Sari direct la conținut

Un deputat PNL, interesat dacă Guvernul va da "delete" scutirii de impozit pe venit pentru IT-iști având în vedere deficitul bugetar și criza sanitară. Răspunsul Ministerului de Finanțe

HotNews.ro
Mugur Cozmanciuc, Foto: Arhiva personala
Mugur Cozmanciuc, Foto: Arhiva personala

Deputatul PNL Corneliu Mugur Cozmanciuc a întrebat recent Ministerul de Finanțe dacă are în vedere eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit pentru IT-ști, având în vedere deficitul bugetar și criza sanitară curentă. Întrebarea sa pleacă de la informațiile transmise anterior de Finanțe unui alt liberal, Florin Roman, care a vrut să știe câți salariați din IT sunt scutiți de impozitul pe venit și ce impact are măsura la bugetul de stat. Vezi în articol răspunsul Ministerului de Finanțe.

În data de 10 martie din acest an, Ministerul de Finanțe a răspuns unei interpelări adresate de către deputatul liberal Florin Roman, care a vrut să știe câți salariați din domeniul activității de creare programe pentru calculator beneficiază de scutirea de impozit pe venit și care este impactul acestei măsuri la bugetul de stat.

Finanțele au spus atunci că în luna ianuarie din acest an erau peste 67.000 de angajați IT care beneficiau de această măsură, impactul la bugetul de stat fiind de aproximativ 75 milioane de lei lunar.

Plecând de la aceste informații, un alt deputat liberal, Corneliu Mugur Cozmanciuc, a reluat subiectul în data de 23 martie 2021, subliniind că această măsură a fost introdusă în 2004, pentru a contribui la dezvoltarea domeniului IT și a preveni exodul specialiștilor în străinătate.

Click pentru a deschide

  • „Atunci, aveam puțin peste 12.000 de programatori, iar firmele IT rulau circa un sfert de miliard de dolari. În 2019, numărul acestora a crescut de zece ori, iar afacerile sectorului au trecut de 6 miliarde de euro, potrivit rapoartelor ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii). Astăzi cifrele arată și mai optimist.”, spune deputatul PNL, Mugur Cozmanciuc.
  • Apoi acesta adresează următoarele întrebări către Ministerul de Finanțe:

    • 1. Având în vedere deficitul bugetar și criza sanitară curentă, aveți în vedere eliminarea acestei măsuri?
    • 2. Dacă nu luați în considerare eliminarea, există ajustări care se pot face?

    Ministerul de Finanțe: În Programul de Guvernare se precizează că nu vom elimina sau reduce facilități existente

    Răspunsul Ministerului de Finanțe a venit în data de 16 aprilie 2021, fiind semnat de secretarul de stat Lucian Ovidiu Heiuş.

    Oficialul din Finanțe arată că rezultatele obținute de sectoarele IT, ulterior introducerii facilităților fiscale, indică faptul că măsurile implementate își ating obiectivele vizate la adoptarea acestora.

    „Referitor la mijloacele pe care Guvernul dorește să le implementeze în vederea reducerii deficitului bugetar, precizăm că acestea vor fi introduse corelat cu măsurile prevăzute în Programul de Guvernare. (..)

    În acest context, precizăm că în Programul de Guvernare, viziunea pe termen mediu privind obiectivele și direcțiile de acțiune ale Ministerului Economiei menționează cu privire la facilitățile existente: ‘Fără creșteri de taxe și impozite asupra sectorului privat – Nu vom introduce noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, nu le vom majora pe cele existente, nu vom elimina sau reduce facilități existente. (..).

    De asemenea, raportat la impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice din România, politica fiscală pe perioada 2021-2024 va avea în vedere, în principal, măsurile cuprinse în programul de Guvernare, respectiv elaborarea unui studiu de impact privind posibile facilitați fiscale în vederea reformării impozitării muncii, inclusiv reducerea contribuțiilor și impozitelor pe echivalentul salariului minim, și începând cu anul 2022, pilotarea pentru 2 ani pe un sector al economiei cel mai bine plasat în urma studiului de impact. Prelungirea și/sau generalizarea măsurii va fi determinată de rezultatele înregistrate în urma pilotarii la 2 ani de la intrarea în vigoare, în condițiile unui deficit de sub 3% sau doi ani de creștere economică peste potențial.'”, se mai arată în răspunsul Ministerului de Finanțe.

    Liderul PNL Ludovic Orban a susținut în vara anului 2019 si la începutul anului trecut renunțarea la scutirea de impozit pe venit (de 10%) acordată în prezent unor categorii de angajați din domeniul IT.

    • ”Mie nu mi se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit. Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a declarat în data de 1 iunie 2019 la Mediaș președintele PNL, Ludovic Orban.

    Scutirea IT-iștilor a fost introdusă în 2004, de către Guvernul Adrian Năstase, într-o perioadă în care România își propusese să dezvolte acel sector. Atunci, aveam puțin peste 12.000 de programatori, iar firmele de IT rulau circa un sfert de miliard de dolari. Astăzi, avem de zece ori mai mulți, iar afacerile sectorului trec de 6 miliarde de euro, potrivit rapoartelor ANIS (Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii).

    Productivitatea angajaților din IT a crescut de la 19.000 de dolari/angajat în anul 2000, la peste 55.000 de euro/angajat (estimare ANIS) în 2020. În 2017, industria se baza pe 100.000 de angajați, care rulau afaceri de circa 4 miliarde de euro.

    Exporturile din servicii IT&C în afara țării s-au ridicat la 3 miliarde de euro. Ca număr, dacă în UE ponderea angajaților din IT în total angajați e de circa 3.7%, la noi e de 2%, potrivit informațiilor din industrie.

    Ca pondere în PIB, IT-ul e la puțin peste 6%, ambiția lor fiind de a ajunge la 10%.

    Declarațiile lui Orban au atrasreacția ministrului Comunicațiilor de la acea dată, Alexandru Petrescu (PSD).

    • „Scutirea de impozitare a veniturilor specialistilor in IT (a carei plaja de aplicabilitate s-a largit din decembrie 2017 la initiativa PSD, de la 75000 de IT-isti la 100.000) reprezenta un mecanism dovedit benefic pentru economie, care poate fi rezumat astfel: Cifra de afaceri a industriei estimata pentru 2019 este de peste 5 mld Euro, aproape 6% contribuție la PIB. Din 2013 până astăzi, dimensiunea pieței s-a dublat, iar din 2003 a crescut de cinci ori (de la 1 mld Euro – la 5 mld Euro). Contribuția in PIB a industriei a evoluat de la 0.5% in 2003 la aproape 6% astazi.”, a declarat în iunie 2019 Alexandru Petrescu.

    Și președintele Klaus Iohannis a reacționat la declarațiile liderului PNL, precizând că „ideea unui tratament fiscal egal este „în esență adevărată” dar trebuie avut în vedere că sectorul IT, unde salariile sunt scutite de impozit pe venit, a crescut în 10 ani de la „ceva nesemnificativ la 6% din PIB”.

    Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
    Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro