domeniul financiar contabil. Practic, in Monitorul oficial din 30 decembrie 2014, au fost publicate un numar de 14 acte normative, dintre…
Peste 35 de persoane au fost ucise, iar alte 42 ranite intr-o busculada produsa la Shanghai in noaptea de Anul Nou, relateaza agentia Xinhua, citata de BBC News, in pagina electronica. Incidentul s-a produs in…
Romania se afla pe primele locuri intr-un top al celor mai petrecarete tari in seara de Revelion, intrucat romanii, alaturi de locuitorii din Rusia si Ucraina, merg la culcare cel mai tarziu in noaptea dintre…
Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj de Anul Nou, in care ureaza La Multi Ani tuturor, precizand ca este vorba de cei care au sau nu Facebook, precum si de cei care „ne…
miercuri 31 decembrie
Superstitiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care considera ca in acest fel le va merge bine in Noul An. Printre superstitiile si obiceiurile de sfarsit de an se numara dansul in aer…
„Dansul” rusoaicei…pentru un zambet mai larg in 2015 🙂
Autoritatile indoneziene cred ca au localizat cea mai mare parte a avionului AirAsia prabusit duminica, recuperand si zece cadavre, informeaza Reuters. Folosind un sonar, echipele de interventie au localizat un obiect de mari dimensiuni in…
Centrul Infotrafic informeaza ca a fost deschis DN24D Tulucesti – Varlezi, in Galati, insa cu restrictie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, in acest moment nemaifiind drumuri nationale inchise din cauza vremii.…
Actrita americana Christine Cavanaugh, care si-a imprumutat vocea pentru mai multe seriale animate, printre care si „Laboratorul lui Dexter/ Dexter’s Laboratory”, a murit la varsta de 51 de ani. Christine Cavanaugh a murit cu trei…
Un cuplu sta pe canapea, baiatul cu laptopul in brate cauta loc unde sa faca revelionul. El: Uite draga mea, revelion in Tunisia, 180 eur Ea: Da…. mmm El: Uite, revelion in Grecia, 120 euro,…
Cabinele pentru bronzat artificial vor fi interzise, incepand de la 1 ianuarie 2015, in cea mai mare parte a Australiei, una dintre tarile cu cel mai mare numar de cazuri de cancer de piele din…
Locuitorii insulelor Samoa, Kiribati si Tokelau (Noua Zeelanda), din Oceanul Pacific, au fost primii de pe planeta care au intrat in Noul An, anunta Agerpres, citand EFE. Petrecerile din baruri si hoteluri au alternat cu…
Rusia si Statele Unite au responsabilitatea comuna de a asigura pacea la nivel global, i-a transmis presedintele rus, Vladimir Putin, omologului sau american, Barack Obama, cu ocazia Anului Nou. Vladimir Putin a insistat asupra faptului…
Acum vreo zece ani, Costică mi-a vândut o mașină. Acum vreo doi ani, citesc în ziare că mașina pe care mi-a vândut-o era, de fapt, a lui Vasile. Mă uit mai cu atenție la actul…
Vremea rea impiedica miercuri echipele de interventie indoneziene sa reia operatiunile de cautare in zona in care s-a prabusit avionul AirAsia, disparut duminica in largul Indoneziei, la scurt timp dupa ce decolase din orasul Surabaya,…
Angajatorii, furnizorii de formare si servicii de ocupare, ONG-uri de tineret, institutii publice, inclusiv parteneriate intre aceste entitati – vor putea depune proiecte adresate tinerilor intre 16-24 de ani care nu nu au un loc…
JOI, 1 IANUARIE BERBEC Puteti sa intalniti o persoana pentru care sa simtiti o atractie periculoasa. Vor aparea incurcaturi sentimentale, dar sunteti obisnuit cu astfel de situatii. Oferte. Sanatate – ●● Bani –●●● Dragoste –●…
Romania a cheltuit aproape 52% din fondurile structurale si de coeziune care i-au fost alocate de Uniunea Europeana pentru perioada de programare 2007-2013, dar rambursarile efective primite de la Comisia Europeana in baza acestor cheltuieli…
Treizeci si noua de persoane salvate de pe feribotul din Marea Ionica, inclusiv o femeie cetatean roman, vor ajunge miercuri dupa-amiaza in sudul Italiei, la bordul unei nave sub pavilion maltez, relateaza agentia ANSA, citata…
Toate porturile de la Marea Neagra sunt inchise, miercuri dupa-amiaza, din cauza vantului puternic, anunta Mediafax. Potrivit autoritatilor portuare, operatiunile au fost sistate pe rand in porturile Constanta Sud – atat maritim, cat si fluvial,…
Distrugatorul lansator de rachete USS Donald Cook a ajuns marti in portul Constanta, pentru o vizita programata in port. USS Donald Cook a ajuns in Marea Neagra vinerea trecuta, cu scopul de a promova pacea…
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 13.55, in Vrancea, la adancimea de 104 kilometri, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP), potrivit Mediafax. Seismul a avut…
Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a primit Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2014. „În şedinţa din 19 decembrie a.c., membrii Grupului pentru Dialog Social au decis prin vot acordarea premiului GDS…
Echipele de interventie au ajutat 70 de persoane care au avut nevoie de asistenta medicala de urgenta, 13 pacienti fiind transportati cu elicoptere la spitale, printre acestia fiind cinci femei insarcinate si o persoana cu…
Peste 10.000 de turisti se afla, miercuri, in statiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece Revelionul, cateva sute de iubitori ai sporturilor de iarna aflandu-se pe partiile din Azuga, Busteni si Sinaia, unde stratul…
David Cristian Pertea s-a nascut pe 13 octombrie 2011 intr-o familie de dascali din judetul Buzau. Cosmarul parintilor lui a inceput la cateva zile dupa ce a implinit trei ani, cu o criza febrila cu…
Valorile radioactivitatii sunt in limite normale in Romania, conform analizelor facute dupa ce au fost date informatii privind posibile scurgeri radioactive la centrala nucleara din Ucraina, iar circulatia aerului nu favorizeaza transportul de poluant, informeaza,…
Este sfasietor sa vezi cum 5 copii premianti adorm infrigurati intr-o casa cu o singura camera, care sta sa se darame pesete ei. Familia Danielei Mandache traieste intr-o casa din Bucuresti, veche de 130 de…
Am scapat de viscol, insa iarna continua sa-si arate cea mai urata fata a ei. Ninsoarea a fost inlocuita de un ger naprasnic venit de la Polul Nord, care va continua sa inghete tot ce…
Fiecare dintre noi a auzit replica „Metabolismul meu este incet. El/Ea poate manca ce vrea fara sa se ingrase nici macar un kilogram. Sigur are un metabolism bun”. Metabolismul transforma ceea ce mancati in energie,…
Presedintele Klaus Iohannis le-a transmis romanilor un mesaj video de Anul Nou,inregistrat in curtea Palatului Cotroceni, in care spune ca „2015 sa fie inceputul acelei Romanii a normalitatii pe care cu totii ne-o dorim! Sarbatori…
Cea mai scazuta temperatura din tara in aceasta iarna, de minus 31 de grade Celsius, a fost inregistrata, miercuri dimineata, la Intorsura Buzaului, in judetul Covasna, in timp ce la Miercurea Ciuc au fost minus…
Ne despărţim cu oarecare uşurare de 2014, un an politic complicat şi tensionat pe scena internaţională. Contradictoriu, convulsiv, marcat de câteva crize regionale sângeroase, de sfidări ale dreptului internaţional şi de eşecuri ale diplomaţiei, de…
In 2014, din ianuarie pana la sfarsitul lunii noiembrie, Administratia Strazilor Bucuresti, institutie aflata in subordinea Primariei Capitalei, a cheltuit circa 140 milioane lei (31 milioane euro) pentru astuparea gropilor si intretinerea marilor bulevarde din…
Drumul national DN 24D Tulucesti – Varlezi (judetul Galati) si DN 11A Podu Turcului (judetul Bacau) – Barlad (judetul Vaslui) sunt in continuare inchise, din cauza zapezii, iar pe altele sunt restrictii pentru traficul greu,…
Deutsche Telekom a finalizat in vara acestui an achizitia grupului polonez GTS, cu operatiuni si in Romania, tranzactie de 546 milioane de euro. Razvan Stoica, directorul general al GTS Telecom Romania, spune ca DT a…
Motto: “Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.”–Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989 Condițiile libertătii” se intitulează cartea despre societatea civilă si rivalii ei datorată…
”Programam cezariana pentru luni dimineata, la prima ora”, ma instiinteaza medicul, la controlul de 38 de saptamani. „Este foarte posibil insa sa nu mai aiba rabdare pana atunci, este foarte jos”, ma anunta el, cumva…
Facebook a generat automat pentru fiecare utilizator o retrospectiva foto a anului 2014 (Year in Review), algoritmii alegand fotografiile cele mai populare in randul prietenilor din retea. Ei bine, sunt utilizatori pe care Facebook a…
Supermarketurile si hipermarketurile vor fi inchise de Anul Nou, dar vor avea program prelungit sau chiar non-stop pana in ultima zi a anului, informeaza Mediafax, mentionand programul marilor magazine in aceasta perioada. Magazinele Metro vor…
Meteorologii au emis, miercuri dimineata, o avertizare cu Cod galben pentru judetele: Buzau, Ialomita, Calarasi, Braila, Constanta si Tulcea. In aceste zone vantul va bate in rafale de peste 55-65 de kilometri pe ora. Pana…