Un german a inventat gaura pentru fumat
Patronul unui restaurant german a refuzat sa se supuna noii legi care interzice fumatul in baruri si restaurante. Conform editiei online Der Spiegel, acesta a facut trei gauri in peretele restaurantului, astfel incat clientii sa poata fuma „afara”.
Michael Windisch, patronul restaurantului „Maltermeister Turm”, pur si simplu nu a putut fi de acord cu interzicerea fumatului in locurile publice. De la 1 august 2007, de cand legea a fost introdusa si in Germania, Windisch a avut destul timp sa se gandeasca la o alternativa.
El a facut un asa-zis „punct de fumat” unde clientii isi baga capul printr-o gaura mare, aflata intre alte doua gauri mai mici, pe unde se scot mainile. Astfel, clientii se pot bucura de tigara in mod legal, fara a mai trebui sa paraseasca incaperea.
Ideea ar putea prinde foarte bine si in restul tarii, avand in vedere ca de la 1 ianuarie 2008 legea va fi impusa in alte 16 state federale ale Germaniei, printre care Berlin, Hamburg si Bavaria.