Sari direct la conținut

Un muncitor a murit dupa ce a fost prins sub un mal de pamant pe un santier din zona Fundeni-Colentina

HotNews.ro

Un muncitor a murit, sambata, dupa ce a fost prins sub un mal de pamant pe un santier din zona Fundeni-Colentina, informeaza Agerpres citand reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti.

„In jurul orei 13,30, trei muncitori efectuau lucrari de introducere a unor conducte de canalizare la circa 2-3 metri adancime, cand un mal de pamant s-a prabusit peste ei. Doi dintre muncitori au fost scosi imediat de colegii lor, iar al treilea a fost scos ulterior, de colegii sai cu ajutorul membrilor Grupului Special Salvator al ISU. Cel de-al treilea se afla, din pacate, in stop cardio-respirator si nu a mai putut fi salvat”, a declarat reprezentantul ISU Bucuresti, Daniel Vasile.

Potrivit Mediafax, un alt muncitor a fost ranit in accidentul de munca, fiind transportat la spital cu o ambulanta SMURD iar un al treilea muncitor a suferit un atac de panica. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor la fata locului.

Cei trei muncitori sapau un sant pentru conductele de canalizare, pe strada Ricinului din apropierea lacului Plumbuita.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro