Un avion de vânătoare american s-a prăbușit în mare lângă Okinawa
Un avion american de vânătoare tip F-15 s-a prăbuşit luni în mare, în largul insulei japoneze Okinawa, au anunţat surse guvernamentale citate de agenţia Kyodo, potrivitAgerpres. Pilotul s-a catapultat şi a fost salvat de un elicopter al marinei militare nipone, dar deocamdată nu se cunosc detalii despre starea sa.
Avionul provenea de la baza aviaţiei militare a SUA de la Kadena şi a căzut la circa 80 de kilometri la sud de Naha, capitala prefecturii japoneze Okinawa.
Pe insula Okinawa se găsesc cele mai multe structuri militare americane din Japonia, iar Kyodo apreciază că incidentul va reînnoi temerile localnicilor privind siguranţa. Un episod similar, care a implicat tot o aeronavă F-15, a avut loc în aceeaşi zonă în mai 2013, reaminteşte agenţia.