Sari direct la conținut
sâmbătă 3 noiembrie
Intotdeauna am asociat sfarsitul toamnei cu ierburile inalte si-ale lor pene usoare si transparente, cu siluetele intunecate ale crengilor desfrunzite si-ale maciuliilor de seminte, cu umezeala, aerul rece (dar inviorator) si cu mirosul de iod.…
Ministerul Sanatatii a inceput evaluarea a 150 de molecule de medicamente inovative neiesite de sub patent, pentru introducerea lor pe lista de compensate, 84 dintre acestea fiind produse noi, iar restul – deja existente, dar…
Uraganul Sandy, care a lovit Coasta de Est a Statelor Unite saptamana aceasta, a provocat moartea a cel putin 102 persoane in SUA si Canada, potrivit bilantului publicat vineri, transmite Reuters. Cu doar trei zile…
Omul de afaceri din Mehedinti Constantin Badescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, in noaptea de vineri spre sambata, de Tribunalul Mehedinti, alaturi de alte patru persoane, in dosarul de evaziune fiscala cu…
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Targu Jiu, ca toti cei implicati in reteaua de fraudare a bancilor trebuie trasi la raspundere. „Ma bucur ori de cat ori institutiile statului, si ma refer si…
Tribunalul Bucuresti va anunta sambata, la ora 20.00, decizia in cazul fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 de milioane de euro, judecatorul incheind sedinta in jurul orei 4.00, dupa ce a ascultat pledoariile…
Una pieza de cerámica grabada con símbolos desconocidos, que podría probar la existencia de la escritura a principios del Neolítico, fue descubierta por los arqueólogos en el patio de la autopista Sibiu-Orăștie, al norte de…
Serban Huidu a vorbit pentru prima dat cu lux de amanunte de ziua in care a omorat trei oameni pe o sosea: „Toate testele si analizele au iesit bine! In ochii lor si in ochii…
In urma demersurilor intreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii, al Politiei Romane si al consulului onorific al Romaniei din Chennai (India), cei doi cetateni romani care ar fi fost rapiti…
vineri 2 noiembrie
Presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat vineri seara, in emisiunea „Discutia saptamanii” difuzata de B1 TV, ca sunt peste 20-30 de parlamentari din actuala legislatura care au intr-un fel sau altul…
Hyundai si Kia vor oferi despagubiri financiare unui numar de 900.000 de persoane din SUA care si-au cumparat masini ale celor doua marci din 2010 incoace fiindca testele facute de autoritati au revelat consumuri medii…
El miércoles 31 de octubre el Presidente del Parlamento Europeo, Sr. Martin Schulz, pronunció un discurso en el Parlamento Rumano, discurso que estuvo lleno de buenos deseos: – El Sr. Schulz solicitó una mayor participación…
Tribunalul Covasna a dat castig de cauza Consiliului Judetean in disputa cu Prefectura privind legalitatea steagului judetului aprobat in anul 2008, anunta Agerpres. Presedintele Consiliului Judetean, Tamas Sandor, a declarat vineri ca Tribunalul Covasna a…
Administratia Nationala de Meteorologie a emis vineri seara o avertizare nowcasting de ceata pentru municipiul Bucuresti si arii extinse din judetele Calarasi, Ialomita, Braila, Giurgiu, Teleorman, Ilfov si zonele joase de relief din judetele Arges,…
Anvelopele noi comercializate incepand de joi, 1 noiembrie 2012, in toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) trebuie sa aiba o eticheta care sa-i ajute pe clienti sa decida mai usor. Aceasta…
Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat vineri seara, la Romania TV ca nu exista in acest moment un plan pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, pentru ca acesta nu a incalcat Constitutia de cand a revenit…
Omul de afaceri Gheorghe Netoiu, care candideaza din partea PPDD pentru un loc de deputat in judetul Dolj, mentioneaza in declaratie pe propria raspundere depusa la Biroul Electoral Judetean Dolj ca a fost „lucrator al…
