Un miliardar indian s-a oferit să salveze „hipopotamii de cocaină” ai lui Pablo Escobar, pe care Columbia vrea să-i sacrifice
Magnatul indian Anant Ambani, fiul miliardarului Mukesh Ambani, s-a oferit să primească în sanctuarul său din India 80 de hipopotami care trăiesc în prezent în Columbia, unde guvernul intenționează să îi sacrifice, transmite CNN.
Hipopotamii cu pricina sunt descendenți ai animalelor aduse în țară în anii 1980 de Pablo Escobar, unul dintre cei mai mari baroni ai drogurilor din Columbia, care dorea să aibă una dintre cele mai mari grădini zoologice private din America Latină, cu o mare varietate de animale.
De atunci, s-au înmulțit necontrolat, ajungând la aproximativ 160 de exemplare, iar prezența lor pune acum în pericol speciile autohtone.
În urmă cu câteva săptămâni, Columbia a anunțat că intenționează să sacrifice 80 dintre aceste animale, stârnind o dezbatere.
„Fără această acțiune, este imposibil să controlăm populația. Estimările sugerează că până în 2030 am avea cel puțin 500 de hipopotami care ar afecta ecosistemele noastre și speciile native, precum lamantinul și broasca țestoasă de râu”, a declarat pe 13 aprilie ministrul Mediului din Columbia, Irene Vélez Torres.
Ambani a cerut guvernului columbian să reconsidere decizia, propunând să le găzduiască la rezervația sa.
„Acești 80 de hipopotami nu și-au ales locul în care să se nască și nici nu au creat circumstanțele cu care se confruntă acum”, a spus el într-o postare pe rețelele de socializare.
„Sunt ființe vii, conștiente, și dacă avem capacitatea de a le salva printr-o soluție sigură și umană, avem responsabilitatea de a încerca”, a adăugat el.
În orașul Jamnagar, din statul indian Gujarat, Ambani a fondat centrul de conservare Vantara, care adăpostește peste 150.000 de animale din peste 2.000 de specii sălbatice.
Aici propune să relocheze 80 dintre hipopotamii columbieni, care trăiesc în prezent în jurul Hacienda Nápoles, o proprietate rurală situată în Puerto Triunfo, departamentul Antioquia, care a aparținut odată lui Escobar și este acum folosită pentru activități turistice.