Sari direct la conținut

Un hamster care tranzacționează criptomonede a obținut un randament mai bun decât S&P 500

HotNews.ro
Mr. Goxx, Foto: Captura de ecran
Mr. Goxx, Foto: Captura de ecran

Un hamster din Germania redefinește conceptul de „haihui pe Wall Street”, un termen popularizat de autorul Burton Malkiel care afirmă că o maimuță legată la ochi care aruncă săgeți înspre indicii bursieri dintr-un ziar ar putea avea randamente la fel de bune ca un investitor profesionist, scrie Markets Insider.

Numit „Dl. Goxx”, hamsterul transmis live pe Twitch a tranzacționat independent un portofoliu alcătuit din diverse criptomonede începând cu data de 12 iunie și până acum randamentele obținute de acesta sunt impresionante.

Până vinerea trecută valoarea portofoliului urcase cu aproape 24%, potrivit contului de Twitter @mrgoxx care documentează zilnic toate tranzacțiile făcute de hamster.

Dl. Goxx a avut un randament mai bun decât cele ale bitcoin și S&P 500 în aceeași perioadă de timp.

Proprietarul hamsterului a construit „Cutia Goxx”, un „birou” legat de cușca mai mare a acestuia care permite animalului să efectueze diferite exerciții care apoi execută automat o tranzacție specifică cu criptomonede.

Hamsterul poate intra în „biroul” său oricând dorește să facă tranzacții. La început acesta aleargă pe „roata intenției” pentru a alege una din aproximativ 30 de criptomonede tranzacționabile.

După alegerea monedei virtuale hamsterul poate să alerge prin unul din cele două „tuneluri de decizie” pentru a declanșa fie o cumpărare, fie o vânzare a criptomonedei în cauză.

Portofoliul Domnului Goxx a fost finanțat cu echivalentul a 333 de dolari, acesta obținând până vineri după-masa un profit de 77 de euro.

Proprietarul hamsterului, care a dorit să își păstreze anonimitatea, a declarat pentru site-ul de investiții Protos că tranzacțiile făcute sunt setate automat la valoarea de 20 de euro dar că se gândește să îl lase pe Dl. Goxx să aleagă și acest aspect, „dacă crește interesul față de canal”.

Portofoliul hamsterului atinsese un maxim de 495 de euro la mijlocul lunii septembrie când ajunsese la un randament de aproape 50% în mai puțin de 3 luni dar scăderea prețului anumitor criptomonede i-a afectat profiturile.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro