Sari direct la conținut

Un mort si zeci de raniti in urma unei explozii in Manhattan

Autoritatile americane au investigat in noaptea de miercuri spre joi cauzele unei explozii produse pe o strada aglomerata din Manhattan care a provocat moartea unei persoane, ranirea altor cateva zeci si a redesteptat amintiri tragice despre atentatele care au distrus World Trade Center in toamna anului 2001.

Reflectoare uriase au fost aduse la locul deflagratiei, in timp ce anchetatorii, inclusiv agenti ai FBI, cautau indicii despre explozia produsa miercuri la ora 5.57 p.m. in apropiere de terminalul Grand Central, care este una din principalele gari din New York.

La doar 10 minute de la producerea exploziei, autoritatile evacuasera complet terminalul, care este tranzitat zilnic de sute de mii de persoane, precum si alte cateva cladiri situate in zona Midtown din Manhattan. Printre cladirile evacuate se afla si Chrysler Building, una dintre locatiile simbol ale orasului.

Explozia, produsa la o ora de varf, a lasat o gaura uriasa in bulevard, iar imaginile transmise din elicopter aratau un camion folosit la ridicarea masinilor care cazuse in craterul format.

Primarul metropolei, Michael Bloomberg, a cautat sa linisteasca locuitorii metropolei declarand ca deflagratia produsa la intersectia strazii 41 cu Bulevardul Lexington nu a fost urmare a unui atac terorist sau a unei maini criminale, ci a fost provocata de ”caderea infrastructurii orasului”.

O conducta construita la inceputul anilor ’20 si care a cedat din cauza presiunii sau a caldurii excesive pare sa fi fost cauza tragediei

Bloomberg a sfatuit locuitorii orasului sa verifice regulat pagina de internet a Primariei, sa urmareasca posturile de radio si televiziune pentru a sta la curent cu informatiile despre explozie sau schimbarile intervenite in circulatia metroului.

Primarul a laudat si atitudinea locuitorilor metropolei pentru solidaritatea si sprijinul pe care si l-au aratat unii altora in momentele de confuzie care au urmat exploziei.

Informatii initiale indica faptul ca muncitorii ai companiei ConEdison (principalul furnizor de curent si gaze naturale in New York) se aflau in zona inainte de explozie, ceea ce ar putea sugera ca incidentul are legatura cu lucrarile care aveau loc in acel perimetru.

La cateva minute dupa deflagratie, nori grosi de fum se puteau observa deasupra zonei afectate, in timp ce echipele de salvare se straduiau sa indeparteze persoanele din perimetrul respectiv. Martorii au vorbit despre un ”vulcan” de praf si apa care se ridica la cateva zeci de metri deasupra strazii. Multe persoane aflate in zona au fost acoperite de praf si moloz.

Consulatul Romaniei din New York se afla la doar cateva strazi distanta de locul incidentului, la intersectia strazii 38 cu Bulevardul Trei.

Conform informatiilor furnizate de Primaria din New York, o persoana a decedat si alte 20 au fost ranite in urma exploziei, insa numarul victimelor se astepta sa creasca. Doua persoane ranite grave sunt tratate la Centrul de arsuri de la Spitalul Cornell, iar alte victime au fost transportate la Spitalul Bellevue.

Liniile de metrou 4, 5 si 6, care traverseaza partea de est a cartierului Manhattan, au fost afectate de explozie, iar autoritatile au decis suspendarea traficului pe aceste linii. Nici un tren nu a fost blocat in zona respectiva.

Explozia s-a produs la o ora de varf, cand mii de oameni se aflau in Grand Central Terminal si statiile de metrou din Manhattan. Traficul din zona a fost puternic afectat, autoritatile blocand mai multe strazi si deviind circulatia pe alte artere.

Grand Central face legatura si cu orasele din partea de nord a statului New York, insa circulatia trenurilor se desfasura normal la cateva ore dupa producerea exploziei.

Cateva sute de pompieri (44 de unitati), politisti si membrii ai echipelor de urgenta au fost deplasati pentru evacuarea zonei, cautarea eventualelor victime si stingerea incendiului care a izbucnit in urma exploziei.

Forte suplimentare de politie au fost trimise pe strazile orasului, intr-o actiune menita sa linisteasca locuitorii panicati. Zeci de patrule au patrulat toata noaptea pe strazile din oras, in timp ce ofiteri cu caini speciali antrenati au fost postati in Times Square si in statiile de metrou din intreg orasul.

Oficialii de la Departamentul Protectiei Mediului au anuntat ca testele initiale arata ca aerul din zona nu este toxic, iar monitorizarea va continua si-n zilele urmatoare. Turistii cazati in hotelurile din zona au fost sfatuiti sa nu se intoarca in camere pana cand calitatea aerului nu va fi confirmata de analizele de laborator.

La cateva ore dupa explozie, in zona continua sa persiste un miros intepator de sulf, pe care oficialii s-au grabit sa-l declare ca fiind ”nepericulos”. Diferite surse ne-au declarat ca mirosul provine de la arderea azbestosului folosit la izolarea conductelor.

Potrivit oficialiilor, bucati de caramida si de sticla au cazut de pe cladirile din zona, iar suflul exploziei a spart sute de geamuri. New-yorkezii si turisti aflati in zona si-au udat camasile si si le-au infasurat in jurul fetei pentru a se proteja de fum si praf.

Vanzatorii din magazinele din jurul Grand Central au oferit sticle de apa celor afectati, iar restaurantele au pregatit portii de mancare pentru membrii echipelor de salvare.

Retelele de telefonie mobila au fost blocate din cauza sutelor de mii de apeluri facute de cei care incercau sa afle infromatii despre rude sau prieteni. De asemenea, compania de telefonie Verizon a anuntat ca numeroase posturi fixe au fost afectate, iar cateva sute de metri de cabluri subterane au fost distruse.

Caldura excesiva din ultimele saptamanii a provocat numeroase incidente in aceasta vara, inclusiv pene de curent care au afectat zone intregi din Manhattan si Queens. Autoritatile nu au exclus nici posibilitatea ca furtuna care s-a abatut miercuri dimineata asupra metropolei americane sa fi contribuit la incidentul din apropiere de Grand Central.

In luna ianuarie, o scurgere de gaze a carei origine nu a fost descoperita a provocat scene de panica in Manhattan, iar mii de persoane au sunat la serviciul de urgenta 911 de teama unui nou atac terorist.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro