Un escroc italian a păcălit un oraș întreg cu „cel mai vechi amfiteatru roman”. Turiștii plăteau 40 de euro pentru vizită
În Italia, o construcție promovată de ani de zile drept „amfiteatru roman antic” s-a dovedit un fals, aceasta fiind ridicată recent cu ajutorul unor materiale moderne.
Un bărbat a fost condamnat la închisoare în Italia pentru fraudă, după ce a perceput turiștilor o taxă de câte 40 de euro ca să poată vizita un amfiteatru roman fals pe care l-a construit el însuși acum douăzeci de ani, scrie Euronews.
Franco Malosso „von Rosenfranz”, în vârstă de 69 de ani, a susținut că a descoperit situl, cunoscut sub numele de Amfiteatrul Maritim din Berico, situat în orașul Vicenza din nord-estul Peninsulei, în urma unei alunecări de teren din 2005.
Potrivit ziarului italian „Corriere della Sera”, Malosso le spunea vizitatorilor că situl era unul dintre „cele mai vechi și mai mari amfiteatre” din lume și că data din anul 393 d.Hr.
El susținea că împăratul Iulius Cezar îl vizitase la întoarcerea lui la Roma din Egipt, împreună cu regina Cleopatra, și că faimosul personaj fictiv al lui Shakespeare, Julieta Capulet, locuise într-o biserică veche din acel loc.
În plus, Malosso se descria drept „filantrop, antreprenor și dirijor de orchestră” și a reușit să convingă autoritățile locale să includă situl în ghidul turistic al orașului Vicenza, finanțat de UE, precum și în aplicația online aferentă.
Adevărul istoric
Însă suspiciunile cu privire la povestea lui neverosimilă au început să apară în 2016.
Arheologii chemați să investigheze de către poliția militară italiană, Carabinieri, au descoperit că structura „antică” conținea fibră de sticlă, coloane din hârtie, plastic și adeziv, blocuri tencuite și statui din ipsos datând de la începutul anilor 2000.
Imaginile din satelit au arătat, de asemenea, că Malosso nivelase mai întâi un deal și apoi construise falsul monument antic pe suprafața rămasă liberă.
The man who built this fake Roman theatre and charged visitors up to €40 is now in prison.
— Architecture Hub (@archpng) July 25, 2026
Franco Malosso constructed the 5,000-square-metre site near Vicenza, Italy, using modern stones artificially aged to appear ancient, concrete columns, plaster statues and an artificial… pic.twitter.com/YqWXr6vzRr
Alte investigații istorice au stabilit că cel mai faimos conducător antic al Italiei, Iulius Cezar, a trăit cu aproximativ 400 de ani înainte de data la care clădirea ar fi fost construită. În plus, așa cum vor confirma majoritatea studenților la literatură engleză, locul de desfășurare al tragediei romantice a lui Shakespeare nu este Vicenza, ci Verona.
Pedeapsa primită
Malosso a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru construcție ilegală, falsificare de opere de artă și realizarea de lucrări fără autorizație.
De asemenea, bărbatul a fost amendat cu 3.000 de euro.
Între timp, consiliul local din Arcugnano a depus o cerere de despăgubiri în valoare de 560.000 de euro împotriva acestuia, în încercarea de a recupera pierderile pe care susține că le-a suferit.