Redactorul-sef al cotidianului Rzeczpospolita, care a publicat un articol ce afirma ca au fost gasite urme de explozibil pe epava avionului prezidential polonez prabusit la Smolensk in 2010, si-a prezentat demisia, relateaza Radio Polonia in…
Deputatul UDMR Covasna Olosz Gergely a ramas fara permis de conducere dupa ce a fost depistat vineri conducand un autoturism cu viteza de 163 de kilometri/ora, relateaza Agerpres. Comandantul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Covasna,…
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a lansat vineri pe pagina sa de internet (www.integritate.eu) o sectiune distincta, destinata declaratiilor de avere si de interese depuse in cadrul procesului electoral de catre candidatii la alegerile parlamentare…
Ion Iliescu a declarat vineri, la Romania TV, ca nu este momentul potrivit pentru o noua suspendare a presedintelui Traian Basescu, deoarece nu au aparut elemente in plus care sa justifice suspendarea, in comparatie cu…
FCC ultima las obras de construcción de un puente de casi dos kilómetros de longitud sobre el río Danubio que unirá Rumania y Bulgaria, y cuya construcción ha supuesto una inversión de 162 millones de…
Calea spre identificarea solutiilor trece intotdeauna prin diagnosticarea corecta a problemelor. Il felicit aici pe cel care semneaza Adalbert Klein pentru lucida, riguroasa si, din pacate, deprimanta analiza aparuta pe platforma “Contributors”. Deprimanta intrucat este…
Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, afirma ca in prezent functioneaza 25-30% din combinatul Oltchim, adica lucreaza aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmand ca in saptamanile viitoare sa se ajunga la o capacitate…
Trustul Adevarul Holding isi cere insolventa intr-un dosar depus la Tribunalul Bucuresti pe 31 octombrie. Primul termen de judecata in dosarul ce are ca obiect procedura insolventei, iar materia juridica – faliment, este 6 noiembrie.…
Ion Iliescu a anuntat vineri seara, intr-o emisiune la Romania TV, ca il va sustine la algerile parlamentare pe Ionut Vulpescu, consilierul sau. Vulpescu, care este si secretarul executiv al PSD, candideaza pentru Camera Deputatilor…
Dupa ce hackerii au postat pe internet link-uri care permiteau intrarea fara parola pe conturile anumitor useri ai Facebook, reteaua sociala a actionat pentru a dezactiva sistemul care facea posibila aparitia acestei vulnerabilitati, scrie BBC.…
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, ca faptul ca mai multi parlamentari din actuala legislatura au fost condamnati este un lucru exceptional, care arata ca justitia functioneaza in Romania, aratand ca spera ca…
Daca maine ar fi alegeri parlamentare, USL ar obtine 57,4% din voturi, potrivit unui sondaj realizat de IMAS, la comanda cotidianului Adevarul, in perioada 10-18 octombrie. Este prima luna de crestere, dupa trei luni de…
Ford Romania incepe livrarile modelului B-Max si chiar daca pretul de baza din lista a ramas 13.400 euro cu TVA, preturile efective ale masinii si cele pe care Ford incepe sa le comunice tot mai…
En otro capítulo más en el que entraremos en las entrañas de un sistema que hizo estragos entre su población, se pretende acercar el estado de paranoia con el que convivieron los rumanos durante mucho…
Peste 4.000 de lectii interactive vor fi folosite in procesul educational, la nivel national, de catre profesorii si elevii din Kazahstan. SIVECO Romania gazduieste in aceasta perioada vizita oficiala a unei delegatii reprezentand Centrul National…
RISE Project a luat legatura cu colegi din Suedia pentru a obtine un punct de vedere de la firma Ericsson AB in legatura cu acuzatiile brokerului fugar Cristian Sima. Serviciul de presa al Ericsson a…
