Un document intern scurs în presă dezvăluie avertismentul rece din centrul UE cu privire la America lui Trump
„Este clar acum că partenerul american nu mai este aliatul care a fost în trecut”, spune un document elaborat de diplomații Belgiei, stat fondator al UE, pe fondul răcirii relațiilor cu SUA. Belgia are și o strategie, atent calibrată, scrie Financial Times, care a văzut documentul.
Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei a avertizat într-un mesaj intern că Statele Unite sub conducerea lui Donald Trump nu mai sunt un aliat de încredere și i-a îndemnat pe oficiali să cultive relații cu oponenții acestuia pentru a proteja interesele țării, arată un document citat de Financial Times.
Guvernul belgian a elaborat o strategie pentru a „calibra” relațiile cu Washingtonul, cu scopul de a proteja interesele țării, dar evitând în același timp să fie perceput ca „ostil”.
Strategia, dezvăluită de un document intern citat de Financial Times, a fost comunicată pe fondul răcirii relațiilor dintre SUA și Europa.
„Este clar acum că partenerul american nu mai este aliatul care a fost în trecut”, se menționează în documentul strategic, elaborat de unitatea pentru America și Caraibe a ministerului la sfârșitul anului 2025.
O „reevaluare aprofundată” a relației
Documentul solicită o „reevaluare aprofundată a relației dintre Uniunea Europeană și Belgia, pe de o parte, și SUA, pe de altă parte”, adăugând că „dinamica actuală din Statele Unite este susceptibilă să compromită mai multe interese vitale ale Belgiei și ale Uniunii Europene”.
De la revenirea la Casa Albă, Trump a declanșat un război comercial cu UE, a amenințat că va invada o parte din teritoriul blocului – Groenlanda – și a croit o strategie de securitate națională în care avertizează asupra „dispariției civilizaționale” a Europei.
Mulți lideri europeni au subliniat importanța continuă a alianței lor cu Washingtonul, având în vedere dependența lor de SUA în materie de apărare și comerț, dar, în spatele ușilor închise, oficialii sunt mai expliciți în privința rupturii din relațiile transatlantice.
Calibrarea dialogului la nivelurile inferioare
Documentul belgian precizează că „un angajament cu actuala administrație americană rămâne indispensabil”, iar dialogul cu nivelurile inferioare guvernului federal ar trebui „consolidat semnificativ”, inclusiv cu statele republicane și democrate și cu primarii marilor orașe.
De asemenea, acesta recomandă menținerea discuțiilor cu opoziția democrată, colaborarea cu Congresul și „identificarea noilor generații de elite bipartizane care ar putea juca un rol în America de mâine”, mai m menționează documentul – datat 27 octombrie 2025, la aproximativ opt luni după preluarea puterii de către guvernul prim-ministrului Bart De Wever.
Documentul prezintă o „strategie și o implementare operațională” privind relațiile cu SUA, subliniind diverse riscuri asociate colaborării oficialilor cu administrația Trump și propunând concentrarea asupra domeniilor comune de interes, precum traficul de droguri.
„Miniștrii noștri federali și regionali vor trebui să-și adapteze prezența și acțiunile ținând cont de oportunitățile și riscurile inerente acestor vizite”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe.
„Relația transatlantică se schimbă”, explică oficial guvernul
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a declarat că documentul este un „document de lucru intern” și că conținutul său „trebuie diferențiat de o strategie politică convenită”.
„Evaluarea semnificației evoluțiilor internaționale pentru Belgia, inclusiv a relațiilor sale cu aliații, face parte din activitatea curentă a Ministerului Afacerilor Externe. Schimbările din politica SUA justifică, în mod firesc, o astfel de reflecție”, au adăugat aceștia.
„Relația transatlantică se schimbă, iar noi trebuie să ținem cont de acest lucru pe măsură ce ne apărăm interesele și ne pregătim pentru viitor”, au spus oficialii.
„Diversificarea parteneriatelor”
Documentul prezintă patru teme-cheie de angajament: relațiile economice, cheltuielile militare, migrația și lupta împotriva traficului de droguri și a crimei organizate.
În ceea ce privește relațiile economice și comerțul, documentul avertizează că „intensificarea angajamentelor noastre ar putea spori vulnerabilitatea noastră față de potențiale puncte de fricțiune care ar putea declanșa noi amenințări sau restricții protecționiste”.
Prin urmare, „diversificarea parteneriatelor noastre este mai esențială ca niciodată”, concluzionează documentul.
Documentul mai spune că lupta împotriva terorismului a fost „politizată” în SUA și că există un „tabu în jurul extremei drepte, o toleranță față de discursurile ostile (online) și dezinformarea, precum și încercări de ingerință străină, toate sub pretextul libertății de exprimare”.