Umbra lui Pristanda la sindicate si patronate

Sindicatele si patronatele din Romania au o apriga disputa. Dar, Doamne fereste, nu in legatura cu reforma, nivelul salariilor, relatiile de munca sau alte asemenea lucruri din arealul normal al raporturilor dintre cei doi mari actori ai scenei economice intr-o economie de piata.

Si, Doamne fereste, nu in legatura cu toate acestea pentru ca ar fi cumva deja reglate si n-ar mai fi deci cazul sa piarda timp cu ele. Disputa este in legatura cu altceva. De tot hazul! Cu ceva care daca n-ar fi de ras ar fi de plans! Sindicatele si patronatele isi disputa, intr-un fel sui generis egida asupra salariatilor din Romania.

Din statistica oficiala, acestia sunt vreo 4,5 milioane. Dupa socotelile patronatelor, care numara precum Pristanda steagurile “doua la primarie, doua la stabiliment…, doua la primarie…“, probabil in ideea de a aparea mai grozave decat sunt, salariatii pe care ii au in angajament de munca ar fi vreo 9 milioane.

Dupa acelasi sistem, patronatelor, nu intamplator, le iese ca unitatile economice pe care le parohiaza au o contributie la formarea PIB de doua ori mai mare decat este acesta. De mirare nu este in masura in care organizatii patronale pot face parte din mai multe federatii sau uniuni de patronate.

Si, slava Domnului, sunt o sumedenie, caci oamenilor de afaceri romani, ca si politicienilor romani, le place sa fie presedinti, vicepresedinti, secretari generali, numai membri nu!

Sindicatele nu se lasa mai prejos. Salariatii pe care liderii confedera-tiilor sindicale pretind ca ii pastoresc sunt vreo 7 milioane. Cifra apare mai realista decat cazul numaratorilor patronale.

Dar numai aparent! Caci discrepanta fata de realitatea in cazul specific cu pricina este si mai mare, intrucat gradul de sindicalizare a salariatilor romani a ajuns modest dupa ce a coborat vertiginos in perioada postdecembrista si scade o data cu majorarea ponderii capitalului privat in economie.

Oamenii de afaceri romani sa nu auda de sindicate si doar la stat si, prin mostenire, pe la intreprinderile privatizate, sindicatele mai scot capul.

In schimb, liderii sindicali, ca sa aiba cum sa se dea mari pe la guvern, pe la Bruxelles si mai ales in fata propriilor sindicalisti (cati or mai fi!), tot contabilizeaza de zor salariati peste salariati.

De s-a ajuns cu socoteala pe la cifrele de salariati din vremea lui Ceausescu, cifre care s-au prabusit la jumatate in perioada postdecembrista, prin suprimari de locuri de munca, treceri anticipate la pensie, scoateri in somaj, plecari la munca legal sau ilegal in strainatate. Daca nu sunt insa inventate cifre borcanate de salariati, liderii sindicali pierd obiectul muncii!

Ca isi disputa fictiuni sau se lauda cu lucruri care nu au nici o legatura cu realitatile nu constituie decat un aspect al activitatii alaturi de drum a sindicatelor si patronatelor din Romania fata de cerinte intr-o economie de piata. Totul deriva din scopurile de fapt urmarite.

Tinta liderilor sindicali nu este nici macar imbunatatirea condi-tiilor de munca si viata ale sindicalistilor si cu atat mai putin restructurarea economiei ca baza pentru viitorul salariatilor romani, ci prosperitatea personala, care depinde de relatiile clientelare cu lumea politica si banul public.

La randul lor, oamenii de afaceri cauta sa-si promoveze interesele doar prin culise, tot prin relatii clientelare cu lumea politica, dupa ce practica insasi le-a aratat ca astfel au mai multe sanse decat prin demersuri publice si, din aceasta perspectiva, patronatele ca institutii nu prea folosesc concret la mare lucru.

De aceea, de ochii lumii, atat sindicatele, cat si patronatele incearca sa se afiseze cu mai multi supusi decat exista in realitate, din acelasi complex pe care il au toti cei ce se vad pe podium, dar nu sunt.