Un militar s-a înecat în mare, la Constanța
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Pitești, a murit, marți, la Constanța, după ce s-a înecat în apele Mării Negre. Este primul caz de înec din acest sezon, polițiștii stabilind că victima era cadru militar, transmite Mediafax.
Potrivit cadrelor medicale, incidentul s-a petrecut, marți după-amiază, pe plaja „3 Papuci” din municipiul Constanța. Bărbatul a fost adus la mal, inconștient, de către un alt tânăr care se dădea cu kite-ul în zonă și l-a auzit strigând după ajutor.
Acesta a sunat la 112, dar medicii de la Ambulanță, sosiți pe plajă, nu au reușit să îl resusciteze pe tânăr, fiind declarat decesul.
Polițiștii au stabilit că victima era cadru militar.
Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Acesta este primul caz de înec înregistrat în acest sezon estival.
UPDATE: Tânărul militar decedat pe plajă era sublocotenent al Batalionului de Infanterie Marină
Tânărul care a murit marţi după-amiază pe o plajă din municipiul Constanţa avea gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului de Infanterie Marină din Babadag, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN), citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, sublocotenentul Cătălin-Gabriel Pohace, în vârstă de 24 de ani, de la Batalionul 307 Infanterie Marină, a decedat în garnizoana Constanţa, în timp ce se afla în afara programului orar al unităţii.
„Aflat pe o plajă din municipiul Constanţa, în timpul liber, militarului i s-a făcut rău după ce a intrat în apa mării. Un echipaj SMURD, solicitat prin serviciul 112, i-a acordat ajutorul medical de urgenţă la faţa locului şi a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape o oră, însă, cu toate eforturile depuse, ofiţerul a decedat. În cauză a fost sesizat Parchetul militar, iar o comisie de cercetare, numită de comandantul unităţii, verifică împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment”, se arată în comunicatul SMFN.
Militarul era absolvent al Academiei Forţelor Terestre, promoţia 2017 şi era necăsătorit. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate.