Skip to content

Un lider din America Latină avertizează: „Asta se va întâmpla dacă SUA nu este capabilă să își regândească relațiile”

Presiunea exercitată de Statele Unite asupra liderilor latino-americani care nu sunt de acord cu Washingtonul ar putea duce la o „rebeliune” împotriva influenței americane, a avertizat președintele Columbiei, Gustavo Petro, într-un interviu acordat publicației spaniole El País, publicat sâmbătă și citat de Reuters.

Petro, fost membru al gherilei de stânga M-19, a intrat frecvent în conflict cu președintele Donald Trump. Administrația acestuia l-a inclus pe liderul columbian pe o listă de sancțiuni întocmită de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA, acuzându-l de implicare în traficul global de droguri ilegale.

Liderul columbian, în vârstă de 65 de ani, care a călătorit la Barcelona pentru un summit alături de liderii din Spania, Brazilia și Mexic, a declarat pentru El País că sancțiunile impuse de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine sunt folosite ca instrument politic pentru a șantaja „pe cei dintre noi care susținem politici diferite”.

„Este un sistem asemănător celui pe care îl avea regele Spaniei acum câteva secole. Și care a fost răspunsul Americii Latine? Rebeliunea. Asta se va întâmpla și acum dacă guvernul SUA nu este capabil să își regândească relațiile cu America Latină”, a spus el.

Potrivit lui Gustavo Petro, bombardarea capitalei venezuelene, Caracas, de către SUA, în cadrul operațiunii de capturare a președintelui Nicolás Maduro din ianuarie, a stârnit teamă în rândul multor lideri din regiune.

Cu toate acestea, Gustavo Petro a spus că relația sa personală cu Donald Trump este una bună. Cei doi au discutat de două ori recent și au demontat „narațiunile false” despre celălalt, a afirmat liderul columbian, adăugând că nu a mers la Washington „să îngenuncheze și să ceară”, ci s-au întâlnit ca egali.

Petro, ales în 2022, urmează să își încheie mandatul în august, deoarece Constituția Columbiei nu permite președinților să exercite mai mult de un singur mandat.