Sari direct la conținut

Un hacker roman a spart site-ul producatorului de programe antivirus Kaspersky si pagina unui partener BitDefender din Portugalia

HotNews.ro

Hackerul roman care-si spune „unu” a spart la finalul saptamanii trecute site-ul producatorului rus de programe antivirus Kaspersky Lab si site-ul unui partener al BitDefender din Portugalia, scrie presa internationala de specialitate. Site-uri precum PC World si C NET noteaza ca e incredibil ca hackerul a spart chiar site-urile unor producatori de antivirusi, iar Kaspersky a angajat un expert care sa investigheze problema.

Roel Schouwenberg, sef al departamentului cercetare la Kaspersky, spune ca cele intamplate vor afecta imaginea companiei, dar e convins ca hackerul roman nu a accesat date personale ale clientilor.

Schouwenberg sustine ca hackerul a profitat de o eroare de programare care a aparut pe 29 ianuarie cand site-ul de suport a fost modificat. Asta inseamna, noteaza PC World, ca bug-ul a stat 10 zile pe site-ul Kaspersky, iar reprezentantul companiei recunoaste ca ceva a mers prost in codul intern.

Hackerul, care-si spune unu, a avertizat vinerea trecuta compania in legatura cu bug-ul, printr-un mail, iar o ora mai tarziu a spart site-ul.

Schouwenberg spune ca un angajat roman al Kaspersky a dat alarma dupa ce a vazut o informatie publicata pe site-ul romanesc Hackers Blog, Angajatul a alertat Kaspersky USA si intr-o jumatate de ora sectiunea cu probleme a fost inlocuita de cea sigura, dinaintea modificarii de la sfarsitul lui ianuarie.

Acelasi hacker, unu, sustinea luni ca a intrat si in site-ul BitDefender Portugalia. BitDefender a precizat insa ca pagina nu ii apartine, ci un site al unui partener portughez a fost compromis si ca lucreaza cu acel partener pentru ca lucrul sa nu se mai repete. „A fost un eveniment nefericit si, desi suntem solidari cu site-urile afectate, BitDefender nu a fost unul din aceste site-uri”, spune compania, citata de CNET.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro