Sari direct la conținut

Un alt oficial irakian a fost ucis

El a incetat din viata imediat iar una din garzile lui de corp a fost serios ranita.

Este al treilea oficial irakian de rang inalt asasinat in mai putin de o saptamana.

Ghazi al Talibani facea parte din familia lui Jalal Talibani, liderul Uniunii Patriotice a Kurdistanului.

Corespondentii transmit ca asasinatul este, in acelasi timp, un nou atac asupra industriei petroliere irakiene.

Exporturile sunt afectate

Incercarile de majorare a volumului exporturilor de petrol au fost subminate marti, prin sabotarea principalelor conducte din nordul si sudul Irakului.

Au avut loc cateva explozii iar unele incendii nu au fost stinse nici acum.

Terminalul petrolier din Basra a fost atacat a doua oara, in mai putin de o luna.

Majorarea productiei de petrol in vederea exportului este esentiala pentru reconstructia Irakului- e de parere Mamdough Salemeh, expert in petrol, consultant al Bancii Mondiale.

Irakul ar avea nevoie sa produca cinci milioane de barili de petrol pe zi.

In prezent nu se intampla acest lucru; productia medie pe 2003 a fost de aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi.

Mamdough Salemeh spune ca atata vreme cat in Irak nu va exista siguranta si nu va exista un guvern stabil, marile companii petroliere vor sta departe de Irak, tara care depinde fundamental de vanzarea importantelor sale resurse de petrol.

90% din veniturile guvernului provin din vanzarea petrolului.

Pagube imense

Noul premier al Irakului, Iyad Allawi declara, zilele trecute, ca atacurile asupra conductelor petroliere au costat tara peste 200 de milioane de dolari.

Iyad Allawi a precizat ca in ultimele sapte luni au avut loc 130 de atacuri asupra conductelor de petrol.

Irakul are doua mari linii de export.

O conducta dubla pleaca de la terenurile petrolifere din zona orasului Kirkuk, ajungand pana in portul Ceyhan, din Turcia.

O alta conducta dubla leaga zonele de extractie din regiunea Basra de instalatiile de la Golful Persic, pe unde se face exportul pe cale maritima.

Campurile de extractie din nordul tarii au fost prima tinta a ultimelor atacuri, poate si fiindca acolo se afla mult mai putine forte ale coalitiei decat in centru si sud.

Sabotorii aproape ca au distrus deja instalatiile petroliere din nord.

Acum se concentreaza asupra sudului tarii, tintind conductele petroliere din apropierea orasului Basra.

Aruncarea in aer a doua conducte, marti, a dus practic la oprirea completa a exportului.

In afara celor doua mari linii de export amintite, exista o retea intreaga de conducte care leaga intre ele diversele rafinarii si prin care sunt transportate inclusiv gazele naturale unora din centralele energetice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro