Skip to content

Un copil de 15 ani a ucis un copil de cinci ani, într-un accident de motocicletă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Accidentul de luni seară din localitatea Vadu Moldovei, soldat cu decesul unui copil de cinci ani, a fost produs de un adolescent de 15 ani, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, citați de Agerpres.

Potrivit acestora, adolescentul se deplasa cu o motocicletă pe un drum comunal, dinspre Vadu Moldovei spre DN 2 – E85, lovindu-l în plin pe copilul care a ieşit dintr-o curte şi a pătruns în mod brusc pe partea carosabilă.

„Din verificările efectuate a rezultat faptul că minorul în vârstă de 15 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motociclul nu este înmatriculată. În urma producerii accidentului a rezultat decesul pietonului”, precizează reprezentanţii IPJ Suceava.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un copil de cinci ani a murit, luni seară, după ce a fost lovit de o motocicletă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Suceava, Dan Teodorovici.

„Echipajul SAJ tip C trimis la faţa locului a găsit un băiat de cinci ani politraumatizat, cu traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toraco-abdominal, multiple fracturi deschise. La sosirea echipajului, pacientul era în stop cardio-respirator”, a transmis reprezentantul SJA.

După aproximativ 50 de minute de resuscitare, cadrele medicale au declarat decesul copilului.