Un camion a lovit un convoi funerar. Sase persoane au murit
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs, marti, la Negreni, judetul Cluj. Un convoi funerar a fost lovit de un camion incarcat cu piatra. Sase persoane si-au pierdut viata si alte sapte au fost ranite, transmit televiziunile de stiri.
Potrivit reprezentantilor politiei, citati de acestea, accidentul s-a produs deoarece soferul camionului nu ar adaptat viteza la conditiile meteo nefavorabile si a intrat pe contrasens.
Marti seara, dupa mai multe ore in care s-a circulat pe o singura banda, traficul rutier in zona a fost reluat pe ambele sensuri, insa era in continuare anevoios, potrivit televiziunilor de stiri.
Se pare ca soferul a pierdut, intr-o curba usoara, controlul volanului si a intrat in cortegiul funerar, aflat pe partea sa de mers. In varsta de 55 de ani, soferul are permis de peste 30 de ani.