Sari direct la conținut

Un câmp înghețat cu dune – A fost ales locul unde va asoliza elicopterul Dragonfly, pe satelitul Titan al lui Saturn

HotNews.ro
Dragonfly pe Titan, ilustratie NASA, Foto: NASA
Dragonfly pe Titan, ilustratie NASA, Foto: NASA

​Una dintre cele mai interesante misiuni NASA va porni în 2027, când va fi trimis la peste un miliard de km de Terra un elicopter cu totul special numit Dragonfly (libelula). Destinația este Titan, satelit al planetei Saturn și unul dintre puținele locuri din sistemul solar care ar putea găzdui viață. Acum a fost ales locul unde „libelula” va asoliza.

Peste șapte ani va face Dragonfly (care cântărește 450 kg) până la Titan, iar acolo misiunea ar trebui să dureze doi ani și jumătate.

Dragonfly ar trebui să asolizeze în zona denumită Selk crater, într-un câmp înghețat de dune. Cercetătorii spun că locul este unul remarcabil din punct de vedere științific și a fost ales după ani de zile de studii.

Dragonfly va ateriza în zona ecuatorială a lui Titan, într-o zonă aridă, cu dune de nisip, dar și cu sol înghețat. Este o zonă nu doar cu dune, ci și cu cratere de impact și alte formațiuni geologice care merită analizate. Mai multe detalii vor fi obținute în anii următori, iar timp mai este berechet, fiindcă asolizarea este programată abia pentru 2034.

Misiunea pe Titan va fi una extrem de ambițioasă: Dragonfly ar trebui să parcurgă peste 150 km pe acel corp ceresc și să colecteze mostre din mai multe locuri și să facă diverse măsurători. La capitolul aerodinamică ar trebui să fie mai ușor pe Titan decât pe Marte, dată fiind atmosfera substanțială și gravitația foarte slabă, însă prezența metanului în cantități mari și temperaturile de -180 de grade vor fi obstacole greu de depășit. Pe Marte, Ingenuity a fost construit să reziste și la nopți cu -100 de grade

Titan se află la peste un miliard de km de Terra, iar acest satelit al lui Saturn este mult mai mare decât Luna și chiar decât planeta Mercur. Este corpul ceresc cel mai îndepărtat pe care noi, pământenii, am asolizat, sonda Huygens ajungând acolo în ianuarie 2005.

Titan este fascinant fiindcă este unul dintre puținele locuri din Sistemul Solar care ar putea găzdui viață. Este singurul satelit din Sistemul Solar ce are o atmosferă substanțială și are la suprafață lichide, chiar dacă nu apă, ci metan. Sub gheață se găsesc și oceane formate din apă și amoniac.

Foarte mulți astrobiologi văd în Titan un „laborator viu” pentru studierea trecutului îndepărtat al Pământului. Pe Titan se găsesc apă, amoniac, metan și etan. Apa înghețată are o duritate apropiată de cea a betonului. Însă combinația de temperatură și presiune a lichefiat metanul, iar primele imagini trimise de Huygens indicau prezența unor râuri și lacuri din metan.

Surse: sciencealert.com. universetoday.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro