Sari direct la conținut

Un document uitat intr-un hotel britanic dezvaluie strategia dura a SUA in materie de schimbari climatice

HotNews.ro

Un document uitat in computerul unui hotel european si trimis presei britanice, datat 11 martie, arata strategia administratiei americane in discutiile internationale privind clima purtate sub egida Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), noteaza cotidianul britanic The Guardian. Documentul, intitulat „Strategic Communications Objectives”, insista pe mesajele-cheie pe care administratia Obama le va transmite criticilor si mass-media mondiale inaintea unei conferinte ONU cruciale pe tema climei, care va avea loc la Cancun, Mexic, in luna noiembrie a acestui an.

Prioritatea administratiei americane pare sa fie „consolidarea perceptiei ca SUA se afla constructiv angajate in negocierile ONU intr-un efort de a produce un regim global pentru combaterea schimbarilor climatice”, obiectiv ce include sustinerea unui tratat simetric si restrictiv din punct de vedere legal.

  • Se recomanda evitarea mijloacelor media traditionale prin folosirea podcast-urilor  si a „intalnirilor restranse” cu negociatorul sef american

Documentul vorbeste totodata despre cum trebuie gestionate „asteptarile” rezultatului de la Cancun, in sensul avansarii scenariului ca desi este improbabil ca la summitul din noiembrie sa se obtina un acord de tipul celui dorit de SUA, se pot face progrese solide in privinta a sase elemente principale ale acestuia.

Totodata, documentul recomanda evitarea mijloacelor media traditionale prin folosirea podcast-urilor si a „intalnirilor restranse” cu negociatorul sef american pentru a-i contracara pe criticii cei mai virulenti ai abordarii americanilor.

De asemenea, din document reiese ca administratia americana doreste sa fie inteles in mod clar statutul acordului pe tema schimbarii climatice la care s-a ajuns la Copenhaga in luna decembrie si a importantei operationalizarii tuturor elementelor acestuia.

Cotidianul britanic mai noteaza ca aceasta din urma recomandare reprezinta cel mai clar semnal ca SUA vor refuza sa negocieze pe elemente separate acordul obtinut in ultimul moment la summitul de la Copenhaga, ci ca intentioneaza sa il avanseze ca pe un text care sa „fie admis, fie abandonat”.

  • Statele Unite au refuzat sa ofere ajutor unor state care nu sustin acordul

Peste 110 tari sunt in prezent „asociate” la acest acord, care nu a fost inca adoptat de conventia ONU privind clima, care reuneste 192 de natiuni. De altfel, precizeaza The Guardian, Statele Unite au refuzat sa ofere ajutor unor state care nu sustin acordul.

Potrivit The Guardian, aceasta abordare de tipul „fie admitem documentul, fie il respingem” a divizat tarile prezente la Bonn pentru o reuniune de negocieri post-Copenhaga in perioada 9-11 aprilie si a nemultumit majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, printre care China, India si Brazilia care doresc ca parti ale acordului sa fie incluse in negocierile oficiale.

Acestea sustin ca acordul la care s-a ajuns la Copenhaga nu are statut legal si ca nu trebuie folosit ca baza pentru acordul final, constrangator din punct de vedere legal, deoarece nu isi fixeaza scopuri suficient de ambitioase, cum ar fi reduceri specifice ale emisiilor de gaze cu efect de sera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro