Sari direct la conținut

Un cetățean francez, în stare gravă după ce s-a urcat pe un vagon de tren și s-a electrocutat

HotNews.ro
Locomotiva de la CFR, Foto: Hotnews
Locomotiva de la CFR, Foto: Hotnews

Un cetățean francez s-a electrocutat, joi, în gara din orașul Aiud, județul Alba, după ce s-a urcat pe un vagon de tren. Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă, potrivit Mediafax.

Pompierii din Alba au intervenit, joi, la ora 23:45, în gara din orașul Aiud, după un apel la 112 în care se anunța că un bărbat s-a urcat pe un vagon de tren și s-a electrocutat.

El a fost preluat de o ambulanță SMURD, în stare critică, având arsuri de gradele II și III și traumatism cranio-cerebral deschis și transportat la spitalul din Aiud.

Potrivit polițiștilor, bărbatul este cetățean francez și făcea parte dintr-un grup de tineri veniți în oraș la un simpozion internațional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro