Sari direct la conținut

Un molar de mamut, vechi de 10.000 de ani, care fusese scos la vânzare pe internet, recuperat de poliţiştii din Neamţ

HotNews.ro
Mamuti lanosi, Foto: Planetfelicity | Dreamstime.com
Mamuti lanosi, Foto: Planetfelicity | Dreamstime.com

Polițiștii din Neamț au recuperat un molar de mamut, vechi de 10.000 de ani, după ce acesta a fost scos la vânzare pe internet contra sumei de 4.000 de lei. Molarul a fost descoperit din întâmplare de către un bărbat în albia unui râu, dar, necunoscând valoarea şi provenienţa acestuia, l-a oferit unei femei care l-a păstrat ca piatră decorativă.

”În cursul lunii mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Neamţ, s-au sesizat cu privire la faptul că, pe o platformă de vânzare on-line a fost postat, pentru scurt timp, un anunţ de vânzare a unui molar de mamut”, a transmis, miercuri, IPJ Neamţ, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, în cursul zilei de miercuri, activităţile de cercetare şi documentare desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale au condus la identificarea persoanei în cauză, o femeie de 55 de ani, din Borleşti.

”Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, bunul fosil a fost descoperit întâmplător, în anul 2018, în albia râului Nechit, în localitatea Borleşti, de către un bărbat, din aceeaşi localitate, în prezent decedat. Acesta l-ar fi oferit în dar femeii de 55 de ani, care l-ar fi păstrat ca piatră decorativă, necunoscând valoarea şi provenienţa acestuia”, au mai precizat poliţiştii.

Potrivitr acestora, molarul de mamut, estimat la o vechime de aproximativ 10.000 de ani, a fost ridicat de organele de politie şi în perioada următoare va fi predat unei instituţii specializata a statului, conform dispoziţiilor legale.

Molarul a fost scos la vânzare pe internet pentru suma de 4.000 de lei.

Ce spunea legea despre descoperirea bunurilor culturale, paleontologice şi arheologice

Potrivit legii, persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria bunurilor culturale, paleontologice şi arheologice sunt obligate să le predea autorităţilor statului, în termen de 72 de ore de la descoperire.

Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevăzute mai sus bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar în cazul descoperirii unor bunuri culturale de valoare excepţională se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro