Un biciclist a declanşat un incendiu de vegetaţie în Alpi din cauza frânelor supraîncinse
HotNews.ro
Un biciclist care a coborât în viteză într-o zonă montană din Alpi a declanşat un incendiu de pădure din cauza frânelor supraîncălzite, a confirmat luni poliţia din regiunea austriacă Vorarlberg, citată de DPA.
Elveţianul circulase cu bicicleta mountain bike, duminică, în apropierea localităţii Nueziders, însă a decis să facă o pauză şi a lăsat vehiculul jos pe o pajişte.
Potrivit anchetatorilor, una dintre frânele bicicletei era probabil supraîncălzită şi astfel s-a declanşat un incendiu de vegetaţie, citeaza Agerpres.