Fosta firma de avocatura a senatorului PSD Dan Sova a incasat in perioada 2006-2009 peste 7 milioane de euro din contracte cu statul sau cu diferite autoritati locale, reiese dintr-un raport de inspectie fiscala realizat…
Candidatul independent Constantin Contac va candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie, in ciuda condamnarii sale definitive la trei ani de inchisoare, anunta Agerpres. Tribunalul Botosani a decis, vineri, ca fostul presedinte al Consiliului Judetean…
Isarescu insusi a spus vineri ca rolul Supravegherii este sa se asigure ca bancile au sisteme antifrauda si ca ele (sistemele antifrauda) functioneaza. Sa luam cazul unei banci locale si sa ne uitam prin manualul…
El embajador de los Estados Unidos en Bucarest, Mark Gitenstein, afirma en una entrevista concedida a Hotnews que todas sus acciones representan la aplicación de las políticas del Gobierno estadounidense y no por iniciativa personal.…
In trimestrul trei din acest an, la nivel global s-au livrat peste 130 de milioane de smartphone-uri cu sistem de operare Android al Google, un nou nivel record, reprezentand mai mult decat numarul total de…
Sase barbati din Fagaras au fost retinuti de politisti dupa ce au incercat sa vanda, in fata unui restaurant din localitate, sapte kilograme de mercur la pretul de 7.000 de euro, transmite Mediafax. Purtatorul de…
Domnu’ Georgescu, mazăr și fazăr ai lu’ economia asta a noastră prăpădită, a venit cu o idee de supraimpozitare a veniturilor suplimentare rezultate din liberalizare. Adică, prețurile cresc odată cu liberalizarea pieței de energie, companiile…
El Departamento de Investigación y Lucha contra el Crimen Organizado (DIICOT) arrestó a 33 personas entre los que se encuentran el vicepresidente del banco BRD, Claudio Cercel, y el candidato independiente a las elecciones de…
SAMBATA, 3 NOIEMBRIE BERBEC Cu toate eforturile pe care le faceti, nu-i puteti determina pe cei din anturaj sa va dezvaluie secretele lor. Curiozitatea nu va da pace, dar seara renuntati. Urgente. Sanatate – ●●●…
Sambata, vremea se va mentine mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data. Cerul va fi variabil, cu innorari si ceata mai ales dimineata si noaptea in zonele joase. Vantul va sufla slab pana…
Presedintele Partidului Forta Civica, Mihai-Razvan Ungureanu, a catalogat vineri drept „deruta absoluta” afirmatiile recente ale presedintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit carora priveste „cu interes” spre Partidul Popular European (PPE). „Ceea ce spunea domnul presedinte Antonescu,…
Actriţa Ioana Flora joacă în Acasă la tata, un nou lungmetraj românesc care se filmează zilele acestea, în regia lui Andrei Cohn. Alături de ea îi regăsim pe Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Mirela Oprişor.…
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a afirmat vineri, la Academia Romana, ca Tezaurul Romaniei de la Moscova trebuie sa revina in tara, scrie Agerpres. ‘Vreau sa mai spun, inca o data, foarte clar. (…) O…
Primaria Capitalei nu a respectat proiectul care a castigat concursul de idei pentru reamenajarea Pietei Universitatii deoarece acesta „costa de trei ori mai mult” decat a prevazut initial echipa castigatoare, se arata intr-un raspuns trimis…
După un debut în forţă, cu 12.741 de spectatori în primele zile de la lansarea în cinematografe, „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, îşi continuă drumul prin ţară. În efortul de a aduce filmul…
„E o eroare cifra de 80% cat am inteles ca spune DIICOT ca a fost iinfiltrat in peste 80 la suta din sistemul bancar romanesc. Probabil e vorba de 0,8%. In Romania, supravegherea bancara isi…
Omul de afaceri bistritean care l-a denuntat la DNA pe fostul lider judetean al PP-DD Bistrita-Nasaud pentru ca i-a cerut mita ca sa poata candida la alegerile parlamentare ramane in continuare in cursa electorala in…