Un manifest al elevilor denunta sistemul educativ romanesc

Festivitatea de absolvire pentru cele 8 clase ale Colegiului National „Sf.Sava” a iesit pentru un moment din tiparele numite, pentru mai mult confort, „traditie”.

Dincolo de costumatia de scena, de multumiri, pupaturi, flori si poezii, cativa tineri au avut ceva de spus: Roxana Iosif, din clasa a XII-a C, a dat citire unui „manifest” care dezvaluie sistemul de favoritisme si de false valori instituit si practicat, fara opreliste, de dirigintele clasei.

„Manifestul” pune degetul pe rani mult mai generale ale sistemului educational romanesc: „Timp de patru ani am fost invatati ca nu avem dreptul sa comentam, sa avem o alta parere decat cea care ne este impusa, ca minciuna e cel mai bun mod de a ne descurca in viata, ca necinstea poate fi o calitate, ca a fi corupt nu atrage pedeapsa, ca putem castiga fara sa muncim, ca pacaleala si copiatul

sunt paravane in spatele carora ne putem usor ascunde”, spune Roxana careia i s-au alaturat mai multi colegi. De ce au riscat cei 15-20 de elevi de la „Sf. Sava”, cu doar cateva zile inainte de bacalaureat? Michael Guest, ambasadorul SUA la Bucuresti, vede in protestul tinerilor o speranta pentru viitorul Romaniei.

Conducerea colegiului, majoritatea profesorilor si parintilor prefera sa nu vada nimic.

„Imi pare rau ca n-am vorbit mai devreme”

Roxana n-a compus singura „manifestul”. Cei care au contribuit si au sustinut-o cred in ce scrie acolo. L-a citit Roxana fiindca este justitiara clasei: „cea mai desteapta si mai spontana colega”, fata „amuzanta”, „cu vointa de fier”, „care stie ce vrea de la viata”, „speculanta”, „rebela, copilaroasa si originala”, cum o descriu colegii in Albumul clasei a XII-a C.

Nu s-a consultat decat cu tata care a fost de parere ca e riscant, mama sigur n-ar fi fost de acord. Atunci, de ce?

Roxana Iosif: „Nu se mai putea, ni s-a parut, mie si colegilor cu care am decis sa protestam, ca am fi lasi sa afisam zambete false, sa transmitem multumiri si sa ne prefacem ca totul a fost perfect! Sa ingropam patru ani de umilinte, de jigniri si mai ales de minciuna. Chiar daca asa se obisnuieste la sfarsit. Pot da exemple: existau diverse constrangeri ca sa iei meditatii, ca sa vii cu ceva.

Profesorul de fizica ne dadea lucrari facute de el pe care ne punea sa le traducem in engleza si sa le trimitem in numele nostru la un concurs la Varsovia „Primul pas spre Premiul Nobel”. Evident ca „ne calificam”, iar profesorul se umplea de glorie si aparea la televizor. Si eu am acceptat o data fiindca era periculos sa refuzi. Acum imi pare rau. Si imi pare rau ca n-am vorbit mai devreme”.

Ipocrizia ca sistem

„Complicii” Roxanei au trecut bac-ul cu medii peste 9. Se simt elberati, se gandesc la facultatile pe care le vor urma: automatica, electro, istorie etc. Nu ezita sa analizeze intamplarea de la festivitatea de absolvire pe toate fetele. In unele probleme au pareri diferite, dar cad de acord ca gestul lor de solidaritate era iminent.

Eugen Russo: „N-am avut nici un conflict personal cu profesorul, am participat si la olimpiada de fizica, dar nu cred ca e normal ca un profesor sa-si construiasca prestigiul pe falsuri. Participarea la acel concurs presupunea un nivel peste cel al elevilor de liceu si experimente complexe pentru care noi nu avem aparatura in scoala.

Cred ca motivele principale pentru care elevii acceptau sunt teama si oportunismul.”

Andra Lazar: ” Toata viata mea de elev m-am simtit inferioara si am fost recunoscatoare daca un profesor m-a tratat ca pe un egal, deci nu e un simplu accident ca acest profesor ne-a umilit in permanenta. Eu zic ca sunt mai multi profesori buni la noi, dar relatiile cu elevii sunt superficiale. Nu prea ii intereseaza cine suntem”.

Eugen Russo: „Pentru multi profesori conteaza faima liceului, nu-si pun problema daca are sau nu continut.”

V.V.: „Manifestul e dur, dar reflecta o realitate. Eu nu ma pot plange, am avut parte de un tratament mai bland din partea dirigintelui, pot spune ca m-a lasat in pace, dar alti colegi au trebuit sa se mute din clasa ca sa scape de hartuiala. Uneori apar conditionari: daca nu iei meditatii la mine, nu te trec. Sau alte forme de spaga pentru note.

Se stiu toate astea, s-a discutat si in consiliul profesoral, dar nimeni nu vrea sa ia masuri.”.

Alexandra Techera: „Profesorii nu intervin fiindca le e frica sa nu le fie contestat statutul, s-ar crea un precedent”.

Eugen Russo: „Asa s-a putut construi un sistem de favoruri, preferential, de comunicare intr-un singur sens. Desi avem profesori OK in privinta competentei, prea putini au capacitatea de a realiza o comunicare adevarata cu elevii.”

Libertate? Teoretic da, practic nu.

Alexandra Techera: „Este adevarat ca si noi suntem tentati sa facem compromisuri, ca sa ne fie mai comod, sa nu avem stres. Ne facem ca ne place materia, ca ne place profesorul si scapam usor, luam note mari. Nu mai vorbesc de absente, de dezinteres. Dar oportunismul acesta al generatiei este stimulat de adulti care asa au fost invatati: sa nu se exprime, sa nu critice, sa nu protesteze.

O doamna profesoara ne-a spus, dupa ce s-a citit manifestul, ca nu i-a venit sa creada fiindca asa ceva nu s-a mai intamplat”.

V.V.: „Am incercat si eu compromisuri ca sa-mi fie mai usor, sa ma simt mai liber. Dar asta arata ca avem libertate doar teoretic, practic nu”.

Andra Lazar: „A fost mai greu sa se construiasca o relatie de incredere cu profesorii. Eu as fi visat ca profesorii sa fie deschisi, autoritari fara sa fie tirani, sa ma faca pe mine sa cred in valorile lor”.

Eugen Russo: „Am o explicatie pentru faptul ca nu ni s-au alaturat mai multi colegi: frica, apararea interesului propriu. Cred ca majoritatea si-ar dori o atmosfera mai deschisa si o relatie corecta, dar nu s-ar baga sa initieze asa ceva, adica sa riste putin ca sa fie bine mai tarziu”.

Profesorul ideal, pentru acesti tineri suficient de destepti si de pragmatici pentru a-si proiecta un viitor cu studii in strainatate si job-uri bine platite, ar trebui sa fie in primul rand corect, cu o singura balanta de evaluare pentru toti, sa aiba coloana vertebrala, sa fie competent si sa doreasca o comunicare sincera cu elevii. Este in proportie de 90% un portret cu exigente morale.

Un caz pentru cabinetul psihologic

Liceul, ridicat la rang de „colegiu national”, are traditie. In orice imprejurare pot fi invocate nume ilustre, contemporane sau „istorice”. Holul de la intrare e strajuit de pasoptistii fondatori si de voda Cuza. Liniste si racoare, final de an scolar.

Directorul Matrosenco, un veteran si adjunctul, Dinu Serbanescu, dascal din generatia tanara, sunt dispusi sa stea de vorba despre caz: fara reportofon, fara fotografii. De altfel, laitmotivul dialogului cu profesorii a fost, cu o singura exceptie, „va spunem parerea, dar sa nu scrieti”.

Domnul director nu are nici o indoiala ca scoala a tratat incidentul „cu intelepciune”. Adica s-a trecut sub tacere: „Este un caz singular, probabil pornit din familie, fara sutinere din partea elevilor. Au iesit doar 15 din 200, nu este semnificativ! Noi avem in scoala cabinet psihologic, Roxana ar fi putut sa mearga acolo, sa primeasca un sfat…”

Cu profesorul Georgescu se cunosc de 27 ani: desi a avut corigenti, n-a lasat nici un repetent. Este un om integru, meticulos. Are merite, are elevi olimpici si in fiecare elevii sai reusesc la un concursul Academiei poloneze de fizica. N-a auzit ca autorul eseurilor trimise ar fi insusi profesorul.

Ciuperca atomica dintr-un incident minor

Conducerea scolii nu crede ca protestul de la finele anului merita atata atentie. De ce sa facem „dintr-un caz singular o ciuperca atomica”? In plus, scoala are de ce sa fie mandra de corpul didactic. Statistica vorbeste de la sine: din 1000 de elevi, doar 12 corigenti.

Directorul Matrosenco e convins ca multi sunt adevarati „apostoli” si insista sa-i nominalizeze: Maftei, Rusu, Grecescu, Florea, David, Olteanu, Maxim. „Si Matrosenco”, adauga adjunctul. Nici defecte de comunicare cu elevii nu sunt, dimpotriva, relatiile au fost mereu „placute”, dirigintii se manifesta deschis, n-au fost probleme. Coruptie in scoala? Exclus! Si dl.

Georgescu comunica bine cu elevii ? Si domnul Georgescu. De altfel, desi a implinit varsta de pensionare, Consiliul profesoral a votat zilele acestea pastrarea la catedra a d-lui Georgescu.

Daca exista deficiente, acestea vin de sus: deciziile se iau la inspectorat sau la minister, manualele se schimba in fiecare an, nu sunt destui profesori, cine sta pentru salariile astea etc. Cifrele aparute in presa se incapataneaza sa arate o realitate putin diferita: peste 3000 de profesori au concurat pentru titularizare in Bucuresti pe doar 600 de locuri!

„Nu putem schimba sistemul, avem doar nefericirea sa-l gestionam”, conchide cu naduf tanarul profesor de matematica sub povara functiei de director adjunct.

Sindromul Urs Meyer

Profesoara de romana Constanta Barboi este siderata: „Lucrez de 45 de ani in invatamant, am fost 25 de ani director in minister, dar asa ceva n-am auzit, atata rautate la niste elevi . Precis se afla cineva in spatele lor!”.

Doamna profesoara nu crede in beneficiile spiritului critic la elevi, oricum nu era momentul tocmai la serbare, iar pe de alta parte este sceptica in legatura cu puterea scolii de a schimba ceva: „Ce sa propui, cui sa propui? De sus trebuie sa vina!”

Profesorul Adrian Troe a felicitat-o pe Roxana Iosif dupa discurs. L-a surprins in mod placut curajul tinerilor de a spune lucruri care nu se spun de obicei: „Functioneaza regula compromisului „Tu te taci si ma asculti, eu te trec”. Le convine si elevilor fiindca stiu ca vor trece fara a face efortul necesar, le convine si profesorilor care nu-si bat capul. Compromisul este o solutie practica.

Dupa aceea, se actioneaza conform „sindromului Urs Meyer”, adica arbitrul sau oricine altcineva e de vina ca s-a pierdut meciul, dar in nici un caz noi”.

Monica Tatoiu, directoarea unei mari firme de cosmetice, isi aminteste cum era la „Sava” acum 10-12 ani cand preda acolo ca profesoara de matematica: „Am avut mari conflicte cu profesorul Georgescu din cauza clasei unde eram diriginta, fiindca ii tinea pe copii in mod arbitrar cu nota 3 pana la sfarsitul anului, dupa care ii trecea brusc. Am iesit si in presa, dar nimic nu s-a clintit.

Am plecat de furie si de scarba. Atunci am decis sa ies definitiv din invatamant”.

Este un complot!

Georgescu, Iosif Sever Georgescu. Titular din 1972 la Liceul „Sf. Sava” fara nici o absenta, membru al Societatii Europene de Fizica.

Pare afectat de incident, dar are explicatii: „Au fost instigati, doamna, de colegi de-ai mei fara merite, care au o satisfactie daca influenteaza elevul impotriva profesorilor care isi fac datoria! Da, da, va spun si nume: Carmen Cazacu de franceza si Evi Silviu, profesor de sport. Ei au pus la cale totul, e un complot!”

Se considera un profesor riguros, exigent, care nu renunta la programa scolara: „Nu las corigenti, ii tiu asa pana la sfarsit, ca sa-i oblig sa invete”. Scoate un caiet in care tine notele pe coloane: notele mici de la inceput sunt in contrast vizibil cu notele mari de pe ultima coloana. Ca diriginte crede ca a fost prea bland. L-a enervat clasa in ultima zi, fiindca n-a fost gata imnul.

Poate i-a dojenit, dar nu-si aminteste sa-i fi facut vreodata „speculanti, lichele, scursori ale societatii”.

Succesele pot fi probate, dl. profesor are pregatite diplome, extrase din presa, felicitari de la parinti: 10 distinctii de onoare la competitia internationala „Primul pas spre premiul Nobel” de la Varsovia, elevi olimpici etc. Intrebarea daca el insusi este autorul lucrarilor distinse la Varsovia nu-l descumpaneste pe dl. Georgescu: „Da, este cu precadere contributia mea.

E bine sa nu obligam elevul, sa-l stimulam numai. Am dat unor elevi lucrari sa le traduca si sa le trimita. Cu Iosif Roxana am gresit, nu trebuia sa-i dau, imi reprosez ca n-am ales bine eleva”.

Prostii, aberatii, anomalii

Aprecierile profesorului Georgescu la adresa „manifestului” sunt dure: „toate sunt prostii, aberatii, anomalii”. E ferm convins ca, daca n-ar fi existat influenta nefasta a unor colegi de rea-credinta, pe elevi nu i-ar fi dus capul la asa ceva.

