Sari direct la conținut

Un avion fara pilot si alimentat de energie solara stabileste un nou record de zbor

HotNews.ro

Un avion fara pilot la bord, alimentat cu energie solara, a reusit un record mondial neoficial dupa ce a zburat neincetat mai mult de 3 zile, scrie BBC. Avionul, denumit Zephyr-6, a zburat pe timpul noptii alimentat de energia stocata in baterii in timpul zilei.

Zephyr-6 a fost construit si dezvoltat de catre compania britanica de aparare si cercetare QinetiQ. Zborul aparatului a fost o demonstratie pentru armata Statelor Unite care cauta mereu noi tipuri de tehnologii pentru a asista trupele sale. Aparate ca Zephyr-6 sunt platforme ideale pentru misiuni de recunoastere sau ca relee de comunicatii in situatii de lupta.

Zephyr-6 a zburat non-stop timp de 82 de ore si 37 de minute. Timpul inregistrat intrece recordul oficial al unui zbor fara pilot de 30 de ore si 24 de minute, record stabilit de aparatul american Global Hawk, si depaseste cea mai buna performanta obtinuta de Zephyr-6 anul trecut si care e de 54 de ore de zbor neintrerupt.

Cu toate acestea, recordul lui Zephyr-6 nu a fost unul oficial pentru ca firma britanica nu a dorit sa implice Federatia Internationala a Aeronauticii. Zborul a fost finantat de Departamanetul SUA al Apararii si s-a tinut pe o pista dintr-un complex militar din Yuma, Arizona. In cadrul experimentului a fost implicat si Ministerul britanic al Apararii.

Aparatul Zephyr-6 cantareste 30 de kilograme si zboara teleghidat pana la o altitudine de 18.000 de metri, iar apoi este pilotat prin satelit sau prin autopilot. Anvergura aripilor este de 18 metri, iar aparatul este lansat manual. Aparatul este facut din fibre de carbon super-usoare si zboara alimentata de energie solara captata de panourile amplasate pe aripi. Pe timpul noptii, aparatul este alimentata de energia captata peste zi si stocata in bateriile lithium-sulf, scrie BBC.

Aparatul a demonstrat ca poate suporta conditii extreme, de la 45 de grade Celsius in desertul din Arizona, pana la -70 de grade la altitudini de 18.000 de metri.

Un clip cu zborul aparatului Zephyr-6 poate fi urmarit aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro