Un barbat a murit dupa ce a fost lovit de doua masini, la iesirea din Ploiesti
Un barbat a murit, sambata seara, dupa ce a fost lovit de doua masini pe un drum judetean, la iesirea din Ploiesti, intr-un cartier unde nu exista trecere pentru pietoni, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Prahova, accidentul a avut loc pe drumul judetean 102, la iesirea din Ploiesti catre localitatea Paulesti, intr-un cartier de vile din apropierea Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti.
In urma primelor cercetari, politistii au stabilit ca doi barbati au incercat sa traverseze drumul judetean, iar unul dintre ei a fost lovit de o masina.
Ulterior, pietonul a fost aruncat peste capota si a cazut pe carosabil, unde a fost lovit de un al doilea autovehicul, fiind prins sub puntea din fata a masinii.
Echipajele medicale sosite la fata locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe barbat.
Politistii au deschis in acest caz dosar de cercetare penala.
In zona in care s-a produs accidentul, desi sunt case construite, nu exista nicio trecere pentru pietoni.