Un avion militar An-26 s-a prăbușit în Crimeea, toți cei 29 de oameni de la bord au murit
Un avion militar de transport An-26 s-a prăbușit pe o stâncă din Crimeea, provocând moartea celor 29 de persoane aflate la bord, din cauza unei posibile defecțiuni tehnice, a transmis miercuri dimineață Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit agențiilor de știri rusești citate de Reuters.
Legătura cu aeronava s-a întrerupt marți, în jurul orei 18:00, ora locală, în timpul unui zbor programat deasupra Crimeei. Peninsula, acoperită de munți întinși care coboară spre coasta Mării Negre, a fost anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.
„Ministerul Apărării a raportat că o echipă de căutare a găsit locul catastrofei. Conform unui raport de la fața locului, șase membri ai echipajului și 23 de pasageri aflați la bord au murit”, a scris TASS.
Ministerul rus al apărării nu a precizat câte persoane se aflau la bord, dar nu a menționat existența vreunui supraviețuitor la bordul avionului An-26, un avion de transport militar tactic ușor care, de zeci de ani, este un pilon al forțelor armate, capabil să transporte marfă și până la 40 de pasageri pe distanțe scurte și medii.
„Nu a existat niciun impact asupra aeronavei”, a precizat ministerul, sugerând că avionul nu a fost lovit de vreo dronă, rachetă sau pasăre.
„Cauza preliminară a accidentului este o defecțiune tehnică. O comisie din partea armatei lucrează la fața locului”, potrivit sursei citate.
An-26 este în serviciu încă de la sfârșitul anilor 1960 și a fost utilizat și de companiile aeriene pentru transportul de marfă, dar acest model a fost implicat într-o serie de accidente mortale în ultimul deceniu.
Un avion ucrainean An-26 s-a prăbușit în timpul unui zbor tehnic în regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei în 2022, provocând moartea unei persoane. Un alt avion s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în nord-estul Ucrainei în 2020, ucigând toate cele 27 de persoane aflate la bord, cu excepția uneia.
Opt persoane, dintre care cinci ruși, au murit când un An-26 s-a prăbușit în Sudanul de Sud în 2020. Patru dintre cele 10 persoane aflate la bord au murit când un An-26 s-a prăbușit la aterizare în Coasta de Fildeș, în Africa de Vest, în 2017.