Un nou asigurator intra pe piata RCA: Grawe Romania promite preturi corect dimensionate si vrea sa ajunga la 50.000 de clienti pana la sfarsitul lui 2020
Grawe Romania a primit miercuri autorizare din partea ASF sa isi extinda activitatea pe doua clase de asigurare: CASCO si RCA, devenind astfel al noualea asigurator care poate subscrie polite RCA alaturi de: Allianz-Tiriac, Asirom, City Insurance, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig si Uniqa. ‘Vom ramane un asigurator cu preturi corect dimensionate in functie de acoperire. Preconizam sa vindem primele polite la inceputul lunii octombrie si ne propunem sa avem la sfarsitul anului 2020 in portofoliu un numar total de 50.000 de clienti RCA multumiti’, a precizat Paul Swoboda, Presedintele Directoratului Grawe.
Grawe Romania Asigurare a anuntat miercuri ca a fost autorizata de Autoritatea de Supraveghere Financiara sa isi extinda activitatea pe doua clase de asigurare: clasa 3 – Asigurari de mijloace de transport terestru altele decat cele feroviare (CASCO) si clasa 10 – Asigurari de raspundere civila pentru autovehicule (RCA).
- ‘Dupa obtinerea autorizarii mai sunt de parcurs cateva etape obligatorii, de la obtinerea calitatii de membru in diferite structuri, pana la autorizarea agentilor proprii pentru asigurari auto. Astfel, preconizam sa vindem primele polite la inceputul lunii octombrie. Vom ramane un asigurator cu preturi corect dimensionate in functie de acoperire, iar strategia noastra de business este neschimbata – ne vom adresa cu precadere clientilor de retail si IMM-urilor. (..) Suntem convinsi ca si in Romania asigurarile auto pot fi dezvoltate in mod profitabil respectand aceleasi principii, cu conditia sa fie bine gestionate. Din acest motiv, nu urmarim o crestere rapida a cotei de piata, ci ne dorim una organica si sanatoasa. Concret vorbind, ne propunem sa avem la sfarsitul anului 2020 in portofoliu un numar total de 50.000 de clienti RCA multumiti’, a declarat Paul Swoboda, Presedintele Directoratului Grawe.
Odata cu intrarea pe segmentul auto, Grawe Romania se alatura companiilor din grupul Grawe active pe piata asigurarilor de profil, respectiv cele din Austria, Slovenia, Croatia, Bosnia, Ucraina si Republica Moldova.
Strategia de distributie a produselor de asigurare auto cuprinde canalele de vanzare directa, parteneriate speciale cu brokeri selectati si, fireste, utilizarea portofoliului de clienti existent.
- ASF: Grawe devine a noua societate autorizata sa subscrie polite RCA, contribuind la consolidarea unui mediu concurential sanatos pe aceasta piata
La randul sau, ASF a comunicat miercuri ca in urma acestei autorizari, Grawe devine astfel a noua societate autorizata sa subscrie polite RCA alaturi de: Allianz-Tiriac, Asirom, City Insurance, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig si Uniqa, contribuind la consolidarea unui mediu concurential sanatos pe aceasta piata, in beneficiul consumatorilor.
Prezenta pe piata asigurarilor de 15 ani, Grawe Romania Asigurare este subsidiara locala a grupului austriac cu acelasi nume. Cea mai mare parte a business-ului este sustinuta de asigurarile de viata, insa societatea are in portofoliu si asigurari de proprietati si bunuri, asigurari de sanatate si de accident. Din 2010 vinde si asigurari obligatorii pentru locuinte in calitate de actionar al PAID.
Grupul austriac Grawe opereaza pe 13 piete din Europa Centrala si de Est, are circa 4.600 de angajati, iar anul trecut a inregistrat venituri totale din prime in valoare de 522,5 milioane de euro.