Un copil de 4 ani nu reușește să facă primii pași. Boala severă de care suferă
David are 4 ani, dar nu a făcut încă primii pași. O boală rară și severă i-a blocat nu doar articulațiile picioarelor, ci și copilăria. David este al cincilea copil al familiei Lingurar, o familie modestă din suburbiile Clujului. Băiețelul s-a născut cu Varus Equin, adică ambele picioare sunt strâmbe, ceea ce îl împiedică să poată păși normal.
„Degetele de la picioare sunt curbate spre interior, calcă strâmb! Nu poate face câțiva pași fără să cadă. Se necăjește tare că nu poate să se joace afară cu frații săi mai mari! Dar ei îl iubesc așa cum e și se joacă cu el în limita posibilității lui”, povestește mama băiețelului, Maria Lingurar.
Părinții au observat problema de la naștere. În loc să se bucure de momentele în care își țin pentru prima dată copilul în brațe, Maria și Cosmin au început un lung șir de controale medicale. La un an de la diagnostic, părinții au mers cu cel mic la Cluj pentru a fi operat. Ambele intervenții chirurgicale la care a fost supus nu au reușit, iar odată cu creșterea în vârstă afecțiunea s-a agravat.
„După două operații, piciorușele copilului meu sunt tot așa. Apoi a venit pandemia și nu ne-au mai primit la spital. Când s-au mai calmat lucrurile și n-au mai fost restricții am luat legătura cu medicul care l-a operat, dar mi-a spus că nu mai are ce să îi mai facă copilului,” povestește Maria Lingurar.
Părinții nu s-au resemnat și au început să întrebe în stânga și în dreapta, prieteni, cunoștințe, dacă n-au auzit de vreo soluție într-un astfel de caz.
„După doi ani de căutări, Dumnezeu ne-a deschis o portiță. Am auzit de o clinică privată în Turcia de la o prietenă care și-a operat și ea copilul acolo. Am luat legătura cu medicii turci și ne-au spus că boala copilului nostru are rezolvare, doar că intervenția chirurgicală la ambele picioare și tratamentele de recuperare post-operatorie costă 15.000 de euro. O sumă foarte mare pentru noi. Aceeași prietenă de familie ne-a spus atunci de Asociația Salvează o inimă și așa am ajuns să-i cerem ajutorul domnului Plăcintă,” ne-a scris și tatăl băiețelului, Cosmin Lingurar.
Cosmin și Maria trăiesc dintr-un venit ce rareori ajunge la 4.000 de lei lunar, din care se întrețin ei și cei cinci copii cu vârste între 7 și 12 ani. Maria este casnică, iar Cosmin lucrează cu ziua.
„Pe lângă toate costurile medicale, familia trebuie să suporte și cheltuielile cu deplasarea până în Turcia, cazarea și strictul necesar pentru perioada de recuperare ce va urma. Astfel suma necesară se ridică undeva la 25.000 de euro. Această sumă poate fi strânsă însă cu ușurință prin diversele donații. Puțin nu înseamnă nimic, orice donație contează și poate salva o viață! Într-o lume care pune preț pe cantitate și cere din ce în ce mai mult, suntem deseori tentați să credem că dacă nu putem da mult, nu contează. Dimpotrivă, adevăratele minuni se fac întotdeauna cu puținul oferit cu dragă inimă. Donează și tu pentru David și ajută-l să meargă pe propriile picioare!” – președintele Asociației Salvează o inimă, Vlad Plăcintă.
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele David Lingurar!