Altminteri, nu are motive de insatisfactie dupa o cariera de 35 de ani: „Predau bine, am experienta, momentul organizatoric nu-mi scapa, in plus sacrific zeci de ore pentru activitatea suplimentara. Cine mai face azi asa ceva? Profesorii astia care vin acum n-au habar de pedagogie”.

Cu tanara generatie e, de asemenea, lamurit: „Generatia de acuma are impresia ca i se cuvine mai mult decat trebuie sa dea. De aia nu progresam”.

Domnul profesor are o viziune clara si raspunsuri decise. La despartire, insista sa lase o copie a scrisorii de multumire semnate de Boboc, seful clasei impricinate, a XII-a C: „Timp de patru ani, domnul diriginte ne-a fost alaturi si ne-a indrumat spre luarea celor mai bune decizii in ceea ce priveste persoana fiecaruia dintre noi… a reusit sa ne imprime tuturor o gandire pozitiva …

si ne-a iubit aproape la fel de mult ca pe proprii lui copii. Va multumim, domnule diriginte!”

Ca un facut, textul, reprodus si in albumul clasei, contine o greseala de ortografie, lipseste un buclucas „i”.

O ancheta realizata de BRINDUSA ARMANCA

„Stiu ca lucrurile doar cu greu s-ar putea schimba, mai ales intr-o societate care nu stie cum, intr-o societate in care nu au existat multe precedente.

Este de inteles cat de greu ii este unui elev sa isi sustina punctul de vedere, de unul singur, impotriva unui sistem in care unii isi acopera altora greselile fara sa se recunoasca daca ceva ar merge vreodata prost – poate este tardiva interventia aceasta, dar cu atat mai mult este importanta.

Nu mi se pare corect ca la sfarsitul a patru ani in timpul carora au existat multe nemultumiri atat de partea profesorilor, cat si de partea elevilor, sa fie totul dat uitarii prin aceste specacole de sfarsit de an. Cred ca nemaiascunzand metehnele acestui sistem, nemaiprefacandu-ne ca ele nu exista, am putea schimba ceva.

Iata la ce ma refer: timp de patru ani domnul Georgescu a profitat de inocenta si nestiinta noastra si de statutul dumnealui pentru a construi o relatie in care noi elevii sa fim in inferioritate.

Timp de patru ani am fost invatati ca nu avem dreptul sa comentam, sa avem o alta parere decat cea care ne este impusa, ca minciuna e cel mai bun mod de a ne descurca in viata, ca necinstea poate fi o calitate, ca a fi corupt nu atrage pedeapsa, ca putem castiga fara sa muncim, ca pacaleala si copiatul sunt paravane in spatele carora ne putem usor ascunde.

In alte cuvinte, doar sa ne prefacem ca facem, sa ne prefacem din ce in ce mai bine, cu din ce in ce mai multa convingere – si sa ne displaca sa ne fie dezvaluite minciunile.

Am fost invatati ca demnitatea noastra nu e ceva pentru care sa merite sa lupti; am dobandit calitatile unor servitori care nu au nici un fel de putere, a caror sansa consta in capacitatea de a se adapta, acceptand orice le-ar fi impus; am fost invatati ca trebuie sa ne supunem sistemului favoritismelor; am fost invatati ca e periculos sa ne aparam colegii cazuti in dizgratie.

Ni s-au predat aceste lucruri timp de patru ani, astfel incat am inceput sa credem in ele. Si acum, cand prefacatoria nu mai este necesara, cand am putea sa renuntam la acest comportament, gasim ca e mai confortabil sa mentinem minciunile. Majoritatea elevilor – cel putin elevii domnului Georgescu – parasim acest liceu cu un sentiment de usurare, si asta este trist.

Toti cei care l-au avut profesor pe dansul au suferit un tratament incompatibil cu demnitatea umana, incompatibil cu prestigiul unei asemenea institutii de invatamant. Dar ramane de vazut cati sunt gata sa sustina protestul nostru.”

„Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum si cel de conducere, de indrumare si control din invatamant raspund disciplinar… pentru incalcarea normelor de comportare care dauneaza interesului invatamantului si prestigiului institutiei”

(Statutul personalului didactic/ Legea 128/1997, text reactualizat, Titlul VI)

„Am fost fericit sa aud ca unul dintre absolventii din acest an ai Colegiului Sf. Sava – cu siguranta unul din liderii de maine – a denuntat un profesor care a cerut mita pentru note bune. Ce lectie extraordinara pentru cei carora le-a fost teama sa ia masuri impotriva coruptiei ! Acest act de curaj unic mi-a redat increderea in viitorul acestei tari !”

Michael Guest, fost Ambasador al SUA la Bucuresti