HotNews: – Ați copilărit în Polonia în timpul ocupației germane și ați trăit de foarte tânăr experiența războiului. Ce vă amintiți din acea perioadă și cât de mult credeți că acel context v-a influențat?
Zygmunt Krauze: – Îmi amintesc câteva momente, mai ales spre sfârșitul războiului. De exemplu, unul dintre ele este din timpul Revoltei din Varșovia, care a avut loc în 1944, când Varșovia era complet distrusă. Eu locuiam în afara Varșoviei, la aproximativ 20 de kilometri, într-un orășel. Aveam în jur de cinci ani, eram cu alți copii pe un mic deal și priveam spre Varșovia care ardea, era toată roșie. Este o imagine pe care o am mereu în minte. Îmi amintesc, de asemenea, momentele din Varșovia când germanii bombardau orașul din avioane, iar noi fugeam în pivnițe ca să supraviețuim.
Cel mai tragic moment a fost chiar la sfârșitul războiului, când aveam aproape șase ani. Casa noastră din Varșovia a fost bombardată și nu mai exista. Așa că iată-ne într-un sătuc, foarte săraci, în timp ce mergeam cu o căruță trasă de cai spre Łódź. Łódź este un alt oraș, la aproximativ 100 de kilometri de Capitală, care nu fusese distrus. A fost o călătorie de o zi întreagă, iarna, în februarie, pe un frig incredibil. În timp ce mergeam, vedeam pe marginea drumului oameni uciși, cai, jumătăți de cai, imagini îngrozitoare, ca într-o apocalipsă. Asta este ceea ce îmi amintesc din război.
– Astăzi, după atâția ani, lumea este din nou marcată de războaie, violență și atrocități. Cum ajunge această realitate în muzica pe care o compuneți?
– Compozitorul este foarte singur, separat de lumea exterioară. Este necesar să fii singur, este necesar să-ți aduni energia și concentrarea pentru a crea ceva. În general, sunt singur în cămăruța mea, în liniște, în încercarea de a mă separa de lumea exterioară. Dar adevărul este că nu pot face asta. Sunt conștient de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, iar multe dintre lucrurile pe care le compun acum sunt legate de experiența mea cu realitatea. Îmi exprim punctele de vedere despre ceea ce este, despre cum arată lumea exterioară.
„Cred că trebuie să reacționez”
– Ați fost profund influențat de pictorul Władysław Strzemiński și de ideile sale despre artă. Ce anume din povestea și din viziunea lui v-a atins atât de puternic și v-a schimbat felul de a gândi muzica?
– De fapt, influența s-a produs când am văzut picturile lui, prin 1952 sau 1953. Aveam în jur de 18 ani și am fost foarte impresionat. Era unul dintre cei mai importanți pictori constructiviști și abstracți, și am crezut că acele picturi puteau constitui o bază bună pentru propria mea muzică. Practic, am transpus ceea ce făcea el în pictură, în propria mea muzică. Strzemiński nu era doar pictor, ci era și un om de știință, în sensul în care a scris o carte despre ideile lui.
Spre exemplu, ideea lui despre arta unitară este că pictura, în interiorul cadrului, nu ar trebui să aibă niciun contrast. Imaginați-vă toate picturile pe care le cunoaștem, în special cele baroce: există o mulțime de contraste de culoare, de linie, de perspectivă, de toate felurile. El a făcut exact opusul. Pentru mine a fost o idee fantastică, absolut imposibil de realizat, pentru că nu poți crea o piesă muzicală care să nu aibă niciun contrast. Dacă produci un singur sunet, există deja un contrast între liniștea de dinainte și sunet. Dar să încerci să faci acest lucru este foarte interesant, mai ales din poziția de compozitor. Am fost preocupat de această artă unitară timp de mulți ani, dar ulterior am renunțat, pentru că am crezut că nu mai pot face nimic. Dar chiar și acum, după atâția ani, aș spune că există anumite elemente, în mintea mea, în inima mea și în muzica mea.
– În multe dintre lucrările dumneavoastră, muzica se întâlnește direct cu marile crize ale lumii. Cât de important este pentru dumneavoastră ca un compozitor să nu se limiteze la a crea frumusețe, ci să atragă și atenția asupra lucrurilor care se întâmplă în societate?
– Mulți dintre colegii mei consideră că este suficient să compună muzică și nu îi interesează ce se întâmplă în jurul lor. Eu am un punct de vedere diferit. Cred că nu sunt doar compozitor, ci trăiesc într-o anumită situație, într-o anumită țară, într-o anumită perioadă, iar când văd crimele din jurul meu și lucrurile îngrozitoare care se întâmplă, nu pot să rămân calm și tăcut. Cred că trebuie să reacționez. Nu este vorba despre un angajament politic, deloc, ci despre a privi condiția umană și crimele și ororile războiului; în mai multe dintre lucrările mele vorbesc despre acest lucru.
„Sunt furios și revoltat”
– Apropo de asta, una dintre cele mai recente lucrări ale dumneavoastră, „Children’s Requiem”, este dedicată tuturor copiilor uciși în războaie și conflicte armate în secolul XXI. Cum s-a născut această lucrare și ce ați vrut să spuneți prin ea, dincolo de muzică?
– Lucrarea este foarte precisă și se referă la toți acești copii uciși într-un singur an, în 2023. În prima parte a Recviemului, corul prezintă date foarte concrete, care sunt preluate din documentele și statisticile Organizației Națiunilor Unite, referitoare la numărul de copii care au fost uciși în 12 țări, printre care Gaza, Ucraina, Sudan sau Yemen. De asemenea, în această lucrare există citate din filozofii mei preferați, Seneca, Voltaire și Tolstoi, ale căror citate exprimă gânduri despre comportamentul uman și condiția umană. În ansamblu, în acest Recviem am și un cor de copii, care cântă cântece pentru copii foarte vesele. Astfel, se creează un contrast enorm între copiii fericiți și inocenți și, pe de altă parte, corul care cântă despre ceea ce li se întâmplă cu adevărat.
– În „The Declaration”, pornind de la ideea drepturilor omului, și în „Exodus”, inspirată de criza refugiaților și de Europa care își închidea granițele, muzica dumneavoastră intră foarte direct în realitatea politică. Ați simțit vreodată că vă asumați o responsabilitate de a spune, prin muzică, lucruri pe care societatea preferă, poate, să nu le audă?
– Vreau să subliniez, din nou, că nu sunt implicat politic, ci pur și simplu scriu despre ce se întâmplă în relațiile dintre oameni. Pentru mine este cel mai important. În cele din urmă, politica nu este atât de importantă, important este ceea ce face un om altui om. Ia o armă și îl omoară pe celălalt. Nu este politică, este o crimă, pur și simplu o crimă. Sunt furios și revoltat. Ce pot să fac? Pot doar să compun. Și îmi exprim furia în aceste lucrări pe care le-ați menționat.
„Munca în juriu este foarte frustrantă”
– Ați fost timp de mulți ani și profesor. Ce calități trebuie să aibă, în opinia dumneavoastră, un tânăr care vrea să devină compozitor?
– Am întâlnit sute sau mii de studenți din întreaga lume, inclusiv din China, Taiwan, Japonia, Chile, Mexic, Islanda, de peste tot din Europa și așa mai departe. Sunt la fel, indiferent de locul geografic. Cred că este pur și simplu vorba despre caracterul tânărului sau tinerei, pentru că este esențial ceea ce vrea cu adevărat să facă în viața lui sau a ei. Cum vrea să se raporteze la sine în relație cu muzica și cu ceilalți oameni. Poate că, dacă aș avea un an la dispoziție să răspund la această întrebare, aș putea să o fac.
– Astăzi prezidați juriul secțiunii de compoziție a Concursului Internațional „George Enescu”. După o carieră atât de lungă, ce mai poate să vă surprindă sau să vă emoționeze într-o compoziție nouă?
– De-a lungul anilor, am fost membru sau președinte al juriilor poate de mai bine de 50 de ori, în întreaga lume; la Concursul Enescu particip de 15-20 de ani deja. Există anumite schimbări, desigur, însă ceea ce caut eu ca membru al juriului este în continuare același lucru: caracter, originalitate, persoana, un mesaj personal, unic.
Când mă uit la partitură, cred că sunt capabil să judec, poate nu în proporție de 100%, dar poate în proporție de 80% sau 70%, să-mi dau seama ce vrea cu adevărat să spună, cum este el sau ea, iar apoi judec dacă, potrivit cunoștințelor și sensibilității mele, este bun și frumos sau nu, dacă este interesant sau dacă descoperă ceva. Munca în juriu este foarte frustrantă. De cele mai multe ori, există mai multe lucrări bune, mai multe lucrări minunate, frumoase, dar trebuie să alegi una sau două, iar pe celelalte trebuie să le respingi. Și este foarte dureros atunci când se întâmplă să existe cinci sau șase lucrări fantastice și trebuie să le respingi pe unele dintre ele și să alegi doar una.
„Muzica oferă doar lucruri bune”
– Muzica clasică este adesea percepută ca fiind dificilă, elitistă sau îndepărtată de viața de zi cu zi. Care credeți că sunt astăzi cele mai mari probleme ale acestui gen și ce ar trebui să facem pentru ca mai mulți oameni să simtă că muzica clasică le aparține?
– Cred că presiunea muzicii comerciale este foarte puternică, iar noi, cei care lucrăm pentru muzica clasică, suntem mai slabi decât ceilalți, care au o enormă cantitate de bani și putere. Așa că nu vom câștiga, dar ceea ce putem face este să ieșim din sălile de concerte frumoase și să interpretăm muzica în afara lor, în locuri în care nici nu v-ați putea imagina. Pentru că eu cred că însăși sala de concerte, chiar și o sală atât de frumoasă ca aceasta (n.r. Ateneul Român), îi intimidează pe oameni. „Poate este scump, poate nu sunt suficient de bun pentru a merge într-un loc atât de frumos” și așa mai departe. Ar trebui să mergem noi la oameni, nu să-i așteptăm în palatele noastre.
– Poate muzica să ne salveze în vreun fel? Ce credeți?
– Da, experiența mea este că muzica m-a ajutat de multe ori în viața mea. Și sunt fericit. Cred că fără muzică ar fi mult, mult mai dificil și mai greu. Dar sunt muzician, sunt compozitor, așa că muzica mă poate ajuta. Nu știu cum funcționează în cazul oamenilor care sunt departe de muzică, dar, dacă cineva este sensibil și poate să asculte, cred că muzica îl ajută. Cred că muzica este ceva care vorbește tuturor. Și oferă doar lucruri bune.
Îl sperie lipsa unei reacții din partea oamenilor la agresiune
– După o viață întreagă în care ați privit lumea și ați încercat să răspundeți la ea prin artă, ce vă sperie cel mai mult la viitor și ce vă dă speranță?
– Ceea ce mă sperie este agresivitatea, și nu doar agresivitatea, ci și lipsa unei reacții din partea oamenilor la agresiune. Cred că ar trebui să fim mai activi și să reacționăm dacă ceva nu este în regulă, nu pur și simplu să pretindem că nu s-a întâmplat nimic. În același timp, sunt din fire optimist, așa că mă gândesc că, în cele din urmă, nu vom avea parte de o catastrofă, dar cine știe?
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu are loc la București în perioada 23 august – 19 septembrie și se desfășoară sub tema „În căutarea excelenței.” Evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante competiții dedicate noii generații de muzicieni, iar ediția aniversară reunește tineri artiști din întreaga lume, în cele patru secțiuni: vioară, violoncel, pian și compoziție. Concursul marchează anul acesta un record de participare, cu 819 înscrieri din 55 de țări și propune, pe lângă competiția propriu-zisă, și o serie de concerte, recitaluri și programe de formare pentru tinerii artiști.
